Tudor Arghezi era cu o tînără scriitoare la el acasă, la Mărţisor. Toţi ai casei erau plecaţi. Intimitatea era din ce în ce mai evidentă, iar tînăra era pe cale să cedeze. Deodată sună telefonul şi un secretar al Uniunii scriitorilor îl cheamă urgent pe Arghezi la şedintă.
Acesta îi răspunde:
– Dacă pot, nu vin! Dacă nu pot, vin!
Un tînăr scriitor vine la Tudor Arghezi acasă, la Mărţisor, în sudul Bucureştilor.
– Maestre, vă propun să mergem la femei! Stiu eu două tipe trăznet, de bună condiţie, care ne aşteaptă.
Arghezi acceptă cu greutate şi pornesc cu un taxi spre locuinţa acestora. Pe drum poetul începe să se îndoiască:
– Şi dacă nu-s acasă?
– Nici o grijă, maestre, ne aşteaptă!
Taxiul se apropie de adresa indicată. Arghezi se îngrijorează:
– Şi dacă nu-s acasă?
– Nici o grijă, maestre, ne aşteaptă!
Ajung în faţa casei celor două femei, la intrarea în locuinţa lor. Tudor Arghezi întreabă:
– Şi dacă-s acasă?
George Călinescu vorbind la o şedinţă a Uniunii scriitorilor (de faţă era şi Tudor Arghezi):
– Literatura română este ca o sală de clasă cu elevi în ea: în prima bancă se află Eminescu. Locul de lîngă Eminescu este gol! Urmează un şir de bănci goale şi dăm de … Tudor Arghezi!!!
George Călinescu vorbind la o şedinţă a Uniunii scriitorilor (de faţă era şi Zaharia Stancu): Scriitorii noştri se împart în două: culţi şi desculţi!
