Triunghiul amoros dintre Rosia Montana, Bruxelles si Ungaria

Acum cîteva zile parlamentul europan de la Broxelles a adoptat rezoluţia cu privire la interzicerea cianurilor la minerit. Reacţiile au urmat la puţin timp după aceea, şi au fost foarte diverse. Deşi rezoluţia în sine nu are un efect imediat asupra proiectului de la Roşia Montană, iar statul român ar putea lua decizii care, într-o măsură mai mare sau mai mică, ar contrazice-o, mulţi s-au bucurat şi au considerat-o ca fiind o victorie categorică împotriva RMGC. Este într-adevăr o victorie, dar războiul continuă.

Rezoluţia solicită Comisiei Europene (care este de facto executivul european) ca Uniunea Europeană să adopte un regulament care să interzică în statele membre tehnologiile miniere pe bază de cianuri. Rezultatul votului a fost unul zdrobitor în favoarea interzicerii acestor substanţe: rezoluţia a fost adoptată de aproximativ 80% dintre eurodeputaţi, cu 488 voturi „pentru“, 48 „împotrivă“ (10%) şi 57 de abţineri. Mai multe informaţii despre asta se găsesc aici, dar cu siguranţă pot fi găsite şi în alte locuri pe reţea.

Reacţia companiei miniere şi a trepăduşilor pe care i-au plătit să scrie pentru ei nu s-a lăsat aşteptată: au aruncat vina pe vecinii din Ungaria. Într-un articol de pe Jurnalul.ro se scrie (aş zice cu uşurinţă că este o minciună sfruntată, dar nu cunosc toate motivele ţării vecine, doar pe cîteva) fără nici un pic de ruşine că Ungaria este vinovată de decizia parlamentului european pentru că au făcut presiuni asupra lui pentru a păstra România la un nivel mic de dezvoltare tehnologică. Am mai scris despre suma “imensă” de 4 miliarde de dolari care ar fi cîştigul românilor, aşa că nu am de gînd să revin asupra acelui mizilic. Articolul respectiv este doar o altă aberaţie manipulatoare.

Din punctul meu de vedere, RMGC se apropie de disperare cu fiecare zi care trece. Românii i-au sărit la jugulară şi acum, ca orice alt animal sălbatic disperat, RMGC este cel mai periculos. Se vede tot mai departe de premiul cel mare şi este foarte probabil să încerce o manevră disperată şi să apeleze la soluţii politice care să nu implice opinia publică. La cît de proşti şi incompetenţi sînt guvernanţii noştri, s-ar putea să muşte momeala. Pe de altă parte, şi e la fel de grav, este ca Roşia Montană Gold Corporation să înceapă exploatarea minieră de capul ei, fără nici un fel de permisiune. Din cîte am înţeles, au existat tentative de acest gen pînă acum, dar au fost opriţi. Evident, nu au fost opriţi suficient de drastic… încă. Iar cuvîntul cheie este încă.

Articol preluat de aici.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.