În ultimele zile a devenit o modă printre politicieni să meargă în zonele cu inundaţii şi să îi ajute să se intereseze şi să le ofere cadouri celor cu probleme. Despre ajutorare nu se prea pune problema cu adevărat pentru că nu este un ajutor ca oamenii să îşi reconstruiască casele în zone inundabile şi cu atît mai puţin ca statul să facă treaba în locul lor.
Este o vorbă foarte valabilă pe care unii au uitat-o iar alţii au ales să o ignore: dacă îi dai unui om un peşte îl hrăneşti o zi, dacă îi dai o undiţă (şi, eventual, îl înveţi să o folosească) îl hrăneşti o viaţă.
A fost în interesul politicienilor şi, de ce nu, al preoţilor, să îi facă pe oameni să depindă (într-o măsură mai mare sau mai mică) de factori externi lor, de nişte entităţi fără formă fizică sau chiar fără manifestări concrete în această realitate. Atîta vreme cît oamenii depind de stat ei sînt practic la discreţia elementelor sale componente şi care au formal o capacitate de decizie, adică politicienii. Atîta vreme cît oamenii depinde de o zeitate fără formă fizică şi fără o manifestare în lumea reală ei depind de preoţi care să le spună ce să facă şi cum să se comporte. În ambele situaţii educaţia (şi nu mă refer doar la capacitate de a reţine informaţii ci şi la educaţia emoţională) este cel mai mare duşman al manipulării din partea politicienilor şi al preoţilor.
De multe ori ajutorul şi colaborarea între oameni este esenţială, nu doar necesară, doar trăim cu toţii în aceeaşi lume şi am construit o civilizaţie oarecare. Dar în primul rînd oamenii depind de ei înşişi. Sînt multe lucruri pe care nimeni altcineva nu le poate face în afară de ei, iar dacă acolo dau greş sînt pierduţi, fără rost în viaţă şi fără o direcţie.
Revenind la subiect, una dintre discuţiile care s-au purtat în ultimele zile a fost vizita Elenei Udrea în zonele inundate. O televiziune a spus că le-a dus doar pantofi cu toc femeilor (iar alţii s-au grăbit să preia informaţia), adică un lucru cam inutil şi fără sens pentru o persoană a cărei adăpost este în pericol sau a fost distrus deja. Blondina de la Cotroceni s-a grăbit să comenteze că le-a dus oamenilor şi ciocolată şi haine uscate.
E de bine sau de rău că le-a dus toate alea? Adică haine, alimente, pantofi şi chiar o bicicletă. Eu zic că mai bine tăcea şi dispărea în noapte. Au lăsat ca păduri întregi să fie tăiate şi versanţi de munte să fie defrişaţi, au lăsat ca muncă de construire şi întreţinere a digurilor să fie făcută de mîntuială (acolo unde a fost făcută) iar acum se laudă că iau măsuri (şi din alea cam întîrziate şi mediocre). Mie mi-ar fi ruşine în locul lor.
Articol preluat de aici.