Dacă nu mi-ar fi spus nişte prieteni că este meci de fotbal în seara asta şi că începe cam pe la ora 20 cu siguranţă că ar fi trecut absolut neobservat pentru mine. Mă uit foarte rar la meciurile astea, mai mult cînd joacă echipa României, pentru că nu prea găsesc spectacol în ele. În plus, m-am obişnuit ca ai noştri să piardă şi nu-mi place deloc să le urmăresc înfringerile.
În seara asta am aruncat cîte o privire aşa, cînd-cum, în funcţie de cîtă treabă am avut prin preajma televizorului şi NU AM PIERDUT ABSOLUT NIMIC. Fotbaliştii noştri mi-au îndeplinit perfect aşteptările: au început bine (am condus cu 1-0 la finalul primei reprize), dar au pierdut cu 2-1. În faţa Bosniei. Se spune că calificarea României la nu ştiu ce campionat de anul viitor (parcă Euro 2012) s-a dus pe apa sîmbetei.
Se spune că sportul naţional este oina iar sportul cel mai popular este fotbalul. Experienţa personală mi-a arătat că sportul naţional este a de porni vijelios (în orice acţiune, nu doar fotbalul) şi de a termina lamentabil pentru că am picat în bot la primele piedici şi nu am reuşit să ne revenim. Mă refer la noi, în general, ca popor. Experienţa îmi spune că n-avem vînă, n-avem spirit, n-avem nimic din stofa de învingători…. excepţiile întăresc regula, dar sînt puţine. Ce este cel mai rău este că ne punem speranţele în 2-3 indivizi mai remarcabili şi tot pe ei în învinovăţim atunci cînd restul nu reuşesc să se ridice la un nivel minim care să ducă la o victorie.
Cu alte cuvinte, avem o mentalitate de rahat… iar asta se vede peste tot.
Articol preluat de aici.