Meditaţiile profesorilor

Am auzit şi eu, în cele din urmă. că politicienii au de gînd să le interzică profesorilor să mai facă meditaţii pentru elevii lor. Mai întîi le-au redus din salarii şi acum vor să le reducă şi din banii pe care îi cîştigă din activităţile didactice corelate cu şcoala, dar în afara şcolii. O fi corect sau nu este o întreagă poveste, dar cu siguranţă nu este plăcut pentru profesori.

Spune-ţi cinstit: cîţi dintre voi aţi luat meditaţii pînă acum ca elevi? Măcar la o singură materie la care aţi avut vreo problemă sau alta sau la care aţi vrut să aprofundaţi studiul (să faceţi performanţă). Eu am luat meditaţii pe vremea cînd eram în liceu, o recunosc, şi mi-au priit. Adică a fost de bine.

Problema este însă alta: în timp au existat mereu probleme cu unii profesori care dădeau note mici la cursuri (ore) tocmai pentru a-i obliga pe elevi să vină la meditaţii şi să mai cîştige şi ei nişte bani în plus. Este de dorit să se combată aşa ceva, dar acţiunea asta de a face o lege ca să-i oblige pe profesori să nu mai dea meditaţii nu este o soluţie. În primul rînd pentru că loveşte în toţi profesorii, ceea ce nu e bine, iar în al doilea rînd pentru că este uşor pentru doi sau mai mulţi profesori de la aceeaşi materie să se coalizeze şi să facă schimb de elevi pe care să-i mediteze în afara orelor de curs. Atîta vreme cît nu e vorba de proprii elevi (sau chiar nu sînt elevi la şcoala respectivă) nu sînt probleme, nu?

Articol preluat de aici.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.