Zilele trecute grupul de băieţi “deştepţi” din guvern au venit cu o idee excelentă: impozitarea maneliştilor. În ciuda faptului că indivizii ăştia s-au apucă să impoziteze tot ce mişcă în ţara asta (sau undeva pe acolo, că impozit pe frunzele mişcate de vînt încă nu am auzit, dar sînt sigur că se va găsi un “deştept” care să impoziteze şi asta), ideea de a-i impozita pe manelişti este chiar excelentă.
Evident, este vorba de “cîntăreţii” de manele pentru că consumatorii lor se încadrează la altă categorie de impozitare: cea a subculturii de mahala. Probabil că mai degrabă ar fi potrivit incultură decît subcultură, dar asta este o altă poveste. Incultura asta merge însă mînă în mînă cu cantităţile considerabile de bani care sînt aruncate în vînt cu prilejul nunţilor, botezurilor, aniversărilor, în general a evenimentelor la care sînt chemaţi “cîntăreţii” de manele (da, ştiu că unii chiar au reale calităţi muzicale, dar nu pot să îi numesc cîntăreţi adevăraţi din cauza gunoiului pe care îl împrăştie).
N-am abordat subiectul impozitării maneliştilor, deşi am fost tentat să rîd de ideea celor din guvern, dintr-un motiv foarte simplu: am fost nelămurit asupra metodei prin care guvernanţii vor calcula sumele pe care maneliştii le datorează ca impozit. N-am fost niciodată la vreun eveniment în care au apărut ei (din fericire), dar am înţeles că nimeni nu acordă vreo factură sau vreo chitanţă pe cea mai mare parte a banilor care circulă de la o persoană la alta în asemenea situaţii. Iar fără acte doveditoare nu prea ai cum să impozitezi un venit. Oricum, sînt încă nelămurit asupra metodelor de urmărire ale acestor bani… guvernanţii noştri au dovedit încă o dată că-s buni în vorbe (adică în clonţ) dar stau prost la pusul lor în practică.
Am să urmăresc evenimentele cu atenţie, sper că se vor dovedi o sursă de amuzament la fel de bună ca în ultimele zile.
Articol preluat de aici.
