evenimente Oradea Spectacolul caritabil O seara pentru Sebi in Oradea

În seara asta am aflat prin intermediul unui eveniment de pe facebook că Clubul Leo “Black Eagle” Oradea organizează spectacolul caritabil numit “O seară pentru Sebi”. Evenimentul va avea loc sîmbătă, 25 februarie, între orele 18 şi 21, la Casa de Cultură Oradea, în fosta sală Arlus.

Acţiunea este organizată pentru a marca aniversarea a 26 de ani pe care Sebastian Iftimi îi împlineşte şi are ca scop strîngerea de fonduri necesare tratamentului în străinătate. Lui Sebastian Iftimi i s-a pus diagnosticul de anemie aplastică severă (Institutul Oncologic “Ion Chiricuţă” Cluj-Napoca). Pentru a se vindeca este nevoie de un transplant cu celule stem, procedură care din păcate nu se efectuează încă în ţara noastră. Spectacolul organizat în cinstea lui, îi va avea ca invitaţi pe Ana Maria Georgescu, Replay Dance Studio, Saylas şi Carmen Stoica, Trupa de teatru “Magne”, Blue Strings, Răzvan Dobai, Eduard şi Bianca. Amfitrionii acestei seri caritabile vor fi Ana Maria Georgescu şi Ciprian Ciuciu.
Costul unei invitaţii este de 15 lei şi va putea fi procurată înainte de spectacol de la Casa de Cultură Oradea.

Cei care vor sa-l ajute pe Sebastian pot sa depuna bani in conturile:
RO35UGBI0000392001651RON
RO28UGBI0000392001652EUR,
deschise la Garanti Bank Oradea.

evenimente Oradea Spectacolul caritabil O seara pentru Sebi in Oradea /Dan-Marius.ro – felia mea de internet / Oradea, Bihor, Romania.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.