Concursul judeţean Fotograful de Nuntă al Anului
Perioada: vineri 20 august 2010 – luni 1 noiembrie 2010
Locaţia: galeria Euro Foto Art, Piaţa 1 Decembrie nr. 12
Tematica concursului este prezentarea nunţii într-o serie formată din maximum 5 imagini.
Asociaţia Euro Foto Art, în parteneriat cu Clubul Fotografic Nufărul din Oradea, va organiza în premieră judeţeană, sub patronajul Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România (AAFR), Consiliului Judeţean Bihor şi Primăriei Municipiului Oradea, prima ediţie a Concursului judeţean Fotograful de Nuntă al Anului, manifestare care urmăreşte nominalizarea celor mai valoroşi fotografi de nuntă şi a răsplăti munca lor de creaţie, cu diferite premii, constând din trofee, medalii de merit şi diplome.
La concurs pot participa fotografi amatori şi profesionişti, cu domiciliul stabil în judeţul Bihor, cu seturi de 5 imagini monocrom sau color. Imaginile vor fi trimise în varianta digitală de jurizare, având latura mare între 1200 – 1600 pixeli. Lucrările acceptate pentru expoziţie vor fi mărite de către autorii fotografiilor, cel puţin la calitatea prezentată pentru jurizare, la formatul minim de: 25 x 38 cm şi maxim de 50 x 50 cm.
Tematica concursului este prezentarea nunţi într-o serie formată din maximum 5 imagini. Fotografiile pot fi realizate la orice fel de activităţi legate de nuntă. Pot fi realizate ca portret, reportaj, eseu (poveste a evenimentului), singura condiţie ca să fie conectată cu evenimentul nunta.
Fotografia poate fi realizată în orice manieră şi se pot utiliza orice tehnici de fotografiere şi prelucrare. Juriul prezidat de către artistul fotograf Ştefan Tóth A.FIAP, preşedintele Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România va fi format din: dr. Ramona Novicov, critic de artă, Oradea, Claudiu Szabó E.FIAP, vicepreşedintele Clubului Fotografic Nufărul Oradea, Tíbor Gavrucza, preşedintele comisiei pentru cultură, culte, învăţământ, tineret şi sport – Consiliului Judeţean Bihor, Tünde Benyovszki, director adjunct, în cadrul Administraţiei Imobiliare, reprezentantul Primăriei Municipiului Oradea, Juriul va aprecia seturile de câte cinci lucrări trimise pentru concurs după următoarele criterii: originalitate, noutate, creativitate şi valoarea artistică a acestora.
Vor fi selecţionate 20 de serii fotografice pentru expoziţia reprezentativă, în baza căruia vor fi acordate premiile. Lucrările vor fi prezentate juriului în baza titlului seriei de fotografii, fără să se cunoască numele autorilor. Deciziile juriului sunt incontestabile (fără drept de apel).
Premiile consursului:
– Medaliile de argint şi bronz ale Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România,
– 6 menţiuni AAFR ale Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România,
– Trofeul Consiliului Judeţean Bihor,
– Trofeul Primăriei Municipiului Oradea
Fiecare participant va primi o diplomă de participare, iar premiaţii vor primii diplomele de atestare a premiilor câştigate. Concurentul care a obţinut medalia de aur al Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România, va fi declarat Fotograful de nuntă al Anului.
Ultimul termen de primire a lucrărilor la Oradea: 01.11.2010. Jurizarea va avea loc la data de 05.11.2010, iar anunţarea rezultatelor la data de 08.11.2010. Vernisajul expoziţiei şi înmânarea festivă a premiilor va avea loc la data 26.11.2010, ora 11:00, în Galeria Euro Foto Art din Oradea, care va rămâne la dispoziţia publicului vizitator până la data de 16.12.2010.
Mai multe detalii la: http://www.oradeapress.ro/2010/08/faceti-fotografii-la-nunti-clubul-fotografic-nufarul-va-invita-la-concurs/
Lansare album Spiritual Ravishment
Perioada: vineri 1 octombrie 2010 ora 19:00
Locaţia: Club LaDuebo – str. Nicolae Jiga 42
Formaţia oradeană de grindcore/death metal Spiritual Ravishment îşi va lansa pe data de 1 octombrie primul album de studio din carieră, el este intitulat “Children Of The Atom”. Evenimentul se va desfăşura în clubul Laduebo din Oradea începînd cu ora 19:00.
În deschidere vor cînta:
– Dim Vision (Ungaria, black/death metal);
– Skullp (Cluj Napoca, metal);
– Crosshair (Oradea, progressive/thrash metal);- Iklogon (Satu Mare, death metal).
Intrarea costă 15 lei. CD-ul va avea si el un preţ special: 20 de lei. Mai multe detalii la: http://www.no3.ro/
Festivalul vinului şi tîrgul pălincarilor
Perioada: vineri 1 octombrie 2010 – duminică 3 octombrie 2010
Locaţie: Parcul 1 Decembrie, Oradea
Trei zile dedicate distracţiei şi muzicii folclorice de calitate. Au evoluat interpreţi şi ansambluri folclorice profesioniste şi de amatori din judeţele Bihor, Suceava, Sibiu, Timiş şi Maramureş. Orădenii au fost aşteptaţi acolo cu mîncăruri tradiţionale româneşti şi maghiare, vin şi pălincă tradiţională, concursuri cu premii, parc de distracţii, comercianţi de obiecte tradiţionale, bijuterii făcute manual şi produse de sezon.
Mai multe detalii la: http://toamnaoradeana.com/img/program_toamna_oradeana_2010.pdf
Turneul de tenis Cupa Opel West
Perioada: vineri 1 octombrie 2010 – duminică 3 octombrie 2010
Locaţia: Clubul Sportiv Sănătatea Oradea
Opel West şi CS Sanatatea au organizat competiţia de tenis aflată la a patra ediţie ce a avut loc loc în perioada 1 – 3 octombrie 2010. La aceasta ediţie au existat 3 categorii de joc:
Simplu – pentru categoriile de vîrstă: 35+, 40+, 45+ si 50+
Dublu – pentru categoriile: +35 si +45
Open – pentru toate categoriile de vîrstă
Balonul Orange la Oradea
Perioada: sîmbătă 2 octombrie 2010 ora 14:00 – duminică 3 octombrie 2010
Locaţia: Parcul 1 Decembrie
Campania „5 săptămîni în balon“ organizată de „Orange” împreună cu „Adevărul” s-a încheiat săptămîna aceasta, ultimele oraşe din program fiind Oradea şi Tîrgu-Mureş.
Locuitorii celor două oraşe au ocazia să urce în nacela baloanelor sîmbătă şi duminică între orele 14.00 şi 19.00. Pentru a cîştiga un zbor cu balonul s-au făcut înscrieri prin completarea unui pliant special în magazinele Orange, de luni pînă vineri.
Întîlnirea intitulată „Zile de consultanţă”
Perioada: luni 4 octombrie 2010 – miercuri 6 octombrie 2010
Locaţia: Sediul Casei Judeţene de Pensii Bihor, str. Dunărea nr. 6
În perioada 4-6 octombrie 2010, la sediul Casei Judeţene de Pensii, va avea loc întîlnirea intitulată „Zile de consultanţă”. La acest eveniment vor lua parte reprezentanţi ai Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale, Casei Judeţene de Pensii Arad, Casei Judeţene de Pensii Bihor, Casei Judeţene de Pensii Cluj, Casei Judeţene de Pensii Harghita, Casei Judeţene de Pensii Mureş şi reprezentanţi ai părţii maghiare.
Teatru de copii: Bolnavul inchipuit
Perioada: luni 4 octombrie 2010 ora 19:00
Locaţia: Casa de Cultură a Municipiului, Piaţa Ferdinand nr. 4
Teatrul vienez de copii prezintă o comedie pentru copii. Preţ de intrare: 5 lei.
Concert Speak Floyd în Oradea
Perioada. marţi 5 octombrie 2010 ora 19:00
Locaţia: Casa de Cultură a Municipiului, Piaţa Ferdinand nr. 4
Speak Floyd este un grup rock format din pasionaţi ai muzicii legendarei formaţii britanice de muzica progresivă Pink Floyd care interpretează exclusiv piese ale acestei trupe. Ca orice formaţie cu temă dedicată, Speak Floyd încearcă sa reproducă cît mai fidel nu doar muzica, ci şi starea de spirit care a marcat numeroase generaţii. Un spectacol al trupei Speak Floyd se desfăşoară pe parcursul a aproximativ 1 ora şi 45 minute şi cuprinde piese de pe albumele “Dark Side of the Moon”, “Wish you were here”, “The Wall”, “Momentary Lapse of reason” si “Division Bell”.
Preţ de intrare: 5 lei.
Dan Badea & Bordea la Oradea
Perioada: miercuri 6 octombrie 2010 ora 19:00
Locaţia: Casa de Cultura a Municipiului
Spectacol de comedie cu public, vor presta Dan Badea şi Bordea
Concert Marius Pop
Perioada: joi 7 octombrie 2010
Locaţia: Casa de Cultură, fosta Arlus
Promovarea albumului “First Step”
Turneul pentru promovarea albumului “First step” începe in data de 7 octombrie, primul concert fiind susţinut de Marius Pop la Casa de Cultură Oradea.
Oktoberfest
Perioada: joi 7 octombrie – duminică 10 octombrie 2010
Locaţia: Calea Aradului, 9
Trebuie să te pregăteşti pentru prima sărbătoare originală Oktoberfest din Oradea! La Ramada vor fi aduse special din Germania cele mai gustoase şi aromate mâncăruri, bere nefiltrată din butoaie rostogolite pe lângă izvoarele landurilor germane, purceluşi la proţap, turtă dulce şi distracţie 100% originală, întreţinută de o trupă de cântăreţi coborâţi direct din Alpii cei mari. Pantaloni scurţi şi bretele, bocanci şi mustăţi stufoase cum nu ai mai văzut în oraşul tău! La Ramada Oradea, timp de patru zile şi patru nopţi, se va întinde o petrecere cum nu s-a mai văzut!
General Managerul Ramada Oradea, Roman Kofler, vine din Austria şi ştie cum să se pregătească pentru o petrecere adevărată în care voia bună să fie la cote maxime. Nu vor lipsi celebrii cârnăciori würstel aduşi special din Germania şi turta dulce, atât de apreciată. Muzica germană originală, cântată live, va răsuna peste căsuţele pline de bunătăţi şi arome.
Copiii vor avea un loc special unde se vor putea distra în voie în timp ce părinţii lor se vor delecta cu bunătăţile de la Oktoberfest.
Vino în perioada 7-10 octombrie în parcarea hotelului Ramada Oradea şi bucură-te de o petrecere adevărată!
Mai multe detalii la: http://www.ramadaoradea.ro/
Descoperă oraşul Oradea alături de Timişoreana
Perioada: vineri 8 octombrie 2010
Locaţia: Grădina de Vară
Petreceri tematice în cadrul proiectului “Povestea oraşului Oradea”.
Tîrgul tradiţional de toamnă de la Negreni
Perioada: vineri 8 octombrie – duminică 10 octombrie 2010
Locaţia: Negreni
Cunoscută şi sub numele de Fechetău, localitatea de la graniţa judeţelor Cluj şi Bihor atrage în fiecare an numeroşi curioşi datorită varietăţii şi multitudinii mărfurilor expuse spre vînzare, din cele mai variate domenii.
Mai multe detalii la: http://www.primarianegreni.ro/negreni-2010-208.html
Festivalul copiilor – ediţia a 3-a, 2010
Perioada: vineri 8 octombrie ora 13:00 – duminică 10 Octombrie 2010
Locaţia: Orăşelul copiilor
Programul activităţilor dedicate copiilor sînt următoarele: vineri
Orele 13:00 – 17:00 – Tîrg de jucării şi carte pentru copii cu participarea elevilor din şcolile orădene
Orele 17:30 – vernisaj expoziţie arte plastice
Orele 18:00 – 20:00 – Spectacol de muzică şi dans: modern, populare, muzică uşoară, teatru.
Sîmbătă
Orele 10:00 – 18:00 – jocuri, concursuri şi întreceri sportive pe zonele de joacă din Orăşelul Copiilor
Orele 13:00 – 17:00 – Tîrg de jucării şi carte pentru copii cu participarea elevilor din şcolile orădene
Ora 18:00 – Spectacol de teatru pentru copii (Teatrul Arcadia – secţia maghiară)
Duminică
Ora 10:00 – 18:00 – competiţie de fotbal între licee pe terenul Stadionului Municipal „Iuliu Bodola”
Ora 14:30 – simultan de sah cu maestrul FIDE Dan Ovidiu Rat
Ora 16:00 – concurs de creatie cu tema „Toamna”
Ora 18:00 – Spectacol de teatru pentru copii (Teatrul Arcadia – sectia româna)
Ora 19:00 – Carnavalul Copiilor, cu spectacol muzical si clowni
Concerte Alex Velea şi Elena Gheorghe
Perioada: vineri 8 octombrie 2010 ora 19:00
Locaţia: Parcarea de pe str. Independenţei
Concertele vor avea loc în data de 8 octombrie 2010, începînd cu ora 19.00, şi fac parte din evenimentul “Toamna orădeană”.
Crosul “Toamnei orădene”
Perioada:. sîmbătă 9 octombrie 2010 ora 11:00
Locaţia: Parcul I.C. Bratianu
Organizatori: Casa de Cultură a Municipiului Oradea, Direcţia pentru Sport a judeţului Bihor, Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor, evenimentul este dedicat sportivilor şi amatorilor de mişcare.
Concerte Laurentiu Duţă şi Horia Benciu
Perioada: sîmbătă 9 octombrie 2010 ora 19:00
Locaţia: Parcarea de pe str. Independenţei
Concertele vor avea loc în data de 9 octombrie 2010, începînd cu ora 19.00, şi fac parte din evenimentul “Toamna orădeană”.
Concerte Direcţia 5 şi Andra
Perioada: duminică 10 octombrie 2010 ora 19:00
Locaţia: Parcarea din str. Independenţei
Concertele vor avea loc în data de 9 octombrie 2010, începînd cu ora 19.00, şi fac parte din evenimentul “Toamna orădeană”.
Poveşti de demult – Oradea de odinioară
Perioada: vineri 15 octombrie 2010
Locaţia: Grădina de vară
Toţi orădenii care vor să afle lucruri pe care nu le ştiau despre Oradea sînt invitaţi la petrecerile cu tentă interbelică organizate de Timişoreana, vor fi difuzate filme, vor fi organizate promoţii şi concursuri.
Articol preluat de aici.