Ilegalitatea injuraturilor de pe retea

Una dintre ştirile de ieri peste care am dat pe reţea în dimineaţa asta m-a făcut să zîmbesc, aproape să rîd. Astfel, senatoarea social-democrată Lia Olguţa Vasilesc vrea să iniţieze un proiect de lege prin care înjurăturile şi limbajul obscen de pe paginile web ale agenţiilor de ştiri, ale televiziunilor şi ziarelor, dar şi pe paginile personale şi pe jurnale (aşa zisele bloguri), să fie sancţionate sau eliminate prin moderare. Din ce-am citit pe reţea, senatoarea în cauză dorea să pună misiunea de sancţionare pe umerii CNA, dar în momentul declaraţiilor nu era încă fermă asupra acestui aspect.

Ideea asta mă amuză pentru că încă mi-e foarte neclar cum vor ei să sancţioneze acel limbaj. Evident, pot da amenzi usturătoare persoanelor fizice şi juridice care se află în ţară, sau chiar pot să îi ameninţe pe oameni cu închisoare. Dar, de exemplu, dacă aş emigra din ţară (ipotetic vorbind), dacă mi-aş rezerva un domeniu .com sau .eu (sau oricare alta extensie în afară de .ro) şi mi-aş lua, de exemplu, o găzduire pe un server din SUA mi-ar putea face ceva? Dacă aş începe să-i bag în pizda mamei lor de proşti pe politicienii ăia labagii, dacă aş începe să mă leg de muiştii de manelişti, dacă mi-aş băga pula în oricine se nimereşte (nu că n-aş face-o deja), dacă aş desconsidera toate pizdele şi pulele ratate din România oare CNA-ul ar mi-ar face ceva? S-ar oftica, evident, doar mulţi dintre eie se simt deja cu musca pe căciulă şi ar începe să mi-o sugă la greu, dar în mod normal aşa ceva este în afara jurisdiscţiei lor.

Evident, situaţia descrisă mai sus este o pur ipotetică, am spus-o deja, aşa că nu văd ce ar avea de comentat vreunul mai “deştept”.

În mod natural, ca orice ecosistem, internetul se autoreglează. Are ajutor şi din partea legislaţiilor majorităţilor ţărilor, chiar şi dacă unele legi (sau proiecte de legi) sînt aberante şi fără sens. Dar îţi trebuie puţin mai multă educaţie decît un simplu abecedar de internaut ca să ştii aşa ceva. Nu mă miră faptul că politicienilor români le lipseşte aşa ceva.

Aaaa. Încă ceva: dacă vreţi mai multe informaţii despre ştirea care mi-a atras atenţia puteţi citi aici şi aici.

Articol preluat de aici.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.