Una dintre ştirile pe care le-am auzit mai devreme pe cînd treceam prin preajma televizorului (mai are obiceiul să stea aprins pentru zgomot de fundal) m-a făcut să zîmbesc: o maică stareţă (adică in fel de şefă peste călugăriţele dintr-o mănăstire) are două fetiţe gemene nouă născute. N-am stat să urmăresc cu atenţie reportajul de la ProTv (căci ăsta era postul tv), aşa că nu ştiu care mănăstire sau (măcar) regiunea din România în care s-a întîmplat.
N-oi fi eu creştin, dar ştiu că preoţii şi călugării trebuie să-şi respecte jurămintele pe care le fac faţă de zeul lor. La călugări şi călugăriţe există o chestie suplimentară faţă de preoţi (cel puţin la creştinii ortodocşi): jurămîntul de castitate. Adică fără sex pentru tot restul vieţii. Sună naşpa, şi-mi închipui că chiar este naşpa… mai ales pentru un bărbat. De-a lungul ultimilor ani am auzit tot felul de poveşti, unele chiar opune: unii oameni preferau să sufere de boli datorate abstinenţei sexuale decît să-şi încalce jurămintele, altele (mai mult zvonuri decît poveşti cu informaţii clare – nu-s chiar atît de apropat de sistemul creştin pentru a afla aşa ceva) despre adevărate orgii de prin unele mănăstiri.
Reportajul de la ProTv m-a făcut să zîmbesc, parţial ironic, parţial trist: oamenii rămîni oameni pînă la capăt. Adică animale cu un deget opozabil la fiecare mînă şi un pic mai multă putere de procesare decît restul regnului animal. În trecut creştinismul a încercat să devieze sau chiar să blocheze anumite aspectele ale originii animale a speciei umane, dar nu a reuşit niciodată asta suficient de mult pentru a schimba natura umană. Tot ce-a făcut (şi continuă să o facă) a fost să oprească continuitatea anumitor linii genetice (poate că într-o zi voi reveni asupra originii acestui obicei) datorită regulilor de castitate pe care le impune anumitor membri ai ei. Pînă la urmă nu tehnologia şi nici globalizarea nu vor da lovitura de graţie religiilor cunoscute generic drept creştinism ci nestăvilita natură umană.
