Legendele palatului: Kim Suro, regele de fier – Kim Soo-Ro, the Iron King

Kim Soo-ro posterIeri seară a început un nou serial coreean pe TVR 1, tot unul istoric şi tot o dramă. Formatul este foarte asemănător cu cel deja consacrat pe orarul 18:25 – 19:30, de luni pînă vineri. Tradus de către televiziune sub forma “Legendele palatului: Kim Suro, regele de fier” pentru a se încadra în tipar (titlul original este Kim Soo-Ro – The Iron King), este a opta producţie sud-coreeană difuzată la noi. A fost realizat anul trecut, are 64 de episoade, iar difuzarea lui va ţine pînă la finalul lunii iulie.

Chiar dacă foarte multe elemente din istoria acelor vremuri au rămas multă vreme învăluite în mister şi acoperite de legendă, poveştile despre Kim Suro şi dinastia Gaya au rămas pînă azi. El este eroul legendar care a întemeiat unul dintre regatele coreene din vechime, Gaya (oraşul stat Geumgwan Gaya care a condus un întreg regat realizat prin unirea a 12 ţărişoare mai mici) şi a ieşit în evidenţă prin farmecul şi temperamentul său. TVR spune cîteva chestii despre fundalul istorico-mitologic al poveştii, puteţi găsi informaţiile aici – nu am de gînd să le reiau.

De menţionat, şi e destul de important, este că regatul Gaya a existat între anii 42 – 562 era creştină în SE peninsulei Coreene, a fost recunoscut pentru progresele obţinute în domeniul metalurgiei, iar porecla “regele de fier” atribuită lui Kim Soo-Ro vine de la faptul că a reuşit să impună supremaţia în Asia în comerţului cu obiecte din metal. Obiecte produse de ei au fost descoperite inclusiv în Orientul Mijlociu. Pînă prin anii 1970 se ştiau foarte puţine lucruri certe despre ea, dar a început să cîştige atenţia istoricilor atunci au început să fie găsite foarte multe relicve din acea perioadă. Poveştile spun că o treime din coreeni sînt descendenţi din Gaya.

Hur Hwang-oak era originară din Ayuta (localizată în India de acum), şi-a petrecut călătoria împreună cu tatăl ei pe traseele lui (era negustor). L-a cunoscut pe Kim Suro, s-au îndrăgostit şi a devenit prima regină a regatului Gaya.

Seok Tal-hae a fost un prieten de-al lui Kim Suro şi a devenit cel mai mare rival al acestuia, s-au luptat pentru supremaţia politică în Gaya dar Seok a pierdut şi s-a retras în Saroguk (Shilla) unde s-a căsătorit cu prinţesa Ah-hyo şi a devenit al patrulea rege al acelui ţinut.

Ah-hyo, prinţesa de Saroguk, aventuroasă din fire şi luptătoare din obicei, şi-a făcut intrarea în poveste ca spionă: şi-a ascuns adevărata identitate şi a încercat să obţină informaţii secrete despre tehnica prelucrării fierului din Gaya. Povestea de dragoste dintre ea şi Kim Suro nu a rezistat.

Din distribuţie fac parte:

Ji Sung – Kim Suro Park Gun Tae – Suro (copil) Bae Jong Ok – Queen Jung Gyun  Yoo Oh Sung – Shin Kwi Gan / Tae Gang Seo Ji Hye – Heo Hwang Ok  Go Joo Won – Ijinashi  Won Duk Hyun – Ijinashi (copil) Kang Byul – Ah Hyo  Lee Pil Mo – Suk Tal Hae  Shin Dong Ki – Tal Hae (tînăr)  Lee Jong Won – Jo Bang Jang Dong Jik – Deuk Sun / Yoo Chun Kim Hyung Il – Kim Yoong Lee Won Jong – Yeom Sa Chi Lee Hyo Jung – Lee Bi Ga Wang Bit Na – Ah Ro (mătuşa lui Ah Hyo’s) Lee Duk Hee – Doctor Ah Jin Yoon Joo Sang – Mul Soe Choi Soo Rin – soţia lui Jo Bang Jung Jae Gon – Sa Bok Kim Ki Hyun – Heo Jang Sang Kim Hye Eun – Na Chal Nyeo

Regia este semnată de Choi Jung-Su şi Jang Soo-Bong, iar scenaristul este Kim Mi-Suk. Serialul a fost difuzat de MBC în perioada 29 mai 2010 – 18 septembrie 2010.

Articol preluat de aici.

 

1 thought on “Legendele palatului: Kim Suro, regele de fier – Kim Soo-Ro, the Iron King”

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.