Chiar dacă am aflat de conflictul din Libia de la bun început, acum cinci săptămîni, nu am scris încă despre el pentru că nu mi-a atras atenţia suficient de mult ca să îi acord suficient timp pentru un articol. Pe scurt, după cum probabil ştiţi, revolta de acolo a început cu o serie de proteste împotriva lui Muammar Gaddafi şi confruntări la mijlocul lunii trecute şi au evoluat rapid pînă la un adevărat război civil (sau, cel puţin, o revoltă naţională). S-au vehiculat o mulţime de victime din rîndul civililor, că o parte dintre militari au refuzat să lupte împotriva populaţiei, că s-a dori împărţirea unui milion de arme tuturor celor care doresc aşa ceva, că Gaddafi a angajat mercenari, etc, etc. Nu sînt la curent cu toate ştirile astea, sau cel puţin nu le-am reţinut pentru că le-am considerat absolut irelevante.
Conflictul din Libia venit la scurt timp după revoltele din Egipt, aşa că se poate presupune că au fost inspirate de acolo. Chiar dacă atenţia mass-medie româneşti a ignorat Egiptul în ultimele săptămîni în urma evenimentelor din Japonia şi Libia, nu cred că turbulenţele de acolo s-au estompat atît de rapid. Întreg nordul Africii a devenit o zonă de potenţial conflict, probabil că tocmai de aceea mai multe ţări bine înarmate (americanii, canadienii, italienii, englezii şi francezii) au decis zilele trecute să atace Libia pentru a-i sprijni pe rebeli şi a distruge trupele lui Gaddafi. Am înţeles că Tripoli a fost asediat la greu în ultimele zile şi că mai multe ţări arabe s-ar putea alătura coaliţiei împotriva dictatorului libian, dar altceva mă preocupă mai mult pe mine: implicarea românească.
Ieri seară televiziunile au sărit în sus ca prinse de cur cu un cleşte încins: cică România intră în război. După ce am auzit despre ce e vorba (nu eram prin preajma televizorului cînd a început spectacolul ăla jalnic) am început să rîd în hohote şi mi-am văzut mai departe de treabă: România a trimis o singură navă “de război” cu 207 (sper că am reţinut bine numărul) de soldaţi la bord. Nu ştiu în ce stare sînt navele de război ale ţării noastre, dar mă gîndesc că sînt simple bărcuţe cu catarg şi pînze comparativ cu navele pe care le trimit americanii, englezii şi francezii (de exemplu) în zonele de conflict. Iar cei 207 de soldaţi… dacă nu e vorba de nişte supraoameni sau terminatori nu vor face absolut nici o diferenţă în Libia. Practic este un mare FÎÎÎÎÎS care, dacă am înţeles bine, ne va costa 5 milioane de euro. Bani aruncaţi pe fereastră pentru că nu ne vor aduce nici un cîştig… dacă măcar ar fi făcut un POC ar fi fost un pas înainte, dar e doar un foc de paie şi banii publici. Totuşi, nu este prea tîrziu să facă BUM, poate că nava aia cu pînze pe care (cică) o trimitem în Mediterana va da peste ceva mină şi o să aibă mass-media româneasă motive pentru care să urle vremele de zile bune.
Nu-mi doresc implicarea României într-un conflict care nu este al nostru, chiar şi dacă este vorba de nimicul trimis ca suport pentru sprijinirea coaliţiei atacatoare în Libia. Personal însă nu-mi fac prea multe idei despre acest subiect, dincolo de isteria mass-mediei nu prea rămîne mare lucru care să fie luat în considerare. Însă este un subiect care se merită urmărit.
Articol preluat de aici.