Întrebarea zilei de azi are legătură cu un articol pe care-l am în lucru şi are ca subiect importanţa gramaticii pe internet. Personal sînt un pic cam drastic cînd vine vorba de modul în care scriem (am avut profesori mult prea buni în şcoală şi, mai ales, am început să o fac înainte de 1989) şi am tendinţa să corectez sau să ignor (în funcţie de caz) pe aceea care care fac foarte multe greşeli de gramatică şi ortografie în textele lor.
N-am de gînd să încep să mă plîng cu ceva de genul “nu se mai face şcoală, nu aşa cum se făcea pe vremuri”. Se ştie prea bine asta, mai ales în urma ultimelor rezultate la bacalaureat, iar subiectul acestui articol este altul: am observat că tot mai multe greşeli de gramatică şi ortografie apar pe internet (şi uneori chiar şi-n subtitrările de la tembelizor). Instinctul meu este de a corecta acele erori pe măsură ce apar şi discut cu persoana care le produce, iar dacă ele continuă ajung să blochez orice comunicare. Motivul este simplu: orice om ar trebui să înveţe să facă totul cît mai corect şi mai bine (în toate domeniile de care se apucă), dar dacă nu reuşeşte asta în cel mai de bază domeniu, cel al comunicării cu alţi oameni, nu-l vreau prin preajmă. Cu internetul e simplu: foarte multe programe de comunicare au butonul de ignorare a persoanelor nedorite, iar pentru moment o să mă rezum doar la acest aspect al vieţii.
Ca şi corolar la această situaţie: nu citesc acele jurnale (sau bloguri, dacă preferaţi englezismul) care conţin greşeli flagrante şi repetate de gramatică. Sînt unele cazuri în care mai revin pe adresa respectivă, la un articol sau altul, în funcţie de situaţie – de obicei cînd mi se atrage atenţia că TREBUIE să-l citesc, dar astea-s excepţii (şi-s rare) şi nu o regulă. Sînt sigur că nu sînt singurul care face acest lucru, chiar dacă perspectiva altora diferă asupra acestui subiect.
Care este perspectiva voastră asupra gramaticii deficitare pe internet şi a persoanelor care o folosesc aiurea?