Seara asta a fost una amuzantă, cel puţin dintr-un anume punct de vedere. Una dintre puştoaicele de 17 ani (aproape 18) pe care am ajuns să le cunosc se lăuda zilele trecute că este pasionată de istorie. Azi, dînd peste nota din jurnalul ei, am încercat să pornesc o discuţie pe tema istoriei. Întîmplător mă pasionează acelaşi lucru. Am ales un subiect pe care-l consider interesant, m-am apucat să scriu un mesaj mai lung cu nişte documentaţie culeasă de pe reţea şi l-am trimis.
Răspunsul m-a cam… dat pe spate, dacă ar fi să folosesc o expresie la modă: atingea doar la suprafaţă subiectul, cea mai mare pare fiind însă un răspuns de dragul răspunsului. Adică fix pe lîngă subiect. A recunoscut însă că nu prea are timp de “scormonit” cu google, că ar prefera să caute la bibliotecă şi că nu este într-o dispoziţie necesară pentru a discuta despre teoria chibritului. Adică despre unul dintre efectele pe care l-a avut creştinismul la adresa altor religii. Adică nu a răspuns cu nimic şi tot ea s-a arătat… superioară făcînd asta.
Culmea e că unul dintre textele la care făceam referire îi aparţine lui Ion Pachia-Tatomirescu, poet, prozator, teoretician, critic, istoric al culturilor / civilizațiilor, al religiilor, lingvist, publicist, editor și traducător. Ştiu prea bine că internetul este plin de multe prostii, dar nu prea văd ce ar putea să găsească la bibliotecă care să îi contrazică spusele.
Nu ştiu ce le face pe unele fete să reacţioneze aşa, dar poate o să aflu cîndva în viitor. Dar mai întîi să îmi treacă hohotele de rîs.
Articol preluat de aici.