Zilele trec
Zilele trecute am fost să iau nişte miere de la unul dintre magazinele din zonă. Nu că mi-ar fi lene să mă duc pînă la piaţă sau pe la vreun supermarket, dar magazinul de produse naturiste din apropiere este destul de bine dotat şi are produse bune. În plus, era aproape ora 18 după o zi plină şi aproape 4 ore de somn în noaptea anterioară, n-aveam nici un chef să-mi mut fundul prea departe de casă doar pentru un borcan cu miere… aşa că am luat un borcan gol şi am coborît. La cîtă miere bag în ceai ar fi absurd să îmi iau miere la borcan de fiecare dată… probabil că după un timp aş face avere doar din vînzarea de borcane. Cu condiţia să nu mă dea afară din casă mai întîi. Borcanele adică.
Oricum, revenind la subiect, am ajuns şi la magazin doar cu cîteva minute înainte de ora 18, adică ora închiderii. Doamna vînzătoare se pregătea să plece acasă, cineva (probabil fiul) tocmai venise după ea. Nu a părut deloc bucuroasă că am intrat. Nu ştiu dacă era din cauza mea sau din cauză că intram atît de tîrziu, tocmai înainte de plecare (era şi vineri)… pot doar să presupun că era vorba de a doua variantă. Doar sînt un client fidel, chiar dacă uneori ajung la ore mai stranii. 
Am cerut miere de tei… nu mai aveau de ceva vreme decît la borcan. Înainte luasem miere polifloră şi vroiam o schimbare… dar în seara aceea nu am prea avut de ales. Nu m-a deranjat deloc, dar am rămas cu mierea poliflorî şi cu amintirea nu tocmai plăcută a atitudinii vînzătoarei. Eu o înţeleg, dar nu prea accept nemulţumirea unui vînzător arătată în faţa unui client (oricare client) care ajunge chiar înainte de terminarea orelor de lucru. Sau, de altfel, pentru orice alt motiv. Nu e deloc uşor să stai în picioare ore în şir în fiecare zi, să îi serveşti pe toţi cei care caută ceva anume, să accepţi rutina deseori aproape insuportabilă şi orele de aşteptare în care nu prea intră nimeni. E alegerea lor, a fiecărui vînzător, să stea după tejghea (oricum ar arăta ea) şi să vîndă. Dacă vor ceva mai bun n-au decît să îşi caute altceva sau să se străduie mai mult să vîndă ca să capete un salariu mai mare. Iar atitudinea cînd vine vorba de clienţi este unul din principalele atuuri pe care le au ca să obţină vînzări mai bune.
Ştiu că nu fac decît să pun într-o formă anume lucruri cunoscute de multă vreme, dar mulţi dintre români au ales să le ignore. Faptul că nu au fost învăţaţi cum să se vîndă (nu vă gîndiţi la prostii, ma refer la vînzarea produselor muncii lor şi la imaginea proprie) nu este o scuză. Ignoranţa şi limitarea evoluţiei ca persoană nu este o scuză… este doar un blocaj.
Articol preluat de aici.