Cuvîntul diamant provine din cuvîntul adamas din greaca antică şi înseamnă de nespart. În mineralogoie diamantul este o alotropie de carbon – atomii de carbon sînt aranjaţi într-o structură cristalină cubică direcţionate spre centru numită reţea de diamant. Singurul motiv pentru care diamantele pot fi tăiate în forme extraordinare este structura cristalină care crează linii de rupere naturale. Diamantele sînt renumite ca materiale cu calităţi fizice superlative, cea mai mare parte dintre ele originînd din legătura covalentă între atomii săi: are cea mai mare duritate şi conductivitate termică dintre toate materialele compacte.
Diamantele sînt mai puţin stabile decît grafitul, deşi ambele sînt structuri din carbon, dar rata de conversie între diamant şi grafit este neglijabilă în condiţiile de mediu optime. Considerînd structura cristalină şi calităţile fizice nu este dificil de zis că condiţiile de mediu care crează diamentele sînt printre cele mai extreme, cel puţin pentru Terra. Diamantele nu se pot forma la o presiune mai mică de 45 de kilobari şi numai în interiorul unei zone mici de temperatură care variază între 1600 şi 2300 grade Fahrenheit.
