Una dintre ştirile pe care tocmai le-am auzit la ProTV m-a făcut să rîd în hohote: un preot de undeva de prin România era acţionar principal la o cooperativă în credit. Dacă ar fi să mă iau după ce spuneau ce de la tembelizor, preotul respectiv îi slujea pe oameni în biserică, dar îi jumulea pe bani în afara acesteia. S-au dat şi ceva exemple, dar mi se pare absolut irelevante: atitudinea este atît de românească încît mi se pare hilar. Exemplele sînt pur şi simplu redundante, n-aş putea spune că este ceva neobişnuit: foamea de bani este la modă, am observat-o constant în ultimii ani.
Ştirea asta m-a făcut să mă gîndesc la o anumită chestie pe care o spun creştinii: banul este ochiul diavolului. Am observat că unii dintre preoţii români par să fie experţi şi foarte darnici de a-şi aduce prin preajmă (de preferabil în propriul buzunar sau măcar în propria administrare, ca să tragă toate foloasele de pe seama lor), ochii ăştia ai diavolului. Aş putea spune fără să greşesc prea tare (deşi nu prea am preoţi creştini printre apropiaţi) că există o atracţie aparte între unii preoţi creştini şi diavol.
