Crinii fac parte din familia Lilium şi sînt printre cele mai vechi plante cultivate de omenire. Originea lor este incertă, dar se pare că au apărut în Asia şi bazinul mediteraneean. Prima descriere apare în China unde plantele înfloreau pînă la sfîrşitul toameni în 3 variante de culori: mov, galben şi roşu. În Asia Mică în mileniul II înaintea erei creştine bulbii de crin erau cultivaţi în scopuri medicinale. În lumea antică grecii şi romanii era folosit împreună cu trandafirul şi laurul pentru a încununa frunţile învingătorilor şi ca ofrandă adusă zeiţei frumuseţii pentru că simboliza speranţa şi triumful. De asemenea, îi foloseau la rîndul lor pentru tratamente medicinale.
Crinul este o plantă perenă ierboasă cu rol ornamental, are flori mari, parfumate (cu un miros îmbătător), cu diverse culori (alb, roşu, mov, galben, roz sau portocaliu). Există peste 100 de specii de crini, iar mirosul crinilor diferă în funcţie de specie: la unele este mai intens, care se menţine mai mult timp, în timp ce alte specii nu au nici un fel de parfum. Crinii cresc şi înfloresc în special pe terenurile luminate şi ferite de vînturi puternice, deşi cerinţele pentru factorii de mediu diferă mult de la o specie la alta: unele nu rezistă la ger, altele cresc şi pe terenuri umbrite. Majoritatea speciilor de crin au nevoie de multă apă primăvara, cînd creşterea vegetativă este mai accentuată. Crinii se dezvoltă foarte bine în soluri uşoare, afînate, un pic acide.
