Mai demult am fost întrebat de ce nu scriu despre amintirile din armată. La momentul acela eram preocupat de alte chestii, aşa ca am amînat. Şi acum am destule de făcut, dar ar fi bine ca măcar să încep despre asta. Voi continua în măsura timpului disponibil şi a amintirilor pe care le voi recupera din perioada aia.
Pentru cei care nu ştiu: da, am făcut şi eu armata. 6 luni de serviciu militar, în anul 2003. Deşi termenul normal de recrutare era de o lună (adică te anunţau că luna următoare trebuia să te prezinţi la unitate), pe noi ne-au luat în numai 3 zile. Îmi aduc aminte şi acum: era sfîrşitul lunii iunie cînd am primit înştiinţarea să mă prezint la CMZ (Centrul Militar Zonal) pentru “lămurirea situaţiei”. Singurul lucru memorabil în ziua aia (adică miercuri) a fost furtuna care a răvăşit oraşul (una din aia de vară, cu gheaţă şi toate cele) şi care a inundat bine destule străzi din Oradea.
Nouă ni s-a spus la CMZ (nu eram singurul în situaţia aia) că cei din judeţele Cluj şi Maramureş nu şi-au îndeplinit numărul de recruţi şi că trebuiau să trimită şi ei, rapid, cîţiva. O parte dintre cei prezenţi au refuzat să meargă… motivele au variat. Aş fi putut refuza şi eu, dar eram curios (ca întotdeauna) şi mă gîndeam că, mai devreme sau mai tîrziu, tot aş fi făcut-o. Cu mintea de acum aş fi refuzat fără nici o ezitare să merg, cel puţin atunci (nu mă plîng de stagiul militar, ci de ce-am pierdut că m-am dus).
Cum spuneam, marţi am fost chemat pentru a doua zi şi am spus că vineri trebuie să fim în unitate. Adică tocmai în Brăila, în celălalt capăt al ţării (sau pe acolo pe undeva). Din grupul în care eram la CMZ doar 3 indivizi ne-am pus pe tren joi seara cu direcţia Brăila, am ajuns a doua zi dimineaţă. Am pierdut cîteva ore prin oraş şi ne-am îndreptat spre unitate cu genţile în spate. Prima oară ni s-a părut cam lung drumul, dar ne-am obişnuit cu el în cele două luni pe care le-am petrecut în oraşul de pe malurile Dunării.
Unul dintre primele lucruri pe care le-am reţinut în Brăila a fost mesajul de pe una dintre uşile de la toalete: “Atenţie la urs, s-au găsit urme de labă!”. N-am idee cine l-a lăsat, eu n-am văzut nici urşi, nici urme ale… trecerii lor. Oricum, a dispărut pînă la urmă pentru că l-a văzut şi Ibănescu (adică locotenentul care se “ocupa” de noi, pentru că alfel nu-i prea pot spune puştiului – nu prea l-a considerat nimeni şef) şi a cerut să fie şters. Era cu vreo 3 ani mai tînăr decît noi, făcuse liceul militar şi terminase ceva şcoală pentru a deveni ofiţer, cred.
Despre restul, altă dată. 
Mai am destule de scris şi nu este nici o grabă.