Cartea prințișorului Harry a fost lansată acum 4 zile cu mult tam-tam, ca oricare altă sursă apetisantă de scandal, iar la cît de mult s-a discutat despre chestia asta se poate spune că și-a atins scopul: s-au cîștigat o grămadă mare de bani de pe urma memoriilor respective. Cartea a apărut și pe la noi, la editura Nemira. Dacă memoriile lui Harry n-ar fi atît de patetice probabil că nu s-ar fi vîndut atît de bine: Nemira a anunțat epuizarea primului tiraj a volumului respectiv.
Americanii au o expresie, ”revenge is a bitch”, iar cum chestia asta mă interesează prea puțin prefer să fac orice altceva (chiar și să frec menta la absurd) decît să citesc Rezerva prințișorului Harry, duce de Sussex. Nu-s suficient de curios pentru o asemenea… lectură. Mai ales că am de terminat Canonicatul Dunei (de Frank Herbert, ultima carte a seriei atît de cunoscute) iar diferența de valoare dintre cele două cărți e… mare.
Cireașa de pe tort, dacă-i pot spune așa, este faptul că volumul respectiv e deja piratat. Sau, cel puțin, așa scriu cei de la alephnews.ro… Și nu, nici măcar așa piratată nu-s interesat să o citesc (presupunînd prin absurd că apare și varianta în română sau engleză pe Whatsapp sau pe torente). :))