Ceva mai devreme, să tot fie vreo două sau trei ore, navigam prin posturile tv şi m-am oprit cîteva momente pe Antena 3. Acolo era o dezbatere, emisiunea La ordinea zilei cu Dana Grecu şi Radu Tudor, dar singurul motiv pentru care m-am oprit la ei a fost prim planului lui Mădălin Voicu (chiar dacă în acele momente se discuta despre Bercea Mondialul – adică un subiect prea des pomenit în ultimul timp) şi am să vă spun de ce: impresia pe care mi-a făcut-o deputatul în ultimii ani a fost cea a unui tip cu capul pe umeri, deştept şi citit (adică educat) şi, mai ales, serios. Adică a unei persoane pe care în timp ajungi să o respecţi.
Pe de altă parte, impresia pe care mi-a făcut-o Dana Grecu este cea a unei persoane agresive şi isterice: îi întrerupe des pe invitaţii ei, uneori la subiect dar de cele mai multe ori pe lîngă subiect, doar pentru că aşa îi tună ei, ţipă, vorbeşte mult prea mult pentru gusturile mele, este lipsită de respect, etc, etc, etc. Ăsta este şi motivul pentru care pomensc despre ei la Cocalari şi piţipoance… Dana Grecu nu e decît o piţipoancă care prestează în faţa camerei de filmat în loc să presteze prin locuri întunecare şi obscure, aşa cum ar merita. Nu îi urmăresc reprezentaţiile televizate tocmai din cauzele enumerate anterior, comportamentul ei nu îmi face deloc plăcere, dar sînt momente în care mai aterizez (măcar ocazional, aşa cum am făcut-o şi în seara asta) pe Antena şi mai prin secvenţe din emisiunile ei. Nu ştiu în ce măsură comportamentul ăsta este un rol sau aşa este ea de obicei nu am avut neplăcerea să o cunosc şi nici nu-mi doresc aşa ceva… Nu agreez deloc persoanele agresive şi violente pentru că în prezenţa lor am tendinţa să mă comport asemenea lor. Chiar dacă este doar o tendinţă şi se întîmplă foarte rar ca să devină realitate, nu îmi face deloc plăcere pentru că ştiu că dacă ea va ajunge să se manifeste cineva o va lua cu siguranţă în freză… şi nu aş putea fi învinovăţit cu nimic pentru că aş răspunde unui atac.
Oricum, în seara asta respectul meu adresat lui Mădălin Voicu a crescut considerabil cînd am văzut cum o domină şi îi mai taie din isterie. Nu aş putea spune că a jucat-o pe degete pe “moderatoare”, însă cu siguranţă a domolit destul din avîntul tembel pe care îl afişează de obicei Dana Grecu… iar pentru asta merită tot respectul meu. Altcineva poate s-ar fi lăsat călcat în picioare şi dominat de acel avînt, mă gîndesc că unii au şi făcut-o… am urmărit prea puţine emisiuni ca să pot spune asta cu siguranţă.
Partea proastă a emisiunilor de pe Antena 3 este că nu-şi prea dau seama că alegerea moderatorilor NU trebuie să aibă ca şi criterii nesimţirea, agresivitatea şi isteria. Poate că aşa ceva împresionează pe cei proşti şi lipsiţi de coloana vertebrală, dar cei care au măcar o urmă de materie cenuşie pe post de creier (în locul tărîţelor obişnuite) şi nişte sînge în mădular vor desconsidera mereu asemenea moderatori de rahat. Cea mai bună alegere pentru a omorî orice şansă de a te umple de rahat via Antena 3 este să schimbi postul, dar am văzut destule persoane care au preluat poziţia de pseudo-formatori de opinie pe care şi-o asumă moderatorii Antenei şi se otrăvesc încet cu tîmpeniile pe care le spun ăia pe post.
Articol preluat de aici.
Cocalari si pitipoance / Madalin Voicu si Dana Grecu Madalin Voicu si Dana GrecuAdaugata de: Dan-Marius Sabau @ 23 februarie 2011
Ceva mai devreme, să tot fie vreo două sau trei ore, navigam prin posturile tv şi m-am oprit cîteva momente pe Antena 3. Acolo era o dezbatere, emisiunea La ordinea zilei cu Dana Grecu şi Radu Tudor, dar singurul motiv pentru care m-am oprit la ei a fost prim planului lui Mădălin Voicu (chiar dacă în acele momente se discuta despre Bercea Mondialul – adică un subiect prea des pomenit în ultimul timp) şi am să vă spun de ce: impresia pe care mi-a făcut-o deputatul în ultimii ani a fost cea a unui tip cu capul pe umeri, deştept şi citit (adică educat) şi, mai ales, serios. Adică a unei persoane pe care în timp ajungi să o respecţi. Pe de altă parte, impresia pe care mi-a făcut-o Dana Grecu este cea a unei persoane agresive şi isterice: îi întrerupe des pe invitaţii ei, uneori la subiect dar de cele mai multe ori pe lîngă subiect, doar pentru că aşa îi tună ei, ţipă, vorbeşte mult prea mult pentru gusturile mele, este lipsită de respect, etc, etc, etc. Ăsta este şi motivul pentru care pomensc despre ei la Cocalari şi piţipoance… Dana Grecu nu e decît o piţipoancă care prestează în faţa camerei de filmat în loc să presteze prin locuri întunecare şi obscure, aşa cum ar merita. Nu îi urmăresc reprezentaţiile televizate tocmai din cauzele enumerate anterior, comportamentul ei nu îmi face deloc plăcere, dar sînt momente în care mai aterizez (măcar ocazional, aşa cum am făcut-o şi în seara asta) pe Antena şi mai prin secvenţe din emisiunile ei. Nu ştiu în ce măsură comportamentul ăsta este un rol sau aşa este ea de obicei nu am avut neplăcerea să o cunosc şi nici nu-mi doresc aşa ceva… Nu agreez deloc persoanele agresive şi violente pentru că în prezenţa lor am tendinţa să mă comport asemenea lor. Chiar dacă este doar o tendinţă şi se întîmplă foarte rar ca să devină realitate, nu îmi face deloc plăcere pentru că ştiu că dacă ea va ajunge să se manifeste cineva o va lua cu siguranţă în freză… şi nu aş putea fi învinovăţit cu nimic pentru că aş răspunde unui atac. Oricum, în seara asta respectul meu adresat lui Mădălin Voicu a crescut considerabil cînd am văzut cum o domină şi îi mai taie din isterie. Nu aş putea spune că a jucat-o pe degete pe “moderatoare”, însă cu siguranţă a domolit destul din avîntul tembel pe care îl afişează de obicei Dana Grecu… iar pentru asta merită tot respectul meu. Altcineva poate s-ar fi lăsat călcat în picioare şi dominat de acel avînt, mă gîndesc că unii au şi făcut-o… am urmărit prea puţine emisiuni ca să pot spune asta cu siguranţă. Partea proastă a emisiunilor de pe Antena 3 este că nu-şi prea dau seama că alegerea moderatorilor NU trebuie să aibă ca şi criterii nesimţirea, agresivitatea şi isteria. Poate că aşa ceva împresionează pe cei proşti şi lipsiţi de coloana vertebrală, dar cei care au măcar o urmă de materie cenuşie pe post de creier (în locul tărîţelor obişnuite) şi nişte sînge în mădular vor desconsidera mereu asemenea moderatori de rahat. Cea mai bună alegere pentru a omorî orice şansă de a te umple de rahat via Antena 3 este să schimbi postul, dar am văzut destule persoane care au preluat poziţia de pseudo-formatori de opinie pe care şi-o asumă moderatorii Antenei şi se otrăvesc încet cu tîmpeniile pe care le spun ăia pe post. Etichetele: Dana Grecu; Madalin Voicu; Bercea Mondialu; emisiune; dezbatere; nesimtire; agresivitate; agresiune; isterie; pitipoanca; Antena 3; moderatoare; rahat; formatori de opinie; prosti; la ordinea zilei; mass-media;
Formularul tau Vreau sa stiu cind apar comentarii!
Numele tau *
Adresa electronica *
Pagina ta
Titlul *
(adresa va ramine mereu ascunsa)
Mesajul
Rich Text Editor
Dacă doriţi să transferaţi 2% din impozitul plătit de persoanele fizice la stat o puteţi face descărcînd fişierul pdf prin titlul de mai sus şi depunîndu-l la Finanţe. Mulţumim.
ALPA EST distribuie produse cosmetice profesionale italiene de ultimă generaţie: Eva Garden, Albanevosa (Dance color şi Opsiderm), Orising, Socap, Emsibeth, Skin System.
Locul unde menta este frecată la absurd.
Gaminvest are sediul în Oradea, Bihor, România şi se ocupă de imobiliare, servicii, contabilitate, afaceri, consultanţă, investiţii, oportunităţi şi idei de afaceri.
IMOBILIARE UNGARIA intermediaza vinzarea de case, imobile si terenuri situate in Ungaria, judetul Hajdu-Bihar, in zona frontierei Bors/Artand, aproape de Oradea. Se adreseaza tuturor locuitorilor Romaniei, dar si romanilor din toata lumea.
La clubul Sportiv “Ronin Do” Oradea, Bihor, Romania se practica kendo. Vizitati http://www.ronin-do.ro pentru mai multe informatii despre kendo, orar, locatie si contact.
Jurnalul românilor răspîndiţi prin lume.
Sffbd.ro este dedicată Ştiinţei, Ficţiunii (SF-ului), Fantasticului şi Benzilor desenate şi are ca scop atît colectarea de ştiri din aceste domenii cît şi dezvoltarea lor în atelier.
Supravirtual SRL este o firma de consultanta si programare. Activitate: programe de calculator (software), web design, seo, optimizare si promovare. Ofera întreaga gama de servicii TI la calitate excelenta si pret bun.
Ţiganii în România şi în lume – obiceiuri, perspective, opinii, mass-media, ţiganii cu bune si rele
Ziarul Serile Magice este un experiment, un proiect ce urmăreşte dezvoltarea aptitudinilor jurnalistice ale tuturor celor care doresc să facă primele încercări în meseria de jurnalist.
|