Acum cîteva săptămîni am văzut un film în două părţi (pentru televiziune) numit Sans famille, o ecranizare a unei cunoscute cărţi scrise de Hector Malot. La noi titlul cărţii a fost tradus ca “Singur pe lume” în defavoarea celui original, a fost una dintre cărţile pe care le-am citit de destule ori pe vremea copilăriei. Filmul mi-a trezit curiozitatea şi m-am apucat să citesc cartea, din nou, după… o tonă de ani de cînd am citit-o ultima oară.
Este una dintre cărţile copilăriei, şi nu doar pentru mine. Subiectul bebeluşului fără familie, găsit pe una dintre străzile Parisului, doar pentru a fi aruncat pe drumuri cîţiva ani mai tîrziu, avînd ca stăpîn un muzicant desor de cîini, a cucerit inimile multor copii de-a lungul ultimelor decenii. Recitind cartea mi-am reamintit şi de ce: peregrinările alături de Vitalis şi de animalele sale, apoi alături de Matia, perioada petrecută ca grădinar şi cea din mină mi-au amintit de vremurile bune de altădată cînd savuram acele aventuri.
Filmul nu surprinde decît o mică parte a vieţii descrise de Remi în paginile cărţii, doar punctele esenţiale cu unele modificări, dar fără a pierde prea mult din atmosfera originală. Pentru un film de televiziune şi-a atins scopul, dar este departe de a atinge valoarea cărţii.
Nu ştiu cîţi dintre voi au citit această carte în perioada copilăriei, dar vă sugerez să o (re)citiţi şi să-i îndemnaţi pe copiii voştri să o citească şi ei.
Articol preluat de aici.