Dacă Nicolae Ceauşescu ar fi trăit şi azi el ar fi împlinit 93 de ani. Unii îl hulesc chiar şi acum, uitînd că era doar elementul reprezentativ al unui întreg sistem, alţii îl aniverseasă chiar dacă a murit de două decenii. Fiecare are motivele lui, chiar şi aceea care au aşternut un strat gros de uitare peste acea epocă sau aleg să o ignore pentru că s-au născut după căderea comunismului. Nu am de gînd să scriu despre el, a fost un om ca oricare altul şi cu bune şi cu rele, un om pe care l-am văzut doar în treacăt de vreo două ori (cînd el şi Elena au venit prin Oradea şi ne-au scos şi pe noi, pe pionieri, să-i întîmpinăm)… dar am de gînd să scriu despre reacţia pe care o provoacă chiar şi la atîta vreme de la moartea lui. O viaţă de om, aş putea spune, mai ales că am destui prieteni care s-au născut în această perioadă şi nu l-au cunoscut decît din poveştile celor mai în vîrstă.
Oricum, azi am putut observa încă o dată că oamenii (sau cel puţin unii dintre ei) au tendinţa ca în faţa unui prezent groaznic şi avînd ca perspectivă un viitor de-a dreptul sumbru (şi de multe ori fără speranţă) îşi amintesc cu mult drag de vremurile bune de altădată… chiar dacă acele vremuri au fost la fel de rele ca şi cele de acum. Alt fel de răutate, alte probleme, dar nu mai puţin rele. Oamenii au tendinţa de a elimina factorii negativi din trecutul îndepărtat şi de a-şi aminti doar de lucrurile bune şi momentele fericite ale vieţii… şi nu este deloc de condamnat. Asta este natura umană.
Dar ce este de condamnat este lipsa de reacţie corectă şi chiar lipsa de reacţie de orice fel din partea multora din oamenii de acum la factorii din realitatea înconjurătoare care le fac mult rău. Doar cîţiva dintre români au ales să îl aniverseze pe Nicolae Ceauşescu la vedere, dar încă trăim cu toţii (mai ales cei care am ales să rămînem în ţară) sub umbra perioadei în care a fost conducător al ţării. Unii oameni învaţă mai greu… mai demult s-a spus că ne va lua 20 de ani ca să învăţăm ce înseamnă democraţia. Au trecut deja 21 de ani de la căderea comunisumului, dar sîntem încă departe de o democraţie autentică şi de o responsabilitate socială ca popor. Chiar şi fără aniversarea de azi, protestele fără succes ale oamenilor săraci (bugetari şi pensionari, dar nu numai) din ultimele luni sînt cea mai bună dovadă în acest sens.
Articol preluat de aici.