Dacă ai niște bani de aruncat pe lucruri scumpe fii atent la chestia asta: Bottega Veneta lansează pe piață o geantă de lux care arată ca o banală pungă maro de hîrtie. Se spune că ea este realizată exclusiv din piele de vițel, ceea ce ar trebui să o facă un accesoriu rezistent, iar interiorul este căptușit cu piele de căprioară. Partea cea mai tare abia acum urmează: o versiune mai mică a accesoriului va costa 1.900 de dolari, iar cea mare va fi vîndută cu 2.500 de dolari.
Cei de la Alephnews spun că designerii s-au straduit să incorporeze si sa recreeze textura hîrtiei prin efecte subtile, așa că ai grijă cum îi trateți pe cei din preajma ta care au pungi maro – nu știi niciodată peste ce bogătaș extravagant și cu fițe dai și s-ar putea să-ți arunce înapoi cîteva vorbe pline de superioritate dacă te legi de imitația ieftină din hîrtie pe care o au la ei.