Unul dintre subiectele preferate ale Bisericii Ortodoxe Române în ultimii ani este Catedrala Mîntuirii Neamului şi dorinţa lor de a construi o construcţie megalomană (ca dimensiune). Pînă acum au avut probleme cu banii şi cu locaţia, dar ieri au anunţat că ei speră să înceapă construcţia ei în luna august a acestui an. Puteţi citi despre acest anunţ aici şi aici.
“Prin Tema de proiectare s-a prevăzut ca dimensiunile Noii Catedrale să fie următoarele: 120 m lungime, 70 m lăţime şi 120 m înălţime, iar la slujbele religioase din interiorul Catedralei să poata participa împreună 5000 de persoane”, a precizat patriarhia BOR.
Conform paginii Gîndul.ro, catedrala s-ar întinde pe 11 hectare, iar “purtătorul de cuvînt al Patriarhiei Române, părintele Constantin Stoica, a spus că lucrarea ar putea costa aproape 400.000 de milioane de euro, bani în care sînt incluse finisajele, sculptura şi pictura. Clădirea va avea cinci etaje, între care trei subterane şi două deasupra solului, 12 lifturi, 250 de locuri de parcare subterane şi două spaţii de cazare, totalizînd 500 de locuri. De asemenea, lăcaşul va avea trei altare şi un pridvor care va rămîne deschis zi şi noapte. De asemenea, Catedrala va avea două hramuri: Înălţarea Domnului (Ziua Eroilor) şi Sfîntul Apostol Andrei, şi s-ar putea ca la subsol să mai existe un al treilea hram Sfîntul Dionisie.”
Personal sînt împotriva unei asemenea aberaţii şi am mai multe motive pentru aceasta:
1) poporul român nu are nevoie să fie mîntuit, are nevoie să fie hrănit, educat şi menţinut sănătos.
2) măsura credinţei nu stă în dimensiunea clădirii ci în acţiunile oamenilor. Aparent BOR-ul fie a uitat, fie ignoră asta.
3) încă nu îmi este foarte clar de unde vor lua banii pentru construcţie, dar eu n-am de gînd să plătesc în vreun fel pentru megalomania altora. Mai ales că nu sînt creştin.
4) este foarte posibil că preoții ortodocși se vor folosi de influența politică (sau chiar intimidare și șantaj) pentru a cere bani de la primăriile din țară, de la parlament, guvern sau de la alte instituții ale statului. Pentru că pot.
Oricum, sînt optimist. Ştiţi de ce? Oricît de mult va costa clădirea aia, oriciţi ani va dura finalizarea ei, de dărîmat se poate dărîma în numai cîteva minute. Cine o va face sau cînd nu ştiu… rămîne să trăim şi să vedem.