Acum 3 secole viața de zi era foarte diferită de viața de noapte: în timpul zilei îți derulezi activitățile în văzul tuturor, în timpul nopții doar dracu mai știa ce faci pentru simplul motiv că nu te mai vedea nimeni după ce te ferecai în casă. Sau aproape nimeni: te vedeau familia și oamenii apropiați, dar numai după ce-și aprindeau lumînările și / sau flăcliile ca să fie capabili să vadă ceva în jurul lor.
Ieșitul din casă noaptea era de-a dreptul periculos pentru că iluminatul public lipsea, nu vedeai cam nimic în jurul tău dar nu te vedeau nici alții. Dacă nu-ți purtai cu tine sursa de lumină (de foc) te puteai împiedica de orice piatră sau rahat de pe stradă și te puteai rătăci de 10 ori pe stada pe care (în mod normal) o știai ca-n palmă în timpul zilei. N-ai decît să-l asculți pe Zaiafet (băiatului îi merge gura și îi merge bine – spune chestii interesante) povestind despre perioada aia în înregistrarea de mai jos.
- 02:12:22 Lumini și sunete
- 09:35:15 Încăperi ferecate și lacăte încuiate
- 13:04:23 Yangin var! Foc! Incendiu!
- 15:56:19 Draci, demoni și alte creaturi
- 19:17:11 La vreme de culcărică
- 26:51:13 Cînd se lasă seara peste Istambul
- 33:13:11 Stinge lumina, mai lasă doar o rază
- 39:03:18 Cînd sultanul se deghiza și te căuta noaptea