Mădălina Manole a decedat. Un lucru cunoscut deja de o ţară întreagă, o veste care probabil că a trecut deja de graniţele ţării la românii răspîndiţi prin lume.
Moartea ei a reprezentat prilejul manifestării unuia dintre cele mai jalnice şi mai greţoase spectacole pe care poate afişa mass-media românească. N-am stat prea mult să urmăresc tot spectacolul, dar am văzut a fost suficient. Ba chiar foarte suficient, dacă pot spune aşa. Bine că am un stomac rezistent pentru că altfel aş fi vomitat cu siguranţă.
Nu este prima oară cînd mass-media în general, televiziunile în special, se hrănesc din suferinţa şi durerea oamenilor… este un obicei foarte vechi (bîrfa de prin sate a fost mereu la ordinea zilei), dar acum acest obicei s-a supraspecializat deturnînd o meseria de jurnalist de la valorile bune pe care ar trebui să le aibă (şi pe care unii le mai păstrează încă, prin diverse colţuri ale acestei lumi).
Aţi văzut o hienă cum se hrăneşte? Aveţi prilejul să vedeţi acest lucru în filmuleţul de mai jos… să o vedeţi cum îşi mănîncă pradă încă vie, începînd de la stomac şi ţesuturile moi în timp ce se zbate. Dacă nu sînteţi capabili să suportaţi aşa ceva nu vă sugerez să vă uitaţi la film. Exact asta îmi evocă mie un anume aspect al ziariştilor şi oamenilor de televiziune: acela care îşi bagă ustensilele de înregistrat în viaţa unui om şi apoi caută să analizeze toaste aspectele ale suferinţei lui şi a tragediilor din viaţă. Nu este deloc uşor să îţi moară partenerul de viaţă, dar cu atît este mai dificil să-ţi vezi aspecte ale vieţii afişate şi analizate în văzul unei întregi planete. Cu atît este mai urît să vezi durerea celor dragi multiplicată la infinit şi pusă într-un tipar artificial şi complet nepotrivit.
Şi de ce? Pentru că nişte futuţi caută să stoarcă din suferinţă un procent de rating cît mai bun şi nişte vînzări suplimentare. Oi fi cam dur, dar nu pot fi altfel în astfel de situaţie.
Articol preluat de aici.