VERIŞOARA
de Ion Pribeagu
Prin anul nouă sute nouă
Nu mai eram un oarecare,
Veneam la clubul „Lumea Nouă”
Şi alte cercuri literare.
Îl cunoscusem pe Gârleanu,
Pe Cincinat, pe Eftimiu
Şi-a apărut, de Minulescu,
„Romanţe pentru mai tîrziu”.
Visam să cuceresc o lume,
Să schimb humorului tiparul,
Că publicasem nişte versuri
Într-un săptămânal, „Ţînţarul”.
Văzînd directorul revistei
Că am talent de pamfletar,
Fără să steie mult pe gînduri
M-a angajat ca secretar.
Redacţia era în centru;
O cameră unde-ncăpea
Biroul, scaune, dulapul,
Maculaturi şi-o canapea.
De joi, când apărea revista
Şi pînă lunea care vine
Redacţia era închisă
Şi cheile erau la mine.
Directorul, un om politic,
Cu redingotă şi cu cioc,
Venea în timpul săptămînii,
Însă duminica de loc.
Aşa că tînăr, cu speranţe,
Plutind în sferele senine,
Mi-nchipuiam că-n toată ţara
Nu-i altul mai grozav ca mine!
Şi într-o sîmbătă, pe seară,
Plimbîndu-mi visul pe Lipscani,
M-am cunoscut cu o fetiţă
Cam de vreo douăzeci de ani,
De parcă Dumnezeu din ceruri
Vrînd dorurile a-mi înfrîna,
O nimfă mi-a trimis în cale
Şi mi-a şoptit: – Ionică, na!
Nici nu-mi mai încăpeam în piele
De-acest potop de fericiri,
C-avea cosița în inele
Şi-n sîn, ascunşi, doi trandafiri,
Guriţa roşie şi mică
Şi ochii negri, plini de foc,
Că tot privindu-i mi-era frică
Să nu pleznesc de-atît noroc!
Ne-am dus la cinema, la „Clasic”.
Un film cu Eva şi Adam.
O vorbă n-am scos pe-ntuneric,
Că doar prin mîini ne-nțelegeam.
Tîrziu, cam după miezul nopţii,
Ca-un autentic amorez,
Am invitat-o ca să vadă
Redacţia unde lucrez.
În cameră, printre săruturi,
Înghirlandate în rondele
Am proclamat-o-ntr-o poemă
Prinţesa visurilor mele!
Şi dimineaţa, pe la zece,
Cînd vream să-i mai dedic o strofă,
Deodată, a bătut în uşă
Directorul! O catastrofă!
În clipe de-astea, turbulente,
Tu nu ştii singur ce să faci:
S-ascunzi după birou fetiţa,
Sau cît mai grabnic să te-mbraci.
Şi s-a-ntîmplat cum se întîmplă
Când n-ai un pic de prevedere:
Eu, numa-n pantalon şi guler,
Şi ea cu nudul la vedere!
Directorul, galant din fire,
Privind-o a şoptit:- Scuzaţi!
Iar eu am spus: – Mi-e verişoară,
Venit-aseară din Galaţi!
A scotocit printre sertare,
A scos grăbit un manuscris,
Şi cînd fu gata de plecare,
M-a tras de-o parte şi mi-a zis:
– Să nu fii supărat, Ionică,
Însă aş vrea să-ţi spun ceva:
Acum trei luni, fetiţa asta,
A fost şi verişoara mea…
