Dupa ce si-a scrîntit piciorul la 65 de ani, Grigore Moisil a afirmat: “Stiam ca la vîrsta mea te scrîntesti la cap, nu la picior.”
Un lingusitor îi atrase atentia lui Oliver Cromwell, care intra biruitor în Londra, ce multa lume se strînsese sa-l vada. “Tot atîtia ar fi fost si daca m-ar fi dus la esafod”, fu raspunsul.
Celebrul compozitor Hans von Bulow, plimbandu-se intr-o seara prin Berlin, ingandurat, s-a lovit de un trecator. Acesta s-a oprit iritat si se rasti la muzician:
– Dobitoc!
Bulow isi scoase palaria si spuse:
– Incantat de cunostinta, numele meu este Bulow!
O echipa de zidari lucra la repararea parterului unei case cumparate de celebrul tenor Enrico Caruso (1873-1921). Intr-o zi, in timp ce cintaretul repeta citeva arii intr-o camera de la etajul I, se prezenta la el maistrul.
– Doriti sa terminam reparatiile luna asta?
– Bineinteles! – raspunde Caruso.
– Atunci, fiti amabil si nu mai cintati. Imediat ce va aud, oamenii mei lasa totul balta si stau sa va asculte…
A fost, povestea mai tirziu Caruso, cel mai frumos compliment care i s-a facut vreodata.
Marele scriitor irlandez George Bernard Shaw a fost invitat ca punct de atractie la masa unor aristocrati. Amfitrioana, cunoscuta pentru inteligenta sa cam subreda, facu imprudenta sa-l intrebe:
– Spuneti-mi, va rog; am auzit ca pestele regenereaza materia cenusie. Ce peste ma sfatuiti sa consum ?
– Balena! – raspunse prompt Shaw.
Dupa ce a esuat în campania militara din Rusia, în 1812, Napoleon se retragea grabit spre vest.
În dreptul rîului Niemen, el împreuna cu suita sa se oprira si cerura ajutorul unui taran barcagiu din împrejurimi sa-i treaca pe celalalt mal.
Cînd taranul îi ajuta sa treaca rîul, Napoleon se interesa:
-Multi dezertori au trecut rîul zilele acestea?
Naiv, taranul i-a raspuns:
– Nici unul, dumneavoastra sînteti primul.
Împaratului Octavian Augustus îi fu prezentat un grec care semana uimitor cu el si, în plus, avea si cam aceeasi vîrsta.
Glumind, Augustus îl întreba daca nu cumva maica-sa fusese în tineretea ei pe la Roma, cam prin vremea cînd si tatal împaratului era tînar. Raspunsul grecului fu prompt:
– Mama nu a fost, dar tatal meu a stat la Roma mai demult. Cam cu un an înainte de nasterea ta, Cezar!
N.T.Orasanu, poet si publicist, autor de epigrame si pamflete politice, a fost trimis în timpul domniei lui Cuza de nenumarate ori la închisoarea Vacaresti, fiindca pe vremea aceea exista arestul preventiv pentru delicte de presa. De cîte ori Orasanu scria cîte un articol violent sau atingator la Voda, îsi trimitea imediat salteaua, plapuma si pernele la Vacaresti.
Directorul penitenciarului nu voia sa le primeasca, însa Orasanu îi raspundea:
– Nu-ti fie teama, o sa primesti si ordinul peste cîteva ceasuri.
Fapt ce se adeverea întotdeauna.
Un amic al lui Caragiale i s-a plîns acestuia într-o zi:
– Auzi, nene Iancule, nerusinatul ala de Georgescu, nepricopsitul, coate-goale ala, a îndraznit sa ma faca tîmpit si idiot.
– Cînd, stimabile? l-a întrebat Caragiale cu un aer scandalizat.
– Acum o ora.
– Ce magar! a exclamat Caragiale.
Apoi, luîndu-l gura pe dinainte:
– Totdeauna a fost în întîrziere neispravitul asta!
În anul 1906 trebuia sa se formeze un nou guvern francez. Cel desemnat cu formarea lui, Ferdinand Sarrien, a invitat acasa cîtiva oameni politici pentru consultari, printre care si pe Georges Clemenceau. În timpul discutiilor s-a servit un bufet rece. Vazînd ca dintre oaspeti numai Clemenceau nu serveste nimic, gazda l-a întrebat:
– Dumneata ce doresti, domnule Clemenceau?
– Internele, a raspuns acesta.
A doua zi, Clemenceau a depus juramîntul ca ministru de interne!
Ziarisul si prozatorul Anton Bacalbasa a fost invitat într-o seara la o petrecere. Printre ceilalti invitati se afla si un general în retragere. Acesta tocmai citise volumul de schite satirice în care scriitorul demasca tarele vietii cazone. Fara sa stie ca scriitorul se afla chiar în fata sa, generalul indignat ameninta ca îl va chema pe autor în fata justitei pentru injurii aduse corpului ofiteresc, la care Bacalbasa a intervenit:
– Lasati-l, domnule general. Cine stie ce amarît o fi si scriitorul asta. Nu vedeti? Pîna si numele îl are ca vai de capul lui, ba cal, ba sa!