Azi poate fi o zi de cumpănă în istoria guvernului curent (nu-i mai dau un număr pentru că este deja mult prea mare şi prea incremental). Guvernul lui Emil Boc şi-a asumat răspunderea pentru ceea ce lor li se pare că sînt măsuri de criză, iar azi se va vota moţiunea de cenzură prin care se doreşte doborîrea lui. În ultimele luni guvernul ăsta s-a tot împleticit, gata să cadă cam la orice pas. Păreriele sînt împărţite, dar este posibil ca azi să cadă, în cele din urmă. Nu mă pronunţa asupra posibilului rezultat, prefer să aştept să-l aflu şi eu, dar cu siguranţă ăia n-ar merita doar să cadă ci şi să putrezească în închisoare. Dar asta este altă poveste.
Tot în această perioadă se aniversează două decenii de la mineriada din Bucureşti. A avut un rol important din istoria acelor zile, a dat jos un guvern. Acum nu-i mai avem pe mineri bîntuind prin centrul Bucureştiului, dar îi avem pe politicieni bîntuind prin Parlament (la propriu, peste că este aproapr 1 dimineaţa şi am înţeles că-s încă pe acolo) şi certîndu-se de zor de ieri. Scandalul este fără precedent în istoria post-decembristă şi nu este decît o dovadă în plus că le-a ajuns cuţitul la os şi politicienilor: au devenit cu adevărat disperaţi.
Nu mă miră, atunci cînd hienelor le este foame se sfîşie între ele. Partea proastă este că ne sfîşie în primul rînd pe noi, pe români. Partea bună, probabil singura, este că istoria se repetă. Chiar se repetă. Acest an este cea mai potrivită perioadă pentru a repeta o trezire la realitatea cruntă din partea tuturor (sau cel puţin a majorităţii) românilor.
Articol preluat de aici.