În aceste zile creştinii îşi sărbătoresc zeul şi puterea pe care i-o atribuie acestuia asupra morţii: se spune că el a înviat din morţi şi că a mai petrecut un timp printre oameni înainte de a dispare, ridicîndu-se la ceruri. N-am de gînd să scriu despre această sărbătoare, deşi punctul meu de vedere faţă de Isus este foarte diferit faţă de cel al creştinulor, dar vreau să scriu despre moarte şi viaţă din punctul meu de vedere.
Una dintre exprimările pe care le-am auzit în ultimii ani a fost că “nu ne-am născut la momentul potrivit”. În funcţie de moment şi de persoană, el era o manifestare de a dorinţei de a trăi în alte vremuri, aparent mult mai interesante decît cele de azi, sau o căutare de evadare din mijlocul suferinţelor şi problemelor cotidiene. Ei bine, nu sînt de acord cu o asemenea formulare. Nu o împărtăşesc, ba chiar spun că ne-am născut tocmai la locul şi momentul potrivit, toţi şi fiecare dintre noi, şi am mai multe motive pentru care susţin aşa ceva:
- întotdeauna va apare altcineva în locul nostru dacă noi am dispărea, indiferent dacă este vorba de o persoană, un grup-popor sau specie. Dacă noi n-am mai trăi ar trăi altcineva în locul nostru, cu toate bucuriile şi problemele vieţii aşa cum le cunoaştem, sau poate altele noi. Aşa că mai bine să trăim noi decît altcineva… viaţa este mult prea frumoasă pentru a nu ne bucura de ea. Nu vă mai transferaţi problemele la alţii că aceia au deja prea multe probleme chiar şi fără ale voastre.
- am citit mai demult despre un blestem chinezesc foarte potrivit pentru a fi amintit în acest articol. El sună cam aşa, dacă îl mai ţin bine minte: “fie să trăieşti vremuri interesante”. Viaţa implică riscuri în fiecare moment al ei şi poţi să o pierzi oricînd, din motive stupide uneori, dar atîta vreme cît dai un scop anume vieţii şi acţiunilor tale este irelevant momentul în care ea se termină. Este mult mai important ce laşi în urma ta. Fiecare epocă, fiecare generaţie are vremurile ei interesante, în timpul cărora fiecare om poate avea, într-o măsură mai mare sau mai mică, o influenţă asupra vieţilor celorlalţi. Cu alte cuvinte, cel mai bun refugiu este propria viaţă. Prin intermediul ei fiecare poate trăi ceva extraordinar. Nu vă mai transferaţi dorinţele şi visele la alţii că sînt deja prea multe grămezi chiar şi fără ale voastre, trăiţi-le.
Pe de altă parte, revenind la imaginea mea asupra vieţii, oamenii sînt animale sociale şi vieţile noastre sînt interconectate cu între ele şi conectate cu toate celelalte creaturi vii de pe planetă. Fie că vrem sau nu, fiecare ne aducem contribuţia la vieţile altora din jurul nostru, direct sau indirect. Din punctul meu de vedere calitatea vieţii fiecăruia se măsoară în contribuţia (negativă sau pozitivă) pe care o aduce în lumea din jurul lui. Chiar şi prin moarte aducem o contribuţie în lumea din jur, pe măsură ce corpurile noastre se estompează în mediul natural devenind hrană pentru vieţuitoare (animale de pradă sau bacterii şi viruşi). Nu vă mai fie greaţă, că-i doar un mecanism în întregime natural şi îşi va continua procesul indiferent dacă vă place sau nu.
Din punctul de vedere al naturii moartea nu este decît o transformare: un corp trece dintr-o stare în alta. Elementele sale componente vor continua să existe, aşa cum există de cînd s-au format în mijlocul stelelor, acum miliarde de ani, doar că vor face parte din alte combinaţii chimice şi vor fi dispersate într-o mulţime de alte fiinţe. Aşa cum noi sîntem compuşi din fiinţele care au trăit înaintea noastră în ultimele milioane şi miliarde de ani. Modelul chimic şi fizic pe care îl formează o persoană în timpul vieţii este aparent pierdut prin moarte, pe măsură ce atomii şi energia sa se dispersează în mediul înconjurător.
Prin definiţie, sufletul este o formă de energie. Unii îi atribuie o oarecare inteligenţă, dar pentru ideea pe care vreau să o ilustrez este irelevant cîtă inteligenţă are un suflet. Ceea ce vreau să subliniez este că nu există nici un motiv pentru care acest suflet nu s-ar dispersa, într-o formă sau alta, pe urmele corpului care l-a găzduit. Se poate pierde printre celelalte tipare energetice sau poate să se încadreze în poveştile religioase ale umanităţii: unii susţin că sufletul îşi găseşte altă gazdă (presupunînd că nu a găsit deja alta încă înainte de moarte), alţii susţin că trece la alte nivele energetice (şi le-au dat o mulţime de denumiri precum nirvana, iad, rai, etc).
Fiecare dintre noi îşi trăieşte viaţa aşa cum crede el de cuviinţă şi conform regulilor societăţii din jurul lu, se adaptează într-o măsură mai mare sau mai mică şi are succes în funcţie de calităţile sale şi ca măsură a gradului său de integrare în societate. Una dintre cele mai vechi reacţii pe care le-au stîrnit acţiunile unei persoane este respectul (mai sînt şi altele, unele chiar opuse, dar pentru moment nu mă interesează). În momentul în care respecţi gîndurile, acţiunile şi rezultatele unei persoane îi respecţi modul în care îşi trăieşte viaţa, iar în acest caz devii într-un fel obligat să îi respecţi şi dorinţele în ce priveşte modul în care doreşte să şi-o încheie. De cele mai multe ori modul în care (alegi să) mori este doar un rezultat în care ţi-ai trăit viaţa, indiferent dacă moartea a fost o decizie conştientă, concluzia finală a proceselor biologice sau a existat un ajutor extern (de orice fel).
Pînă la urmă cea mai mare victorie asupra morţii nu se măsoară în lungimea vieţii ci în modul în care priveşti viaţa şi moartea (adică cu seninătate) şi în modul în care alegi să trăieşti.
Articol preluat de aici.