În ultimele săptămîni Europa FM a lansat un nou concurs. El se numeşte “Pereche pentru tata” şi este dedicat taţilor singuri (văduvi, divorţaţi, cu soţiile plecate la muncă în străinătate sau cum vor ei, dar fără parteneră) care îşi cresc copiii fără alt ajutor. S-a dorit ca ei să fie înscrişi de către copii lor în concurs pentru a le fi găsită o parteneră potrivită. Mai multe informaţii despre regulamentul şi condiţiile concursului puteţi găsi pe pagina Europa FM aici. Scopul concursului este de a le aranja cîştigătorilor (tăticului singur şi a femeii pe care acesta urmează să o aleagă dintre cele care s-au înscris sau care se vor înscrie pe măsură ce ele află mai multe despre el) o întîlnire amoroasă de ziua sfîntului Valentin. De ce Valentin și nu Dragobete nu știu, dar dacă reușesc să facă împreună primul pas cine-s eu să mă leg de data acestei întîlniri?
Acum aproape două săptămîni, pe 25 ianuarie, într-o zi de luni, Monica Anghel şi Bogdan Miu au anunţat în emisiunea „Deşteptarea” numele tatălui care a cîştigat şansa de a-şi găsi o parteneră pentru Sfîntul ăsta Valentin cu ajutorul Europa FM. Dumitru Floari din Drobeta Turnu Severin a fost ales dintre cele 20 de persoane înscrise la concurs, el lucrează la combinatul chimic din Drobeta iar în timpul liber practică taximetria pentru a rotunji veniturile familiei.
Am ascultat emisiunea în care a apărut pentru prima oară Dumitru, dar de la a doua am început să mă plictisesc. Aşa că am evitat să mai urmăresc o perioadă emisiunea “Deşteptarea”. Nu mă prea interesează să-l aud pe tip cum se prezintă pe sine în căutarea unei femei… mai ales că nu fac parte din publicul ţintă… şi nici el nu face parte din preferinţele mele. Nu mă înţelegeţi greşit, sînt sigur că e un tip mişto… dar, totuşi, prefer doar femeile.
Cîtă vreme era în studio mi s-a părut un pic aiurea să-l tot ascult, dar azi, cînd a intrat telefonic, parcă era mai în regulă. Sînt curios să aflu dacă cei de la Europa FM vor reuşi să-i facă lipeala…