De cîteva zile deja ninsoarea a acaparat şi acoperit România. E natural aş putea spune, chiar şi cu efectul de seră de care se tot plîng unii iarna a rămas iarnă… cel puţin deocamdată. Prin Oradea este probabil a doua sau a treia ninsoare din ultimele luni, primul semn adevărat al anotimpului rece, cînd frigul s-a făcut simţit, iar zăpada nu s-a topit aproape imediat.
Dar despre altceva vreau să scriu acum: manevrele pe care autorităţile le-au luat odată cu venirea zăpezii. Se tot spune că în ultimii ani cei care ar trebui să ia măsuri sînt depăşiţi mereu de situaţie iar circulaţia prin oraşe devine infernală atunci cînd ninge (adică mai infernală decît atunci cînd plouă şi toată lumea îşi pune curul în maşină de frică să nu se ude niţel la frizură şi pe haine). Valul de accidente şi de persoane care au umplut secţiile de ortopedie anunţat la ştiri în aceste zile par să confirme gheţa de pe trotuare (ştiu cît de bine sînt în stare să exagereze ştiriştii, aşa că nu mă prea iau după tot ce spun), nu ştiu cîte tamponări au avut loc dar mă gîndesc că-s mai mult decît o grămadă mare.
N-am avut prilejul să circul cu maşina azi, aşa că nu ştiu foarte bine ce măsuri au luat cei din Oradea cînd vine vorba de drumurile din oraş. Ştiu cu siguranţă că s-au grăbit să cureţe trotuarele din preajma primăriei încă de azi noapte ca să dea bine în faţa şefilor, dar mă aştept ca cea mai mare parte a oraşului să fie încă neatinsă de sarea şi vreo intervenţie de orice fel a autorităţilor. Trotuarele de prin preajma pietonalei (la capătul dinspre magazinul Crişul – adică în plin centrul oraşului) erau pline de zăpadă chiar şi azi, de exemplu, cînd am trecut pe acolo cu treabă dar mă gîndesc că oamenii de la întreţinerea drumurilor s-au gîndit că una dintre staţiile de ambunlanţă a oraşului este chiar în zonă… iar dacă-şi fracturează cineva şoldul sau vreun membru se va găsi cineva care să intervină prompt. Adică care să reacţioneze în loc să acţioneze… ca de obicei prin România noastră cea “iubită”.
Într-o oarecare măsură autorităţile şi-au declarat incompetenţa în acest sens (adică să întreţină drumurile de orice fel, dar în primul rînd cele din interiorul oraşelor) în urmă cu cîţiva ani, cînd li s-a cerut asociaţiilor de proprietari (la blocuri) şi a proprietarilor de case să-şi facă curăţenie în faţa propriului imobil ameninţîndu-i cu amenzi dacă nu se supun. Într-o ţară civilizată curăţenia în faţa casei, chiar dacă este spaţiu public, s-ar face din simţ civic sau din simplu instinct de supravieţuire, spuneţi-i cum vreţi, nu din cauza unor potenţiale amenzi, dar pe la noi nici măcar asta nu are foarte multă valoare. La noi însă expresia “merge şi aşa” a ajuns nu doar o modă ci şi un mod de viaţă, un principiu fundalmental al existenţei. Altfel nu am fi ajuns în rahatul în care se aflăm. Puţinii care gîndesc altfel sînt mai degrabă excepţii decît o regulă, iar influenţa lor pare de-a dreptul neglijabilă.
Am auzit spunîndu-se zilele trecute într-un film că sărbătorirea Crăciunului (şi toate celelalte semnificaţii – mă gîndesc în primul rînd la cele astronomice, fiind perioada imediat următoare solstiţiului de iarnă) este considerată ca fiind străbaterea unei jumătăţi a perioadei de întuneric. Din acest punct de vedere noi, românii contemporani, nu avem ce sărbători: ne-am născut în întuneric, foarte probabil vom muri în întuneric.
Articol preluat de aici.