Una dintre concluziile care s-au evidenţiat în ultimelor luni este că sîntem un popor bolnav. Nu doar social ci şi fizic. Nu doar emoţional ci şi educaţional. Despre efectele bolilor sociale am mai scris deja: ne lăsăm călcaţi în picioare de nişte politicieni care taie în carne vie fără a fi deranjaţi de către cetăţenii acestei ţări… protestele de pînă acum (mă refer strict la ultimii cîţiva ani) nu au avut nici un rezultat concret, doar au stors nişte cerneală şi nişte lacrimi prin mass-media. Politicienii au rămas tot în scaunele lor confortabile şi comode. Ultimele proteste care au avut dat jos un guvern român au făcut deja istorie şi au rămas în amintirea în amintirea comună ca atare: e vorba de mineriade.
Dar despre altceva vreau să scriu acum. Zilele trecut a murit un prieten de familie, 55 de ani, infarct. A fost nevoie de autopsie pentru a se afla că a mai avut un infarct pe care, aparent, l-a dus pe picioare pînă cînd inima i s-a crizat din nou şi a cedat. De tot. A fost neplăcut, a fost nasol, dar asta este viaţa. Se mai şi moare. Discutînd cu nişte prieteni despre aceasta situaţie am aflat că nu este una singulară… şi ei cunoşteau sau aveau membri din familie care au dus diverse boli pe picioare, fără să le trateze aşa cum trebuie. Iar după aceea acele boli au fost mult mai greu de tratat, dacă s-a mai ajuns la un tratament.
Din punctul meu de vedere, oricît de distrus este sistemul medical românesc, tot trebuie folosit dacă ai o problemă de sănătate… mai ales dacă este una potenţial mortală. Iar dacă ai alte soluţii, de exemplu să te duci să te tratezi prin ţările vecine (Ungaria este doar la 12 km de Oradea, dacă ar fi să ofer nişte informaţii la îndemînă, iar Debrecen, un oraş despre care ştiu că are spitale bune, doar la vreo 70 de km) este cu atît mai bine. Doar să ştii că ai o problemă şi, mai ales, să doreşti să te tratezi.
Sîntem un popor bolnav din toate aceste cauze. Dar, în primul rînd, sîntem bolnavi din cauza unei educaţii proaste sau chiar absente. Oricît de grave sînt problemele acum, oricît de multe sînt ele (şi sînt mai mult de o grămadă), ele pot fi rezolvate. Lipsurile educaţionale ne pot împiedica să vedem soluţiile (există soluţii pentru orice problemă, chiar dacă unele ne sînt foarte inconfortabile sau chiar neplăcute) sau să ni le asumăm. Dar asta este o altă poveste. Atîta vreme cît nu vom face tot ce este nevoie pentru a ne rezolva problemele economice, educaţionale şi medicale (în oricare ordine se va reuşi) vom rămîne nişte bolnavi cronici cu potenţial de acutizare.
Articol preluat de aici.