Nu am prea abordat pînă acum tema examenelor, dar poate că este momentul. În viaţă avem o droaie de examene pe care le putem lua sau nu, de care sîntem sau nu conştienţi. Pentru unele ne pregătim ore, zile, luni… sau poate chiar o viaţă întreagă, în faţa altora sîntem puşi fără să vrem şi pe care trebuie să le rezolvăm într-un mod sau altul.
De obicei vrem să le trecem de toate aceste examene, mai ales dacă vrem să evoluăm într-o curbă ascendentă. Dar nu întotdeauna reuşim acest lucru, fiecare dintre noi are examene ratate în diverse momente ale vieţii. Unii au doar cîteva, alţii au mai mult decît o grămadă. Ceea ce mă interesează cel mai mult este perspectiva personală a oamenilor: unii renunţă din cauza unei singure ratări, alţii continuă la nesfîrşit să dea aceleaşi teste deşi nu sînt deloc pregătiţi pentru aşa ceva şi nu prea au multe şanse să le ia.
De ce? Ce vă motivează pe voi să continuaţi o acţiune deşi aţi întîmpinat o împotrivire? Mie nu-mi place să las lucrurile neterminate şi nici să le fac de mîntuială, iar asta este un factor foarte motivant care mă cam obligă să continui o acţiune pînă cînd o reuşesc, pînă cînd iese aşa cum îmi doresc eu, sau, eventual, pînă cînd cîştigurile, oricare ar fi ele şi indiferent de cantitate, devin neglijabile comparativ cu pierderile. O fi bine, o fi rău? Rămîne de văzut.
Pînă la urmă viaţa nu este decît o succesiune de examene şi de competiţii cu lumea din jurul nostru. Succesul poate fi definit ca rezultatul pozitiv la majoritatea acestor examene şi competiţii, iar modalitatea de a face faţă eşecurilor este definitorie pentru o persoană de succes.
Articol preluat de aici.