Lucian Bute ramine campion

Am fost cam indecis dacă să scriu despre rezultatul ăsta sau nu, mai ales că victoria este deja cunoscută de foarte mulţi dintre românii din ţară şi din afară, dar şi de canadieni, francezi (parcă acolo a mai fost difuzat meciu). Se ştie foarte bine că Lucian Bute l-a învins pe francezul Jean Paul Mendy în repriza a patra cu un knock-out după o fentă cu mîna dreaptă şi o lovitură de stînga (nu mă întrebaţi din termenii din box pentru că habar-n-am de ei). Mai sînt o mulţime de alte chestii de scris despre, dar n-am de gînd să le reiau aici – aveţi la dispoziţiile de fluxurile de ştiri şi ziarele pentru acest lucru.

Vreau să abordez aici doar perspectiva personală şi ce-am observat în “mass-media” virtuală (adică pe internet). În primul rînd trebuie să menţionez că boxul nu este sportul meu preferat. Meciul de azi noapte a fost primul meci pe care l-am urmărit şi nu mi s-a părut chiar atît de interesant încît să mă convingă să mai urmăresc aşa ceva pe mai departe. Poate că această impresie se va schimba în viitor, dar mi s-a părut foarte tras de păr ca şi timp… a durat prea mult.

Pe de altă parte, foarte multă lume s-a apucat să comenteze pe twitter meciul. Nu este deloc ceva nou, comentariile pe reţelele de socializare se practică la fiecare eveniment mai important, dar nu pot să nu mă întreb cît de mulţi au pierdut faza knock-out-ului tocmai din cauză că erau atenţi la orice altceva decît la ce se întîmpla pe ring. Eu ştiu că am pierdut-o, am văzut doar în reluare momentul.

Tot ca la evenimente mai importante, bucureştenii s-au adunat în Piaţa Universităţii. Nu ştiu în ce măsură s-a întîmplat în alte oraşe, dar mă cam îndoiesc că s-au găsit interesaţi care să sărbătorească evenimentul. Partea bună este că Lucian Bute, campionul, a fost printre bucureşteni pentru a putea fi felicitat pentru succesul lui. Partea cu adevărat proastă este că patriotismul ăsta afişat în Piaţa Universităţii este doar unul de ocazie… durează cel mult o noapte iar la dimineaţă românii se vor întoarce la vieţile lor obişnuite în care (o foarte mare parte) îşi vor urî condiţia socială. Ne-ar trebui mult mai multe succese, de preferabil zilnic dacă s-ar putea, de felul celui din noaptea asta pentru a trezi o urmă de naţionalism (adică mîndria de a fi român – nu vă gîndiţi la alte bazaconii) în mulţi dintre locuitorii sau urmaşii locuitorilor spaţiului carpato-danubiano-pontic.

Finala campionatului mondial de fotbal 2010 in prelungiri

mda. Sperasem că azi este ultima zi de campionat mondial de fotbal în 2010, dar observ că acţiunea continuă cel puţin pînă mîine. Cele 90 de minute ale finalei disputată de Olanda şi de Spania s-au terminat, scorul este de 0 la 0 şi se intră în prelungiri.

Recunosc: finala asta a fost singurul meci (de fotbal) la care m-am uitat (fie el şi pe sărite) în ultimele luni şi nu ştiu să fi cîştigat prea multe urmărindu-l. Nici măcar prea multă atenţie nu i-am dat, am fost mai atent la povestirea la care lucrez. Am avut televizorul deschis şi pus pe tvr dintr-un motiv foarte simplu: chiar n-a fost nimic altceva interesant de ascultat.

Jocul nu a fost încă făcut. Echipele sînt relativ de valori egale, probabil va pierde cel care greşeşte cel mai mult.

Articol preluat de aici.

Finala campionatului mondial de fotbal 2010: Spania vs Olanda

Spania sau Olanda? Care echipa va cîştiga? Grea întrebare. Nu de alta, dar dacă apuc să mă uit la meciul ăsta el va fi primul meci de la campionatul mondial de fotbal din acest an la care mă uit. Nu am nici o preferinţă, din punctul meu de vedere oricare echipă poate cîştiga. Indiferenţa mea în ce priveşte acest campionat se extinde şi la finala lui.

Dar zic că pofta mea de a mînca caracatiţă este încă la locul ei, neostoită, şi că aştept să văd dacă voi avea vreo şansă să mă înfrupt cu vreo bucată din Paul sau va trebui să mă mulţumesc cu o altă caracatiţă. Cea de-a doua variantă este cea mai probabil dintr-un motiv foarte simplu: există deja mulţi doritori de a-l mînca pe bunul Paul iar eu sînt cam departe.

Deci: Spania sau Olanda? Eu zic că Spania. Voi?

Articol preluat de aici.

Mincare de caracatita si Campionatul Mondial 2010

Campionatul mondial de fotbal din 2010 a venit şi aproape aproape s-a terminat, dar eu n-am văzut nici măcar un singur meci întreg. Am prins secvenţe pe la televizor atunci cînd treceam pe lîngă vreunul aprins şi pus pe tvr, dar nu cred ca suma duratei lor trece de 2 minute. Deci e clar cît de mult m-a interesat fotbabul anul ăsta?

Singurele două subiecte care mi-au atras atenţia au fost auxiliare sportului: mai demult vuvuzelele şi mai nou caracatiţa oracol. În ambele situaţii mass-media le-a făcut subiectele principale ale zilei, ambele au ajuns iubite sau urîte, fie din cauza sunetelor mai mult sau mai puţin plăcute, fie din cauza previziunilor care s-au îndeplinit mereu pînă acum (cel puţin aşa susţine presa).

Dacă cu vuvuzelele e mult mai simplu, le poţi ignora şi/sau distruge uşor, cu caracatiţa e un pic mai greu. Oare nu i-a spus nimeni că previziunea asta nu este văzută cu ochi buni şi că ea, caracatiţa, poate sfîrşi foarte uşor în farfurie? Iar dacă caracatiţa Paul este inacesibilă pofta asta de mîncare păjită se poate extinde la orice caracatiţă. Mă gîndesc că unii, mai ales din taberele înfrînţilor la fotbal, şi-au făcut un ţel în viaţă din a mînca caracatiţă, dar mie, care nu-s deloc implicat, mi s-a făcut doar poftă.

Mai vine cineva cu mine la masă?

Articol preluat de aici.