Lucian Bute va boxa in Romania

… sau cel puţin aşa s-a anunţat într-o conferinţă de presă în dimineaţa asta. Nu ştiu în ce măsură va ajunge să se întîmple în realitate, mai este mult pînă în 9 iulie, iar românii noştri sînt foarte buni la ţepe şi promisiuni neonorate… de multe trebuie “convinşi” să facem ceva în folosul comunităţii. Nu pot spune că-s amator de box, dar foarte probabil îl voi urmări pe acesta.

Din cîte am înţeles încă nu se ştie numele adversarului lui Lucian Bute şi nici locul de disputare al meciului de box – principalele variante ar fi Romexpo şi Sala Polivalentă, Bucureşti. Se ştie doar că Lucian Bute îşi va apăra titlul mondial la categoria supermijlocie, versiunea IBF şi că o va face pe meleaguri natale.

 

Articol preluat de aici.

Fotbal: Bosnia-Romania 2-1

Dacă nu mi-ar fi spus nişte prieteni că este meci de fotbal în seara asta şi că începe cam pe la ora 20 cu siguranţă că ar fi trecut absolut neobservat pentru mine. Mă uit foarte rar la meciurile astea, mai mult cînd joacă echipa României, pentru că nu prea găsesc spectacol în ele. În plus, m-am obişnuit ca ai noştri să piardă şi nu-mi place deloc să le urmăresc înfringerile.

În seara asta am aruncat cîte o privire aşa, cînd-cum, în funcţie de cîtă treabă am avut prin preajma televizorului şi NU AM PIERDUT ABSOLUT NIMIC. Fotbaliştii noştri mi-au îndeplinit perfect aşteptările: au început bine (am condus cu 1-0 la finalul primei reprize), dar au pierdut cu 2-1. În faţa Bosniei. Se spune că calificarea României la nu ştiu ce campionat de anul viitor (parcă Euro 2012) s-a dus pe apa sîmbetei.

Se spune că sportul naţional este oina iar sportul cel mai popular este fotbalul. Experienţa personală mi-a arătat că sportul naţional este a de porni vijelios (în orice acţiune, nu doar fotbalul) şi de a termina lamentabil pentru că am picat în bot la primele piedici şi nu am reuşit să ne revenim. Mă refer la noi, în general, ca popor. Experienţa îmi spune că n-avem vînă, n-avem spirit, n-avem nimic din stofa de învingători…. excepţiile întăresc regula, dar sînt puţine. Ce este cel mai rău este că ne punem speranţele în 2-3 indivizi mai remarcabili şi tot pe ei în învinovăţim atunci cînd restul nu reuşesc să se ridice la un nivel minim care să ducă la o victorie.

Cu alte cuvinte, avem o mentalitate de rahat… iar asta se vede peste tot.

 

Articol preluat de aici.

Toamna orădeană versus meciul de fotbal

În seara asta sînt nişte concerte în parcarea de pe strada Independenţei ca parte din Toamna Orădeană şi Oktoberfest la hotelul Ramada. Prietenii cu care trebuia să mă întîlnesc în seara asta erau împărţiţi între cele două evenimente, aşa că m-am plimbat un pic pe strada Primăriei pentru a ajunge dintr-un loc într-altul.

Nu pot spune că a fost o seară excepţională. În primul rînd pentru că concertul lui Laurenţiu Duţă a început cu vreo două ore mai tîrziu, pe la ora 21, iar Horia Brenciu nu am idee cînd a cîntat. Sau dacă s-a apucat să cînte. Oameni nu prea erau, cel puţin nu atîţia cit mă aşteptam să fie. Meciul România-Franţa de la ora 22 şi-a pus amprenta asupra prezenţei la cele două evenimente. Chiar şi dintre prieteni vreo doi au spălat putin repede din cauza meciului. Nu sînt microbist, aşa că nu mă prea interesează meciul ăla… din punctul meu de vedere nu-i decît o nouă menţiune a jocului prost a fotbaliştilor români. Meciul e departe de a fi gata, dar am o bănuială asupra finalului său.

Singurul motiv pentru care nu sînt încă acolo, la concert, este că la un moment dat Laureţiu Duţă s-a apucat să chinuie nişte melodii de-ale lui Michael Jackson, aşa că m-am plictisit de moarte (ca să nu mai pomenesc senzaţia neplăcută cînd l-am auzit făcînd asta) şi m-am cărat spre casă. Deocamdată.

Articol preluat de aici.

Oradea: Evenimente 19-25 aprilie 2010

Meci de polo la Oradea

Marţi 20 Aprilie 2010 ora 18:00

Locaţia: Bazinul Olimpic Ioan Alexandrescu, aleea Ştrandului, nr. 1

Liga Mondiala, Grupa C preliminară, joacă România versus Turcia

Spectacol Tudor Gheorghe “Chemarea păsării de acasă”

Miercuri 21 Aprilie 2010

Anna Lesko în cadrul Proiectului naţional cultural “Arta contra drog”

Miercuri 21 Aprilie 2010 ora 19:00

Locaţia: Casa de Cultură

Proiectul naţional cultural “Artă contra drog”

Centrul Internaţional Antidrog şi pentru Drepturile Omului (CIADO), membru EURAD (Europe Against Drugs) şi Asociaţia Naţională a Caselor de Cultură ale Sindicatele din România (ANCCSR) au pus în practică începînd cu luna martie 2008 proiectul naţional cultural “Artă contra drog” ca mijloc de prevenţie a consumului de droguri. Proiectul a fost conceput la iniţiativa CIADO şi a Asociaţiei “Dracula” ai căror preşedinţi, academicianul Constantin Bălăceanu – Stolnici şi Anghel Stoian, au ajuns la concluzia că arta este o formă de combatere a acestui flagel.

Expozitia DecoFlora, Oradea

Joi 22 Aprilie 2010 ora 08:00

Locaţia: Era Shopping Park

Expoziţie de flori şi amenajari de grădini.

Concert simfonic

Joi 22 Aprilie 2010 ora 19:00

Locaţia: Filarmonica de Stat Oradea, str. Moscovei, nr. 5

Repertoriul: C. M. v. Weber: Oberon – uvertura

C. M. v. Weber: Cvintet în Si bemol major, pentru clarinet si coarde, op. 34

J. Brahms: Cvartet cu pian în sol minor, op. 25 – transcriptie pentru orchestra de A. Schönberg

Bursa generală a locurilor de muncă Oradea

Vineri 23 Aprilie 2010 ora 09:00

Locaţia: Casa de Cultura a Sindicatelor Oradea

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bihor organizează în data de 23 aprilie la Casa de Cultura a Sindicatelor Oradea, între orele 9:00 – 13:00, bursa generală a locurilor de muncă.

Tîrgul regional de turism – Top Travel

Vineri 23 Aprilie 2010

Tîrgul regional de turism Top Travel se va desfăşura în perioada 23-25 aprilie. În cadrul lui vor fi expuse oferte ale agenţiilor de turism, hoteluri, vile şi pensiuni, operatori de turism, transportatori, staţiuni turistice atât pentru destinaţii interne cît şi internaţionale, precum şi pachete de vacanţă pentru 2010.

Articol preluat de aici.