Ce părere aveți despre promoțiile telefonice la diverse servicii și firme? Mă gîndesc că măcar o parte dintre voi ați fost sunați prin telefon din partea diverselor companii de prin România pentru a vă prezenta serviciile acestora. Din ce-am înțeles căutînd pe rețea există niște firme specializate în chestia asta, iar angajații lor trebuie să stea toată ziua pe telefon, cu textul învățat deja și să-i sune de zor pe potențialii clienți.

Unul dintre numerele mele de telefon este ceva mai public pentru că îl folosesc ca și telefon de contact, așa că am primit asemenea apeluri în ultimul timp. Am învățat că dacă le dai șansă să spună mai mult decît cîteva cuvinte este posibil să nu mai scapi de ele cîteva minute bune. Pe lîngă ce au deja în față (mă gîndesc că au deja pregătite o mulțime de variante de întrebări și răspunsuri standard) angajații respectivi trebuie să aibă o oarecare putere de convingere și să știe să întoarcă subiectul astfel încît să îl țină pe interloculor cît mai mult lipit de telefon.

Ultimul asemenea apeluri le-am primit ieri din partea hotelului Marriott din București. Nu avea toate informațiile pregătite din start, nu știa orașul în care mă aflu – dar asta este riscul meseriei. Oricum, vroia să mă convingă să mă cazez la hotelul respectiv cînd trec prin București… problema e că, trecînd cam rar: de 3-4 ori pe an (în funcție de ce trebuie să rezolv pe acolo) și nestînd prea mult (cel mai mult am stat parcă 3 zile), de obicei am totul aranjat înainte de a pleca din Oradea.

Aproape că am început să rîd cînd a încercat să mă convingă să plătesc un fel de abonament (dacă am reținut bine) ca să am o cazare cît mai ieftină și de o calitate cît mai bună la hotelul ăla… iar după 4 minute de discuții am început deja să mă plictisesc la greu – mai ales că aveam treabă de rezolvat. Am încercat să ies cît mai “onorabil”, dacă aș putea spune așa, și i-am spus domniței cu care discutam că o să mă gîndesc la treaba asta și o să-i contactez în următoarele zile. Aparent nu a înțeles pentru că în loc de ceva de genul “la revedere”, “mulțumesc pentru atenție” a mai spus ceva despre treaba respectivă… n-am reținut ce anume pentru că am închis telefonul. De tot (cel puțin pentru cîteva minute).

Poate că voi ajunge cîndva, într-un posibil viitor oarecare, și pe hotelul Marriott din București. Dar acum nu am nici un fel de tragere de inimă să fac același lucru. Dincolo de amuzamentul vag, impresia generală a discuției a fost prea neplăcută pentru a mă convinge să mă cazez la ei in viitorul apropiat.

Articol preluat de aici, dar poate fi găsit și aici.