Nu ştiu în ce măsură interviul alăturat e pe bune sau nu, dar dacă vreţi să vă amuzaţi un pic citiţi-l pînă la capăt.

Unui barbat de 73 de ani din Spania i se ia un interviu intr-o gradina. Batrinul incepu sa-si spuna problemele:

  • Sint fiu de parinti exilati. Pe tatal meu, saracul, nu stiam nici unde sa-l inmormintam.
  • Pina la vreo 27 de ani, cu putin inainte de tranzitia politica, nu am putut reveni in Spania din cauza lui Franco.
  • Mama mea a petrecut mare parte din viata in carucior de invalid.
  • Acum am 73 de ani. Cu niste luni in urma mi-au taiat 30% dintr-un plamin.
  • Nevasta-mea e emigranta.
  • Am cu ea 3 copii. Din cei trei lucreaza doar unul, cea mijlocie, insa fara plata.
  • Toti, incluzand nepotii, traiesc din venitul meu.
  • Fata cea mare tocmai a divortat. Ginerele meu, pus pe droguri si alcool, a lasat-o cu doi copii.
  • Fiul cel mai mic inca traieste in casa mea, si pe deasupra s-a casatorit cu o femeie divortata si a adus-o sa traiasca la noi in casa. Aceasta doamna inainte lucra, avea un post bun, insa de cand s-a mutat in casa mea nu mai face nimic.
  • Acum au doua fetite care si ele traiesc sub acoperisul meu, si culmea, cu criza, anul asta aproape nu am putut merge in vacanta si, daca insisti, nici nu am putut serba faptul ca Spania a castigat Mondialul de fotbal!
  • Pe deasupra, sotul fiicei mele mijlocii are probleme cu justitia. Cind am aflat aproape am lesinat si era cat pe ce sa pierd un ochi cand m-am lovit intr-o usa…
  • Taman ce m-au operat pentru ca mi-am fracturat soldul.

Ziaristul, cu un aer preocupat, comenteaza:

– Majestate!… Nu cred ca situatia dumneavoastra e chiar atit de rea!