Frauda de la bacalaureatul 2011

O să încep cu o întrebare: pe voi vă miră frauda de azi de la bacalaureat? Ştiţi voi, cei 100 şi ceva de elevi dintr-un total de 159 de elevi care dădeau bac-ul la o şcoală din Mehedinţi şi care au fost prinşi copiind. Pe mine nu mă miră deloc. Nu pot spune în întregime obiectiv cum era generaţia mea cînd am terminat liceul, dar cu siguranţă nu eram foarte breji… doar eram la liceu. Problema este că foarte mulţi din generaţiile de liceeni de acum sînt pur şi simplu tîmpiţi… am avut prilejul să văd destui în acţiune, mai mult sau mai puţin direct, şi nu le acord credit decît unei mici părţi dintre cei pe care i-am observat.

Şi noi am copiat prin liceu, nu pot nega asta – de fapt, nimeni nu ar putea nega acest lucru. Dar s-a făcut mereu între anumite limite, cît să nu ieşi prea mult în evidenţă şi, dacă se poate, să nu fim prinşi. Şi de cele mai multe ori s-a reuşit. Acum însă treburile se fac pe faţă, chiar şi în prezenţa webcam-urilor (cel puţin aşa am auzit de la unii liceeni de pe aici şi am citit pe reţea despre alte cazuri în ţară), iar asta este o dovadă clară de tîmpenie.

Cu siguranţă că cei din Mehedinţi nu ar fi fost prinşi dacă cineva nu ar fi “ciripit” cui trebuie… dar asta nu va revolva problema într-o ţară în care furtul se face pe faţă şi unde este nevoie de telefoane la “cei de sus” (oricare ar fi nivelul de organizare). La nivel naţional au fost daţi afară din examene cîteva sute de elevi în ultimele zile, sub 1000 de bucăţi de indivizi tîmpiţi, dar pot spune cu siguranţă că cei care au copiat sînt mult mai numeroşi.

Primul instinct ar fi să spun că e vai şi-amar de o generaţie care nu e capabilă nici măcar să-şi ia bacalaureatul pe bune, dar este generaţia pe care am creat-o noi (ca popor). Nu pot să mă bucur, deşi ar trebui: în 20 de ani nu voi avea nici o concurenţă din partea lor cînd va veni vorba de scris… la cît de analfabeţi sînt acum probabil că peste două decenii nu vor şti nici să  descifreze limba în care e scris un text (ei şi copiii lor).

Bacalaureat 2010

Săptămîna trecută s-au derulat ultimele etape ale primei sesiuni de bacalaureat din 2010. Va urma cea din toamnă în care cei care au picat (şi-s mai mult de o grămadă) vor mai avea o şansă.

Oficialii se bat în declaraţii că a fost o examinare foarte serioasă, chiar dacă promovabilitatea a fost foarte scăzută. Se spune că unii elevi au fost scoşi din examen şi acuzaţi de fraudă pentru copiere, dar copiatul este la ordinea zilei. Nu? N-aveţi cum să mă contraziceţi. Doar aţi copiat şi voi, măcar o dată în viaţă. Sînt sigur că acum a ajuns o practică curentă chiar dacă nu pot aduce dovezi concrete. Am auzit destule vorbe printre prietenii care au dat bacul acum. Aberaţiile au existat şi acum, sau cel puţin aşa am auzit la radio: un elev a intrat la un liceu cu media de 3 şi ceva (lucru inaceptabil pe vremuri). Perlele de la bac vor circula cu siguranţă şi în acest an, mereu înnoite, că doar prostia este infinită şi are nevoie numai de un mod de manifestare. Nu-i aşa?

Chiar dacă zimbesc acum, este un zimbet trist. Generaţia de acum este o generaţie aproape irosită. Există şi vîrfuri, e adevărat, dar ele se estompează tot mai mult în masa de prostie care tinde să devină dominantă. Este un rezultat aşteptat, pregătit cu “grijă” în ultimii ani. Poate fi reparat, dar sacrificiile îşi spun deja cuvintul.

Articol preluat de aici.