Jocuri: Assassins Creed Revelations Trailer


Am dat de primul filmuleţ cînd căutam pe youtube după ceva (n-are importanţă ce anume, important e doar că am rămas să urmăresc). N-am jucat încă Assassin’s Creed, dar am auzit destule lucruri bune despre el. Urmărind însă ambele filmuleţe (pe cel de-al doilea l-am observat în lista videoclipurilor din aceeaşi categorie ca şi primul) mi s-a făcut poftă de… ascultat coloana sonoră a jocului. Pentru început local, apoi, poate, şi în timpul jocului. 

Jocuri Assassins Creed Revelations Trailer /Dan-Marius.ro – felia mea de internet / Oradea, Bihor, Romania.

Activitati sugerate batrinilor

O viaţă activă este o viaţă frumoasă, indiferent de activităţile în care vă implicaţi. Natura acestor activităţi vă va urma pe tot restul vieţii, fiecare dintre ele lăsîndu-şi amprenta pe fiecare dintre voi dacă le faceţi o perioadă suficient de lungă. Nu doar din punct de vedere fizic (sportivii de exemplu au tendiţa de a rămîne mereu oameni robuşti, cu o musculatură dezvoltată), dar şi mental, din punctul de a privi lumea din jurul vostru.

După cum probabil vă daţi seama, oamenii în vîrstă nu pot derula aceleaşi tipuri de activităţi – nimeni nu le poate cere să reacţioneze la fel cînd vine vorba de ceva ce trebuie făcut, mai ales cînd e ceva complet nou sau cu care nu sînt obişnuiţi. Cineva care a practicat sport toată viaţa sau care a muncit la cîmp şi cu animelele în curte la ţară, de exemplu, este predispus să facă mult mai multă mişcare decît cei care au stat la birou ore în şir, zilnic, vreme de mulţi ani. Adaptabilitatea celor în vîrstă la stimulii fizic a crescut pe măsură ce maturitatea psihică se instalează, dar aceşti stimuli ar trebui să fie mereu prezenţi pentru a asigura o funcţionare optimă a organismului. Chiar dacă bătrînii nu pot să facă efort, ar trebui să facă mereu mişcare: plimbările sînt un foarte bun exerciţiu, mai ales atunci cînd oamenii se plimbă prin parc sau pe la marginea pădurii.

Joaca ar trebui să ne însoţească pe fiecare dintre noi toată viaţa, chiar şi la vîrste înaintate. Este o metodă foarte eficientă de a ne relaxa după o zi obositoare sau chiar epuizantă şi, de ce nu, de a ne reîncărca “bateriile” psihice. Însă nu trebuie abuzat, unele jocuri mai noi, pe calculator sau prin internet pot da dependenţă şi nu fac deloc bine. Dar jocurile rămîn una din principalele activităţi sugerate bătrînilor.

Interacţiunea cu alţi oameni este esenţială pentru oricine, cel puţin atîta vreme cît oamenii rămîn fiinţe sociale. Nu există oameni în întregime independenţi pentru că colectivitatea a fost un factor esenţial al dezvoltării societăţii şi chiar a speciei de-a lungul întregii istorii. Mai ales bătrînii trebuie să facă parte dintr-o comunitate, nu doar pentru a-şi împărtăşi experienţele cît şi pentru a beneficia de ajutorul celor din jur atunci cînd nu sînt în stare să se descurce singuri – este unul dintre motivele principale pentru care Fundaţia Aliabis a creat căminul de îngrijire Bunul Samaritean în Livada de Bihor, lîngă Oradea. Îngrijirea bătrînilor la domiciliu este de multe ori eficientă, dar oare este şi suficientă pentru ca pacientul să aibă o bătrîneţe fericită?

Activitati sugerate batrinilor,Noutati Good Samaritean – Centru de ingrijire varstnici, azil de batrani, Fundatia Aliabis, in Oradea, Bihor, Romania.

La ce poate duce o acuzatie de furt

Săptămîina asta am auzit în trecere despre un băiat care a fost prins ieşind din şcoală cu un hard drive în haină. Obiectul aparţinea unuia dintre calculatoarele şcolii. Nu a fost mare lucru, nu cred că a durat mai mult de un minut, dar a reuşit să îmi atragă atenţia: se spunea că băiatul dorea doar să copieze nişte jocuri de pe hard pe calculatorul de acasă pentru ca apoi să îl aducă înapoi. Minte de copil, adică, care nu prea conştientiza implicaţiile faptelor sale şi, mai ales, care nu a discutat despre asta cu adulţii.

Nu ştiu în ce măsură băiatul a avut permisiunea profesorilor de a scoate dispozitivul din şcoală, deşi din cîte îi ştiu pe români aşa ceva nici nu prea intră în discuţie, nu ştiu de ce nu a luat cu el un stick de memorie pe care să-l vîre în portul usb şi să copieze orice dorea… dar a fost acuzat de furt… iar pînă la urmă a ajuns să se încerce să se sinucidă din cauza asta prin spînzurare. Nu a reuşit în întregime: corpul i-a rămas în viaţă dar creierul a fost afectat dincolo de capacitatea lui de refacere.

Pînă la urmă acuzaţia de furt a dus la salvarea şi îmbunătăţirea calităţii mai multor vieţi: părinţii au decis să doneze organele băiatului celor care aveau nevoie de ele. Nu am reţinut cui au ajuns rinichii şi ficatul, dar mă gîndesc că se poate afla.

Nu ştiu ce aţi învăţat din chestia asta, dar eu am tras cîteva concluzii mai mult sau mai puţin plăcute: în primul rînd intruziunea televiziunilor în viaţa personala poate duce chiar la deces (nu ştiu în ce măsură apariţia ştirii la tembelizor a dus la înrăutăţirea situaţiei, dar sînt sigur că a ajutat considerabil), îl al doilea rînd că rufele se spală cel mai bine în familie, şi, mai ales, în oricare situaţie rea există şi lucruri bune.

Articol preluat de aici.