Sticla Egiptului antic provenită din spaţiul extraterestru

Mai ţineţi minte articolul despre bijuteriile Egiptului antic care conţineau fragmente de meteoriţi?

În documentarul de mai sus echipa organizatoare a programului Horizon de la BBC se alătură unei echipe de cercetători care încearcă să soluţioneze misterul unor bucăţi de sticlă antică împrăştiate într-o zonă înderpărtată a deşertului Sahara. Căutarea lor se transformă într-oaventură riscantă în marea de nisip, ţinuturile pustii ale Siberiei şi la zona de test a primei bombe atomice din New Mexico… iar ceea ce descoperă pare să fie un nou fenomen natural.

În anul 1996 la muzeul egiptean din Cairo minerologul italian Vincenzo de Michele a descoperit o piatră strălucitoare într-o nuanţă galben-verde ataşată unuia dintre colierele lui Tutankamon. În urma efectuării unor teste s-a dovedit că era vorba de sticlă, una mult mai veche decît civilizaţiile egiptene.

Lucrînd împreuă cu geologul egiptean Aly Barakat echipa a urmărit să descopere originea bucăţilor de sticlă împrăştiate în deşert. Sticla era o enigmă ştiinţifică, iar teoria prezentată în documentar o leagă de prăbuşirea unui meteorit pe Terra.

Astrochimistul austriac Christian Koeberl a stabilit că sticla s-a format la o temperatură atît de mare încît nu putea fi decît o singură cauză: topirea nisipului la impactul cu un meteorit arzînd în atmosferă. Dar nu s-a observat nici un crater de impact, nici măcar pe imaginile luate de sateliţi.

Geofizicianul american John Wasson a sugerat o soluţie care “provine” din pădurile siberiene: în 1908 o explozie imensă a doborît 80 de milioane de copaci în Tunguska, Siberia. Nici acolo nu a fost descoperit un crater de impact, iar oamenii de ştiinţă consideră că un obiect extraterestru de formă şi origine incertă a explodat în atmosferă. John Wasson susţine ca ceva asemănător s-ar fi putut întîmpla şi deasupra deşertului egiptean, şi că ar fi putut genera o căldură suficientă pentru a topi nisipul şi a-l transforma în sticlă.

Ion şi Gheorghe îşi fac vacanţele separat

Ion şi Gheorghe îşi fac vacanţele separat. Ion se întoarce din vacanţa de iarnă mulţumit.

– Ei, şi pe unde ai umblat, Ioane?

– Prin Suedia, măi!

– Şi cum sunt scandinavele?

Ion dă din colţ în colţ, nu dă un răspuns clar. Acasă, caută în dicţionar. “Aha, scandinave, adică femeile de acolo! Cum de nu am ştiut, să mă fi lăudat, că aveam cu ce!”

Anul următor, Ion se întoarce din vacanţă bronzat.

– Ei, Ioane, pe unde ai mai fost?

– Grecia, ţară frumoasă, măi!

– Ei, dar elenele?

Ion rămâne iar mut. Nervos, acasă, căută din nou în dicţionar: “Aha, femei de acolo! Prost mai sînt!”

Un an mai tîrziu, Ion se întoarce iar bronzat.

– Şi cum a fost în Egipt, Ioane?

– Frumos, cald, cămile, alea, alea…

– Şi piramidele?

– Curveeeeeeee!

Romania si conflictul libian

Chiar dacă am aflat de conflictul din Libia de la bun început, acum cinci săptămîni, nu am scris încă despre el pentru că nu mi-a atras atenţia suficient de mult ca să îi acord suficient timp pentru un articol. Pe scurt, după cum probabil ştiţi, revolta de acolo a început cu o serie de proteste împotriva lui Muammar Gaddafi şi confruntări la mijlocul lunii trecute şi au evoluat rapid pînă la un adevărat război civil (sau, cel puţin, o revoltă naţională). S-au vehiculat o mulţime de victime din rîndul civililor, că o parte dintre militari au refuzat să lupte împotriva populaţiei, că s-a dori împărţirea unui milion de arme tuturor celor care doresc aşa ceva, că Gaddafi a angajat mercenari, etc, etc. Nu sînt la curent cu toate ştirile astea, sau cel puţin nu le-am reţinut pentru că le-am considerat absolut irelevante.

Conflictul din Libia venit la scurt timp după revoltele din Egipt, aşa că se poate presupune că au fost inspirate de acolo. Chiar dacă atenţia mass-medie româneşti a ignorat Egiptul în ultimele săptămîni în urma evenimentelor din Japonia şi Libia, nu cred că turbulenţele de acolo s-au estompat atît de rapid. Întreg nordul Africii a devenit o zonă de potenţial conflict, probabil că tocmai de aceea mai multe ţări bine înarmate (americanii, canadienii, italienii, englezii şi francezii) au decis zilele trecute să atace Libia pentru a-i sprijni pe rebeli şi a distruge trupele lui Gaddafi. Am înţeles că Tripoli a fost asediat la greu în ultimele zile şi că mai multe ţări arabe s-ar putea alătura coaliţiei împotriva dictatorului libian, dar altceva mă preocupă mai mult pe mine: implicarea românească.

Ieri seară televiziunile au sărit în sus ca prinse de cur cu un cleşte încins: cică România intră în război. După ce am auzit despre ce e vorba (nu eram prin preajma televizorului cînd a început spectacolul ăla jalnic) am început să rîd în hohote şi mi-am văzut mai departe de treabă: România a trimis o singură navă “de război” cu 207 (sper că am reţinut bine numărul) de soldaţi la bord. Nu ştiu în ce stare sînt navele de război ale ţării noastre, dar mă gîndesc că sînt simple bărcuţe cu catarg şi pînze comparativ cu navele pe care le trimit americanii, englezii şi francezii (de exemplu) în zonele de conflict. Iar cei 207 de soldaţi… dacă nu e vorba de nişte supraoameni sau terminatori nu vor face absolut nici o diferenţă în Libia. Practic este un mare FÎÎÎÎÎS care, dacă am înţeles bine, ne va costa 5 milioane de euro. Bani aruncaţi pe fereastră pentru că nu ne vor aduce nici un cîştig… dacă măcar ar fi făcut un POC ar fi fost un pas înainte, dar e doar un foc de paie şi banii publici. Totuşi, nu este prea tîrziu să facă BUM, poate că nava aia cu pînze pe care (cică) o trimitem în Mediterana va da peste ceva mină şi o să aibă mass-media româneasă motive pentru care să urle vremele de zile bune.

Nu-mi doresc implicarea României într-un conflict care nu este al nostru, chiar şi dacă este vorba de nimicul trimis ca suport pentru sprijinirea coaliţiei atacatoare în Libia. Personal însă nu-mi fac prea multe idei despre acest subiect, dincolo de isteria mass-mediei nu prea rămîne mare lucru care să fie luat în considerare. Însă este un subiect care se merită urmărit.

 

Articol preluat de aici.

Vinerea neagra la Cairo

Sau cel puţin aşa s-a spus despre tulburările din capitala Egiptului la început. De atunci au trecut trei zile (sau, mai precis, este a treia zi de cînd a izbucnit totul. Nu pot spune că am urmărit prea atent evenimentele de acolo, dar au fost o prezenţă constantă în fundal în ultimele zile.

La început s-a spus că-s doar nişte tulburări, apoi acestea au devenit revoltă şi manifestaţii… Am auzit repetîndu-se la nefîrşit că foarte mulţi dintre egipteni trăiesc doar cu 2 dolari pe zi (sau cel mult doi dolari), că foarte mulţi dintre ei sînt încă analfabeţi, că Hosni Mubarak, dictatorul de lungă durată a Egiptului (“doar” vreo 30 de ani), a cerut destituirea guvernului şi apoi a trimis avioanele şi elicopterele armatei deasupra capitalei pentru a-i “convinge” pe locuitori să se potolească. Oare mai trebuie să menţionez că armata a fost scoasă în stradă demult? Există deja morţi, răniţi, victime printre egiptenii revoltaţi… iar evenimentele nu par să fie pe cale să se stingă. S-ar putea să mă înşel, am spus deja că nu am urmărit cu atenţie, dar este destul de uşor de verificat. Doar trăim în era internetului şi a informaţiei… este mult mai uşor de urmărit fluxurile de date (inclusiv cele video) decît înainte de existenţa reţelei mondiale.

Dincolo de distanţa de 21 şi un pic de ani, mie totul îmi aduce aminte de revoluţia din 1989 (ştiu că există discuţii pe tema revoluţie-lovitură de stat, dar pentru moment prefer să rămîn la denumirea oficială). Nu ştiu în ce măsură se va finaliza revolta din Cairo, dar cu siguranţă va intra in istorie. Chiar dacă egiptenii nu vor reuşi să-l alunge pe Mubarak de pe poziţia de putere de care s-a agăţat, chiar dacă guvernul şi sistemul politic nu va fi schimbat, aceste zile vor face o schimbare… Singurul lucru pe care îl deplîng cu adevărat sînt distrugerile aduse vestigiilor istorice (unele inestimabile) de acolo. Din cîte am înţeles la un moment dat, mai devreme, cineva a reuşit să distrugă deja nişte mumii şi un sarcofag dintr-un muzeu.

Articol preluat de aici.