Valoarea educatiei

Nu stiu unde a fost realizata imaginea, descrierea de pe facebook a fost cvasi-inexistenta, probabil undeva prin India…

Insa mesajul pe care il transmite este universal: e nevoie doar de vointa pentru a invata ceva nou. Restul… depinde doar de uneltele pe care le ai la dispozitie si capacitatea de a improviza.

image

Osanale aduse fostului rege Mihai I de Hohenzollern

Image of king Michael I of Romania (*1921)
Image via Wikipedia

Cam toată ziua de azi au fost aduse osanale fostului rege Mihai I de Hohenzollern cu ocazia aniversării împlinii a 90 de ani. Sper să nu greşesc prea tare, dar din ce-am observat au fost (şi sînt în continuare prin mass-media şi nu numai) unii care dacă ar fi fost politicos să-l pupe în fund ar fi făcut-o fără nici o ezitare.

Mihai I a fost azi prin parlament, prima oară după 64 (şi ceva mărunţiş) de ani şi a rostit un discurs care a fost difuzat cam pe toate canalele media româneşti (cel puţin radio şi televizor). N-am prea fost atent la ce-a spus, aveam treburi mult mai importante de făcut decît să-l ascult, iar accentul ciudat nu m-a mărit deloc dorinţa de a-l asculta atent. Mă gîndesc că dacă îl căutaţi pe internet o să-l găsiţi reprodus într-o duzină de locuri, cel puţin în următoarele cîteva zile. N-am de gînd să-l reproduc aici.

S-au găsit vreo doi care să se supere pentru că am scris pe twitter (textul fiind preluat automat şi pe facebook) “Într-o societate normală aniversarea zilei de naştere a unui rege trădător ar fi fost trecută sub tăcere. O tăcere ruşinoasă-“… dar n-am ce le face. Perspectiva dintre noi este opusă, am scris de anul trecut de ce consider abdicarea lui o trădare la adresa familiei lui.

Nu se spune degeaba (de exemplu) că căpitanul de navă maritimă părăseşte ultimul nava atunci cînd ea se scufundă. Din punctul meu de vedere conducatorul unui popor (oricare ar fi el) este în serviciul acelui popor şi, dacă e nevoie, trebuie să fie gata să moară oricînd pentru el. Din punctul de vedere al datoriei şi al perspectivei asupra morţii am fost mereu mai apropiat de samuraii japonezi decît de românii şi de creştinismul cu care se mîndresc unii. Poate tocmai de aceea nu pot să îi iert regelui gestul de a pleca viu din ţară pentru a trăi o viaţă banală altundeva, aiurea prin Europa. Ştiu că nu i-a fost uşor, dar a făcut-o oricum şi nu am găsit nici o dorinţă în el de a lupta pentru/de a reveni în sînul poporului care l-a produs – nici măcar atunci cînd regimul comunist a dispărut.

Ziua de azi mi-a adus aminte de două dintre articolele scrise mai demult (aici şi aici) cu acelaşi subiect. Cel de-al doilea l-am scris după ce l-am auzit pe Traian Băsescu emiţînd o părere asemănătoare cu a mea referitoare la fostul rege. Dacă Băsescu şi-ar da demisia azi din poziţia de preşedinte n-aş avea nici o problemă cu asta (ba mai mult, probabil că l-aş felicita pentru serviciul făcut ţării, dar asta este altă poveste) pentru că este o persoană oarecare (în sensul de cetăţean obişnuit al României) care a ajuns preşedinte de ţară în urma unor anumite circumstanţe politico-sociale. Dar, aşa cum am spus-o şi în primul articol, Mihai I a fost educat pentru a fi şef de stat – am alte pretenţii cînd vine vorba de el.

 

Articol preluat de aici.

Tinerii si gramatica

Poate ați remarcat greșelile frecvente de gramatică în ultimul timp, mai ales printre tineri și nu numai… Acum cîțiva ani academicienii români au preferat să “legifereze” una dintre aceste greșeli comune, iar acum (cel puțin oficial) “nici un” și “nici o” se scriu împreună. La fel este și cazul lui “într-un” și “într-una”, dar nu-s sigur în ce măsură sînt niște greșeli legiferate sau pur și simplu erori.

Una dintre greșelile pe care le observ constant pe internet este modificarea numărului de i de la finalul cuvintelor (în primul rînd a verbelor, dar nu numai). Adică în loc de doi de i, cum ar fi o conjugare corectă, este pus unul singur și invers, adică în loc de un singur i sînt puși doi.

Ceva mai devreme am văzut o asemenea greșeală în starea de pe messenger la o puștoaică de liceu… i-am atras atenția asupra ei și, în loc să se corecteze, a intrat în defensivă și a îmceput să mă întrebe de ce o corectez (o mai corectasem de vreo două sau trei ori în ultimele luni)… o atitudine interesantă, dar destul de comună. Lăsînd la o parte asta, atitudinea de delăsare în jurul corectitudinii cu care scriem și cum vorbim se regăsește aproape peste tot în jurul nostru… nu este cel mai important lucru, dar este unul dintre cele esențiale.

Nu știu ce măsură această greșeală va fi transformată într-o regulă, dar am observat că academienii români au preferat să aleagă calea ce simplă (să scrie o regulă nou – ceea ce nu e deloc greu) decît calea mai grea și mai bună de a-i educa pe oameni să scrie corect.

Dinamica sociala si haitele de ciini

Cît de bine cunoaşteţi cîinii? Nu mă refer doar la acele creaturi jucăuşe şi pline de energie cînd sînt pui, ci la experienţa propriu zisă cu un cîine de-a lungul unei perioade de timp mai lungi de cîteva luni. Nu am avut niciodată un cîine care să fie doar al meu, dar am avut contact cu ei de-a lungul întregii vieţi. Am scăpat încă nemuşcat, deşi unii dintre ei s-au arătat foarte doritori să se înfrupte cu vreo halcă sau două din mine.

Am avut contacte destul de intense şi cu oamenii din jurul meu… şi apar mereu cîte un moment sau altul în care nu pot să nu observ o asemănare aproape stranie între comportamentul uman şi cel al unei haite de cîini. Evident, între cele două specii există diferenţe care nu pot scăpa chiar şi unei priviri complet neavizate (mersul biped şi o inteligenţă ceva mai mare din partea majorităţii oamenilor, dar nu cu mult, nişte simţuri mult mai bune şi colţi mai adaptaţi pentru a muşca din partea cîinilor), dar la nivel de comportament de grup cele două specii se aseamănă mai mult decît le place multora.

Într-un articol pe care l-am scris mai demult despre ciobăneştii mioritici spuneam că oamenii şi cîinii s-au dezvoltat împreună şi s-au influenţat reciproc… doar că influenţa asta nu a fost doar genetică şi legată de supravieţuirea într-o colectivitate ci şi comportamentală. Atunci cînd emoţiile sînt cele care conduc exponenţii majorităţii unei specii este imposibil să nu găseşti asemănări cu alte specii care au emoţii asemănătoare.

Fie că vrem sau nu, ambele specii au în comun o structură ierarhică foarte bine definită: şefi (puţini) şi subalterni (mulţi, claie peste grămadă). Se mai schimbă între ei, dar structura rămîne mereu aceeaşi, fără a fi schimbată cu adevărat nicăieri în lume. Toate structurile de organizare umane sînt doar variaţiuni pe aceeaşi temă, adaptări spaţiale şi istorice locale ale unei structuri fundamentale: şef-subaltern, conducător-supuşi. În foarte puţin situaţii funcţionează cu adevărat relaţia de colegi-organizator într-o echipă, cel puţin prin părţile noastre de lume.

Diferenţa principală este că la cîini modul de contestare a şefiei este foarte clar: de la provocare se ajunge la luptă, uneori chiar pe viaţă şi pe moarte, iar la oameni aceasta ia mai multe forme. De cîte ori aţi observat pe cineva “săpîndu-şi” colegii doar pentru a dobîndi un loc mai bun în cadrul unei organizaţii? Adică începînd de la zvonuri pînă la furt de idei şi de proiecte (atunci cînd acest lucru este posibil)? N-am cunoscut personal decît două persoane de acest gen în ultimii 10 ani, jeguri bipede, dar mi-a fost de-a dreptul suficient… imaginea pe care mi-am făcut-o despre ei se poate aplica cu uşurinţă asupra unui întreg segment de comportament uman. Atunci cînd oamenii sînt suficient de inteligenţi pentru a şti că o confruntare directă nu le poate fi benefică şi sînt incapabili de muncă cinstită şi trudă (de performanţă nici nu se poate pune problema) prin care să iasă în evidenţă apelează la… subterfugii.

Am avut odată prilejul să văd cîţiva paşi din educaţia căţeluşei unui prieten, avea cîteva săptămîni şi la început era încă jucăuşă şi foarte neatentă. Prietenul ăsta spunea că nici una din jucăriile pe care le folosea căţeluşa nu îi aparţin ei, nici măcar mîncarea. Totul aparţinea stăpînului lui iar ea primea obiectele doar “în folosinţă”… doar aşa putea să îl recunoască pe stăpîn ca şef al haitei şi să îl respecte ca atare. Din propriile observaţii pot spune cu siguranţă că acelaşi mod de gîndire se regăseşte şi la mulţi oameni, chiar dacă la un alt nivel. Din ceea ce văd în jurul meu guvernanţii fac acelaşi lucru la nivel macroeconomic cu un întreg popor pentru a-l transforma într-o pastă maleabilă… şi, mai mult, chiar reuşesc asta. Putem dresa (termenul este ales inteţionat) pe oricine dacă reuşim să adaptăm mecanismul la nivelul de inteligenţă şi la personalitate. De obicei se folosesc pentru aşa ceva cuvinte precum “educaţie” sau “manipulare”, dar în cazul de faţă “dresaj” este mult mai potrivit. Toate reprezintă acelaşi lucru, nuanţe ale aceluiaşi mecanism privit din perspective diferite.

Cu alte cuvinte, inteligenţa nu este întotdeauna ceva bun, atunci cînd este de un nivel cel mult mediu… Vrei să ii dresat sau manipulat? Ei bine, dacă ai de ales între cele două opţiuni, nu vei avea niciodată şansa să alegi vreuna dintre ele. Întotdeauna vor alege alţii în locul tău, alţii care au avut parte de o educaţie solidă în acest sens şi care îţi vor putea conduce emoţiile pe orice cale dorită de ei. Exact ca pe un căţeluş bine dresat.

 

Articol preluat de aici.

Carburanti versus salarii

Un lucru mi-a atras atenţia de cînd cu scandalul preţului carburanţilor din ultimele zile, dar nu l-am abordat. Am aşteptat să atingă un anume prag critic ca să încep să scriu despre el.

În ultimul timp s-au tot făcut comparaţii dintre preţul motorinei şi a benzinei şi banii pe care-i cîştigă românii de rînd (adică cei care nu-s prea bogaţi dar depind într-o măsură mai mare sau mai mică de el) şi, ca de prea multe ori de cîteva secole încoace am fost în urma tuturor. Noi, românii adică. Şi este perfect normal: restul Europei au fost ocupaţi să muncească în tot acest timp şi să-şi formeze ceea ce se poate denumi educaţia muncii. În schimb noi am muncit pentru alţii: turci, fanarioţii greci, comuniştii ruşi… inclusiv pentru ei, restul europenilor. Şi am furat la greu, dar mai mult doar între noi. Dacă am fi făcut ca alţii, să furăm de pe la nativii americani şi de pe la indien vreme de cîteva generaţiii sau să prădăm navele de prin mările şi oceanele lumii am fi fost departe.

Am cam deviat un pic pe partea istorică, dar este un pic cam necesar pentru concluzie. Nu mă miră deloc că media salariilor din alte ţări este mult peste media de aici. O merită, aşa cum le merităm şi noi pe ale noastre. Sînt unii care se vaită că nu au destui bani ca să trăiască bine (sau cel puţin acceptabil) sau măcar să trăiască european… dar va fi mereu aşa atîta vreme cît ne vom fute între noi la rece decît să batem fierul cît e cald şi să împingem ţara spre o dezvoltare durabilă. Lamentările despre greutăţile prin care trecem nu vor ajuta cu nimic.

 

Articol preluat de aici.

Emil Boc, guvernul si asumarea legii educatiei

Guvernul lui Emil Boc şi-a asumat azi legea educaţiei. Nu ştiu detaliile ei, ştiu doar că istoria şi geografia ar trebui să fie în limba minorităţilor şi că dintr-o metodologie bazată pe acumularea de cunoştinţe ar trebui să se treacă la o metodologie bazată pe capacităţi, dar nu mă aştept să fie ceva bun. Pur şi simplu o lege bună nu se încadrează în cadrul legal pe care l-au tot creat politicienii de acum în ultimii ani. Moţiunea de cenzură a fost programată pentru ieri tocmai pentru a-i împiedica pe cei de la “putere” să-şi asume legea, dar nu a reuşit.

Dincolo de vorbăraia politică şi declaraţiile fanfaronilor ăia (la astea-s buni, dar numai atît), educaţia s-a dus din ce în ce mai mult la naiba în praznic în ultimii ani. Avem tot mai mulţi români care nu ştiu să conjuge ca lumea un verb şi nu-s în stare să se exprim e corect, sau chiar mai rău: au ajuns prin televiziuni şi pe la radio. Iar folosirea limbii române este un lucru de bază, nu? Despre restul materiilor din şcoală nici nu am de gînd să pomenesc. Nu ştiu cîţi dintre români mai ştiu să se orienteze prin ţară nici măcar cu o hartă în mînă sau care să cunoască formele de relief pe care le avem răspîndite pe aceste meleaguri… iar acum se doreşte ca unii dintre cetăţenii români să le înveţe într-o altă limbă decît cea naţională. Chiar, cîţi dintre voi ştiu unde se găseşte Nagyvarad? Sau oricare alt oraş aruncat aiurea pe hartă prin România.

Şi nu pot fi de acord cu o asemenea atitudine cînd vine vorba de educaţie. Avem nevoie de calitate, chiar şi în detrimentul cantităţii.

După asumarea legii, acum cîteva minute, Emil Boc tocmai l-a atacat pe Victor Ponta pe baza declaraţiilor acestuia de aseară pe marginea moţiunii de cenzură de ieri (e vorba despre politicienii “ticăloşi” care au promis, au primit ce au cerut şi n-au mai făcut nimic din ce au promis – votarea moţiunii). Că are dreptate este un lucru adevărat, dar nu are nici o legătură cu legea educaţiei. Că s-a declarat şocat de existenţa mitei politice şi a cumpărării de voturi este doar o vorbăraie fără sens… doar este vorba despre o manevră curentă pentru politicienii români. TOTUL este de vînzare la ei, mai ales voturile şi influenţa politică.

Pe lîngă calitatea de care pomeneam mai devreme, avem nevoie de verticalitate, cinste şi de mai multă curăţenie în ţara asta împuţită de gunoiul politic.

 

Articol preluat de aici.

Cenzură şi asumare de lege

Agitaţia din lumea politicului românesc pe durata lunii octombrie 2010 nu se termină nici azi şi nici mîine… sau săptămîna asta: opoziţia s-a tot pregătit în ultimele săptămîni să depună o moţiune de cenzură la adresa guvernului, ea se va întîmpla pe 27 octombrie tocmai pentru a-i opri pe incompetenţii ăia să facă alte prostii. Sau cel puţin aşa susţin ei, din punctul meu de vedere opoziţia are un dublu scop: pentru a-i împiedica pe guvernanţi să facă alegeri proaste şi să fure, dar şi pentru a le lua locul ca să facă acelaşi lucru la un alt nivel.

Asumarea legii educaţiei din partea guvernului este programată pe 28 octombrie. Este încă neclar dacă asumanea va mai avea loc, însă, indiferent de succesul sau eşecul cenzurii, educaţia se îndreaptă vertiginos spre pămînt. Nu este singurul domenui distrus în lupta politică din ultimele decenii, dar cu siguranţă nu va fi salvat în vreun fel de vînzoleala de acum. Guvernul lui Emil Boc este ameninţat iar, se clatină din toţi ţîţînii, dar marinarul de la cîrmă s-a dovedit pînă acum un navigator-manipulator foarte priceput… indiferent de cît de (ne)plăcut este, trebuie să îi recunoaştem măcar asta.

Articol preluat de aici.

Meditaţiile profesorilor

Am auzit şi eu, în cele din urmă. că politicienii au de gînd să le interzică profesorilor să mai facă meditaţii pentru elevii lor. Mai întîi le-au redus din salarii şi acum vor să le reducă şi din banii pe care îi cîştigă din activităţile didactice corelate cu şcoala, dar în afara şcolii. O fi corect sau nu este o întreagă poveste, dar cu siguranţă nu este plăcut pentru profesori.

Spune-ţi cinstit: cîţi dintre voi aţi luat meditaţii pînă acum ca elevi? Măcar la o singură materie la care aţi avut vreo problemă sau alta sau la care aţi vrut să aprofundaţi studiul (să faceţi performanţă). Eu am luat meditaţii pe vremea cînd eram în liceu, o recunosc, şi mi-au priit. Adică a fost de bine.

Problema este însă alta: în timp au existat mereu probleme cu unii profesori care dădeau note mici la cursuri (ore) tocmai pentru a-i obliga pe elevi să vină la meditaţii şi să mai cîştige şi ei nişte bani în plus. Este de dorit să se combată aşa ceva, dar acţiunea asta de a face o lege ca să-i oblige pe profesori să nu mai dea meditaţii nu este o soluţie. În primul rînd pentru că loveşte în toţi profesorii, ceea ce nu e bine, iar în al doilea rînd pentru că este uşor pentru doi sau mai mulţi profesori de la aceeaşi materie să se coalizeze şi să facă schimb de elevi pe care să-i mediteze în afara orelor de curs. Atîta vreme cît nu e vorba de proprii elevi (sau chiar nu sînt elevi la şcoala respectivă) nu sînt probleme, nu?

Articol preluat de aici.

Dresarea oamenilor si a ciinilor

De ce dresaj pentru cîini şi pentru oameni? Pentru că, pînă la urmă, cele două sînt foarte asemănătoare. E adevărat, dresajul oamenilor se numeşte educaţie (iar aici mă refer la dezvoltarea comportamentală, nu simpla acumulare de cunoştinţe) şi asta doar pentru că oamenii înţeleg mult mai bine lumea din jurul lor decît cîinii.

Una dintre reclamele văzute mai devreme mi-a adus aminte de una dintre diferenţele principale dintre cîini şi oameni. Am cîţiva prieteni care au cîini, unii dintre ei de mulţi ani. Unul dintre ei mi-a spus o chestie interesantă: cîinii nu înţeleg recompensa negativă. Sau cel puţin nu aşa ca şi oamenii.

Recomensă negativă? Nu sînteţi siguri ce este aia? Haideţi să vă dau două exemple de recomense. Atunci cînd cîinele face ceea ce i se comandă de către stăpîn i se acordă o recompensă care poate varia: fie este o bucăţică din mîncarea preferată, fie este o mîngîiere, fie este un alint, şi aşa mai departe. Atunci cînd copilul este turbulent (plînge, ţipă, face scandal) dorind să obţină ceva anume ignorarea lui pînă dispare este o recompensă negativă, iar în timp aceasta duce la diminuarea comportamentului pînă la dispariţia lui. Problema cu cîinii este că nu vor înţelege niciodată (sau aproape niciodată, depinde de situaţie) de ce sînt ignoraţi (recompensaţi negativ). La ei funcţionează foarte bine doar recompensa pozitivă.

Recompensa (atît cea pozitivă cît şi negativă) este una dintre cele mai folosite metode de a manipula comportamentul unei persoane sau a unui grup de persoane. În general oamenii au tendinţa de a căuta plăcerea şi de a evita durerea, deşi definiţiile lor depind de cultura zonei şi de persoană, iar asta este căutată atît de manageri (pentru îmbunătăţirea performanţelor) cît şi de cei care realizează publicitatea în general.

Exemplul practic este chiar reclama difuzată pe posturile tv: spală-te pe dinţi şi vei avea o dantură superbă, nu te spăla şi o să ai găuri în loc de dinţi. Este uşor de raţionat această recompensă, mai ales că fiecare am avut de-a lungul vieţii probleme cu dantura, dar în momentul în care este arătat foarte sugestiv un exemplu devine o formă de modificare comportamentală. În cazul de faţă, ţinînd cont că se doreşte vînzarea unui produs, trece de educaţie devenind manipulare. Adică o formă de dresaj pentru oamenii mai influenţabili.

Articol preluat de aici.

Violenta urbana in Romania post-decembrista

Unul dintre subiectele zilei de ieri a fost violenţa urbană, cea care apare de obicei în trafic. Subiectul a fost deschis de un filmuleţ al unui pasager de către şoferul unui autobuz şi s-au continuat cu alte exemple, mai ales că s-a avut de unde alege. O simplă căutare pe youtube a dat destule rezultate. Nu vreau să reproduc nici unul dintre rezultate aici pentru că nu-mi place să încurajez prin vreun fel violenţa.

Eu zic că violenţa urbană a crescut mult pentru că oamenilor nu le mai este frică de repercursiuni. În perioada comunistă majoritatea oamenilor se gîndeau de mai multe ori înainte de a sări la bătaie sau de a-şi arăta “puterile” (mai mult tupeul, de fapt) din cauză că se ştiau pîndiţi de securişti şi turnători şi se puteau trezi cu forţele de ordine peste ei. Acum… acum aşa ceva nu mai există. Mă refer la ameninţarea mascată. Forţele de ordine acţionează doar în cazurile speciale şi doar dacă sînt chemate (e mai greu să se auto-sesizeze pentru că o bătaie durează de obicei cîteva zeci de secunde).

Nepedepsiţi, unii oameni şi-au pierdut simţul măsurii (presupunînd că l-au avut vreodată) şi au început să-şi facă propriile reguli, de obicei în detrimentul celor din jur. Treptat tupeul şi-a arătat colţii pentru a se transforma în nesimţire atunci cînd pedeapsa a întîrziat să se facă simţită. Atunci cînd educaţia este defectuoasă doar pedeapsa are efectul dorit, de a tempera violenţa cotidiană. Iar cînd şi aceasta este deficitară avem de-a face cu România de azi.

Şoferii sînt un caz mai special: nu de puţine ori am văzut cum treceau pe roşu, forţînd trecerea de pietoni. Despre accidente cu morţi şi răniţi am tot auzit. Despre bătăi între şoferi şi/sau şoferi şi pietoni mai rar, dar ele există. Tot des am remarcat şoferi care se băgau în depăşire fără să aibă vizibilitate, sperînd că se va găsi vreun alt şofer care să le facă loc pentru a intra înapoi în coloană. Uneori ei au evitat la limită coliziuni ce putea fi fatale. Alţii se băgau pe contrasens sau în orice loc disponibil, în ciuda traficului aglomerat. Da, uneori trebuie aşteptat mult în spatele maşinii din faţă, dar dacă se bagă ignorînd regulile de circulaţie nu ajută pe nimeni, doar se măreşte blocajul.

Voi ce soluţii aveţi? Pedeapsa este mai la îndemînă, dar este nevoie de o pedeapsă foarte drastică pentru a-i învăţa pe altii prin puterea exemplului. Educaţia este mai eficientă, dar e nevoie de generaţii întregi pentru a-şi face simţite efectele.

Articol preluat de aici.