Timişoara şi agresarea reporterilor pentru filmarea unor ţigani pe domeniul public

Unul dintre subiectele pentru care s-a făcut mult tam-tam în ultimele zile a fost cel al reporterului agresat în Timişoara pentru că a filmat nişte ţigani pe stradă. Părerile au fost fie pro, fie contra, dar un lucru a ieşit în evidenţă: mass-media s-a coalizat pentru a-i lua apărarea reporterului agresat. S-au plîns de “teroarea” pe care o reprezintă în ultimul timp ţiganii, mai ales pentru că în Timişoara au cumpărat multe case din centrul oraşului… iar acum s-ar ocupa şi cu agresarea celor care doresc să-i filmeze.

De exemplu, Adevărul.ro spune că:

După o serie de scandaluri în care ţiganii şi-au făcut dreptate cu topoare, săbii şi au evacuat români din casele lor, acum a venit rândul jurnaliştilor să se trezească abuzaţi. Realizatorul TV Dan Radoslav şi Gelu Chetrăruc, directorul televiziunii locale TVT 89, au fost agresaţi în plină stradă în timp ce realizau un material despre clanurile ţigăneşti din oraş.

Aparat distrus

Primul care a fost luat în vizor de ţigani a fost Dan Radoslav, care s-a ales cu vânătăi în zona pieptului şi a braţelor. Grav este că la faţa locului se aflau şi doi poliţişti, care nu au putut să calmeze situaţia, ei la rândul lor ajungând victimele ţiganilor. „Noi chiar am avut gânduri paşnice.Eram pe domeniul public, dar ţiganii au considerat că e terenul lor. Nu au vrut să ne asculte şi au sărit direct pe noi. Nu s-a putut comunica cu ei. Au vrut să ne transforme în sac de box. Pe stradă mai erau şi doi poliţişti, dar nu au avut ce să facă. Ţiganii erau prea mulţi şi mult prea agresivi”, a spus Dan Radosvlav. Şi Gelu Chetrăruc a fost agresat de ţigani, dar încercările acestuia de a proteja camera de filmare – în valoare de aproape 10.000 de euro – au eşuat, echipamentul fiind distrus de ţigani. „Nu am avut ce să facem. Au sărit direct pe noi. Ăsta e stilul lor. Se cred stăpânii oraşului”, a spus Gelu Chetrăruc. La jumătate de oră de la scandal, la faţa locului au mai sosit poliţişti şi un echipaj de jandarmi, dar ţiganii agresori s-au închis în palatul lor şi au ieşit doar după o tură de negocieri. Poliţiştii s-au rezumat în prezent să îi amendeze cu 200 de lei pentru tulburarea liniştii publice.

Cei de la Cotidianul.ro au o atitudine un pic (dar nu prea mult) mai moderată (aici):

O echipă de jurnalişti de la TVT 89 a fost agresată miercuri de un grup de ţigani pe o stradă din Timişoara, în timp ce însoţea un echipaj al poliţiei municipale, a cărui intervenţie fusese solicitată de proprietara unui apartament care era terorizată de aceiaşi ţigani.

„Toţi cei patru componenţi ai echipei tv au fost loviţi, scuipaţi, înjuraţi şi ameninţaţi de grupul de ţigani din care făceau parte cam 10 persoane. Ei au lovit şi una din camerele de luat vederi pe care o aveam asupra noastră, producându-ne o pagubă de aproximativ 8.500 de euro. Noi nu am ripostat, dar am depus plângeri la poliţie. La locul incidentului a sosit şi o echipă de intervenţie de la Jandarmerie, dar era prea târziu pentru noi”, a declarat pentru cotidianul.ro Gelu Chetrăruc, producător general la TVT 89. O parte dintre ţiganii implicaţi în scandal au primit amenzi contravenţionale pentru tulburarea liniştii şi ordinii publice.

Agresorii erau supăraţi că jurnaliştii au filmat, de pe domeniul public, modul în care doi agenţi încercau să liniştească o bătrână care reclamase faptul că a fost ameninţată şi terorizată de ţigani. Acest lucru i-a deranjat teribil pe agresori, care au încercat să-i îndepărteze cu forţa pe ziarişti.

Pot spune că îi înţeleg… într-o oarecare măsură: doresc să-şi protejeze propriile interese şi să poată filma fără a fi deranjaţi şi/sau agresaţi.

Pe de altă parte, fiecare reacţionează în felul lui. Din punct de vedere personal nu mă încîntă deloc să fiu filmat sau pozat, mai ales fără să îmi dau acceptul sau, mai rău, ca acele imagini să fie publicate prin mass-media (ziar, televiziune, internet, etc). Dacă asemenea imagini publicate fără permisiune ar cauza prejudicii de orice fel, persoana respectivă ar putea cere daune în instanţă (nu-s avocat, puteţi să mă contraziceţi cînd vine vorba de acest subiect cu dovezile de rigoare).

Cum fiecare avem dreptul la imaginea personală, pentru a împiedica publicarea fără permisiune a imaginilor cu noi putem acţiona în consecinţă, cum ne trece prin cap. Unii ar prefera să vorbească cu cei implicaţi şi să le ceară să nu publice, alţii ar chema poliţia. Ţiganii respectivi au preferat să folosească forţa fizică, şi fără a o face prea bine (au făcut o treabă de mîntuială, dar asta e altă poveste). Ar trebui condamnaţi pentru asta? Poate că da: n-ar fi trebuit să folosească violenţa de la bun început şi ar fi trebuit să-şi facă treaba mai bine. Dar nici reporterii ăia nu-s nişte îngeraşi: şi-au asumat nişte riscuri cînd s-au apucat să filmeze aşa, aiurea, pe stradă. Iar dacă nu au fost conştiente de ele atunci sînt nişte proşti şi merită ce-au încasat.

Iar poliţiştii… Se spune că poliţiştii au stat şi au privit scandalul. Dacă este aşa, atunci au fost destul de deştepti încît să nu se bage în conflict, dar suficient de leneşi-corupţi-fricoşi-sau care o fi fost motivul lor ca să nu-şi facă treaba pentru care sînt plătiţi. Pînă la urmă ei sînt cei mai de condamnat dintre toţi: ar fi trebuit să oprească scandalul din faşă, oricare au fost vinovaţii şi oricare ar fi fost circumstanţele (atenuante).

În situaţia respectivă nu pot lua poartea nimănui, mai ales că-mi lipsesc toate informaţiile. Dar situaţia ar fi cu totul alta dacă autorităţile s-ar asigura că oamenii sînt educaţi şi că respectă regulile jocului (legile).

Articol preluat de aici.

Crin Antonescu si plata pentru drepturi

Location of ( green ) – on the European contin...
Image via Wikipedia

Una dintre ştirile pe care le-am citi azi (prin intermediul facebook am ajuns la articolul ăsta de pe Realitatea.net) m-a făcut să încep să rîd în hohote… Titlul este pur şi simplu hilar, iar rîsul meu este o reacţie perfect naturală cînd dai peste o tîmpenie atît de imensă încît nu mai este loc de altceva.

Dacă aţi aruncat deja o privire peste articol v-aţi dat deja seama despre ce e vorba: Crin Antonescu a venit cu ideea ca românii din afara ţării să plătească taxe în ţară ca să poată vota la alegerile pentru preşedinţia României. Nu e deloc greu de găsit motivul acestei… “idei”: la ultimele alegeri Traian Băsescu a fost ales de către românii din diaspora. Ei sînt cei care au făcut diferenţa, indiferent dacă voturile au fost pe bune sau dacă au fost măsluite. Sînt sigur că manevra asta este doar o încercare de a controla în vreun fel (în măsura în care se poate face acest lucru) voturile venite din “afară”… problema este că soluţia oferită este pur şi simplu cretină.

De ce? Pentru că unele drepturi sînt garantate de stat indiferent de situaţia cetăţeanului român, ele sînt anulate sau suspendate doar în cazurile mai speciale şi se face (cel puţin din cîte ştiu eu, nu sînt avocat) doar prin intermediul justiţiei. Adică printr-un proces şi o decizie definitivă luată de către o instanţă. Dreptul de vot este unul dintre aceste drepturi garantate de către stat: atîta vreme cît eşti cetăţean român (şi nu intri în cadrul cazurilor speciale pe care tocmai le-am menţionat) poţi alege un reprezentant care să vorbească şi să negocieze în numele tău, oriunde te-ai afla pe glob. Din cîte ştiu nu se aplică asupra reprezentanţilor locali (de exemplu dacă eşti în Franţa nu poţi vota de la distanţă pentru primarul Oradei sau Timişoarei, chiar dacă ai adresa oficială în oricare dintre aceste locale – trebuie să-ţi muţi curul la faţa locului şi să bagi un vot în urnă), dar se aplică foarte bine la alegerile prezidenţiale. Pînă la urmă preşedintele României este tot un reprezentant, doar că ne reprezintă pe noi, ca popor.

Şi totuşi, de ce este o idee cretină? Pentru că românii din diaspora se împart în 3 categorii principale: tineri plecaţi la învăţătură, oameni plecaţi la muncă şi oameni care nu au reuşit să se adapteze aici şi au plecat lăsînd totul în urmă. Ultima categorie nu mă interesează prea tare pentru că prea puţini dintre ei sînt dispuşi să voteze. Spuneţi cinstit: cîţi dintre tinerii plecaţi la învăţătură (studenţi prin vreo universitate mai bună decît cele de la noi) au proprietăţi de vreun fel de pe urma cărora trebuie plătite taxe la stat? 1%? 2%? Chiar şi cei cu bani nu cred că au prea multe proprităţi taxabile, majoritatea fiind pe numele părinţilor.

Oamenii plecaţi la muncă în străinătate plătesc taxele ţării în care lucrează. E ceva normal, nu? Ţările respective le oferă facilităţi pentru taxele alea, începînd de la servicii medicale şi terminînd cu infrastructura necesară deplasării dintr-un loc într-altul şi bunei funcţionări traiului zilnic într-o societate civilizată. Ce le oferă România în schimb? Cam nimic, doar nişte drepturi pur şi simplu inalienabile (adică care nu pot înstrăinate – aviz inculţilor). Sînt sigur că eventualele taxe care trebuie să fie pentru proprietăţile din ţară sînt plătite la zi (cel puţin în majoritatea cazurilor) de către cei rămaşi în ţară – ştim deja că majoritatea românilor plecaţi la muncă s-au dus să muncească pentru familiile lor.

Oricum, să plăteşti pentru un drept care este deja al tău mi se pare cel puţin absurd. Nu ştiu cine i-a oferit lui Crin Antonescu o asemenea idee, dar cu siguranţă că i-a făcut un mare deserviciu. Deja au murit suficienţi oameni de-a lungul istorie pentru a garanta asemenea drepturi, iar acum unii sînt capabili să reducă acei morţi la nişte bani… de parcă s-ar putea face o comparaţie între cele două.

 

Articol preluat de aici.

Gimnaziul si carnetul de sofer

Una dintre propunerile legislative făcute publice în ultima perioadă este obligativitatea terminării a 8 clase pentru a dobîndi carnetul de şofer. Adică nu ai cum să primeşti dreptul de a conduce un autovehicul dacă nu ai gimnaziul.

Motivul aceste propuneri este simplu: unii şoferi sînt analfabeţi. Din punctul meu de vedere ar fi o propunere excelentă dacă şi educaţia ar fi bine pusă la punct, dar în ultimii ani a suferit o regresie contină. În momentul de faţă nu există nici o garanţie că în următorii ani viitorii absolvenţii de gimnaziu care fac acum primii paşi în educaţia instituţionalizată a statului român vor şti să citească.

În plus, la cîte chestii sînt de vînzare acum, nu ar fi deloc o surpriză să aflăm că vînzarea examenelor pentru obţinerea carnetelor de şofer a continuat (sau va continua) să fie o practică curentă, în ciuda scandalului pe această temă şi a tentativelor autorităţilor de a evita o asemenea acţiune.

 

Articol preluat de aici.

Inchisoare pentru piraterie virtuală

Tocmai s-a anunţat pe la ştiri că a fost   condamnat proprietarul unui domeniu (cartel.ro, dacă am reţinut  corect)  care oferea spre descărcare filme (şi în general programe şi  fişiere  protejate de drepturile de autor). Pedeapsa este 1 an cu  suspendare.

Bun.  Ei şi? A fost doar un fraier care a  fost prins. În primul rînd pentru  că a cerut bani pentru fişierele  descărcate (doar nu prea au ce să-ţi  facă dacă descarci filmele alea şi  te uiţi la ele apoi le ştergi), în al  doilea rînd pentru că nu a luat  toate mijloacele de protecţie necesare.  Nu mă refer la protecţia  virtuală, pentru că nu prea ai cum să îi laşi  pe oameni să descarce o  tonă de fişiere fără să fii urmărit în vreun  fel, ci la protecţia  legală. Cînd te apuci să faci o tîmpenie din asta  este indicat să o  faci printr-o metodă care să-ţi aducă bani foarte  legali, astfel încît  să-i fie foarte greu cuiva să te acuze.

Apropo… aţi auzit de donaţii? <img src=”http://www.dan-marius.ro/ckeditor/plugins/smiley/images/teeth_smile_vechi.gif” alt=”” /> Chiar dacă 1% din cei care descarcă torentele alea oferă o donaţie de 1   euro pe lună (în medie) tot aţi ieşi în cîştig dacă ar fi să luăm în   calcul cantitatea de torente folosite la ora actuală.

Sau publicitate din trafic… nu cred că o fi auzit nimeni de aşa ceva. <img src=”http://www.dan-marius.ro/ckeditor/plugins/smiley/images/teeth_smile_vechi.gif” alt=”” />

În plus, cu o floare nu se facă primăvară. A fost prin unul, au mai rămas cîteva sute.

&nbsp;

Articol preluat de <a href=”http://www.dan-marius.ro/diverse/IT-internet-TI/Inchisoare_pentru_piraterie_virtuala/MTkyMA==/”>aici</a>.

Trilulilu si drepturile de autor

Una dintre ştirile zilei de ieri a fost faptul că Trilulilu.ro va verifica dacă melodiile descărcate vor respecta drepturile de autor. Este o măsură apărută cîţiva ani cam tîrziu (în oricare ţară normală ar fi făcut asta de la început), dar mai bine mai tîrziu decît niciodată. Ea a apărut datorită faptului că Asociaţia Industriei Muzicale din România a acţionat în judecată SC Trilulilu SA (societatea care deţine şi administrează pagina) anul trecut pentru încălcarea drepturilor de autor, solicitînd acordarea de daune, interzicerea utilizării fonogramelor şi videogramelor din repertoriul membrilor AIMR şi instituirea măsurilor tehnice de protecţie prin amprentare digitală.

În momentul de faţă Trilulilu s-a angajat să încheie contracte de licenţă cu toţi membri AIMR pentru utilizarea fonogramelor şi videogramelor din repertoriul acestora. Acum are deja semnate astfel de contracte cu o parte dintre membrii AIMR.

Articolul de pe Capital.ro este aici, este unul dintre locurile de pe reţea unde a fost abordată ştirea. Vă rog să le scuzaţi greşelile de ortografie.

Articol preluat aici.