Scutul antirachetă american

Ştirea zilei de azi este dedicată scutului antirachetă care, după cum s-a anunţat, se doreşte să devină operaţional în 2015… însă rămîne de văzut în ce măsură se va pune în aplicare această idee. Actualul preşedinte, Traian Băsescu, a chemat CSAT-ul într-o şedinţă de urgenţă iar nu la mult timp după aceea a început să se bată cu mass-media în declaraţii sforăitoare cum că vom avea de cîştigat de pe urma scutului, că sîntem alături americanilor, şi aşa mai departe. Nu vreau să insiste asupra bla-bla-urilor respective, le puteţi găsi pe reţea. Mie mi se pare cam suspectă graba asta… nu pot să nu mă întreb ce vrea să ascundă cu ocazia acestui scandal. Pentru că scutul antirachetă va fi un nou scandal, sînt aproape sigur de asta.

Nu sînt deloc înclinat să mă încred în declaraţiile oficiale ale preşedintelui, mai ales din cauza grabei şi a faptului că, din ce am citit pe reţea sau am aflat de la tembelizor, jocurile par să fie făcute deja încă de anul trecut. Pe de altă parte, este vorba de declaraţiile lui Traian Băsescu, preşedintele jucător. Nu prea iese el să facă declaraţii în grabă dacă nu ar dori să lovească în cineva anume, prieten sau (fost prieten) duşman.

Cîteva informaţii oficiale (sau, cel puţin, vehiculate în presă) despre subiect: Traian Băsescu a anunţat că Barack Obama, preşedintele SUA, a invitat România să participe la dezvoltarea sistemului de apărare antirachetă (iar lingăii s-au grăbit să îi dea ascultare), e vorba “doar” despre stabilirea unor componente ale scutului la noi în ţară, operaţiunea va costa “doar” vreo 3-4 miliarde de euroi (şi încă nu se ştie cineva va plăti, dar, dacă mă gîndesc bine, răspunsul este doar unul singur: vor plăti fraierii). S-a insistat pe faptul că scutul nu este îndreptat împotriva Rusiei ci a Iranului, de parcă Iranul ar da 2 bani pe noi dacă unii nu s-ar considera aliaţi de-ai americanilor. Motivul este simplu: autorităţile ruseşti s-au arătat îngrijorate de o asemenea ameninţare posibilă nu prea departe de graniţele lor… chiar s-a făcut aluzie la un posibil conflict din această cauză.

“Pe teritoriul României vor fi amplasaţi interceptori tereştri, ca parte componentă a sistemului antirachetă. Calendarul convenit cu partea americană vizează operaţionalizarea facilităţilor de pe teritoriul ţării noastre începînd cu anul 2015”, a spus Traian Băsescu. Din punctul meu de vedere, însă este o dorinţă care este foarte posibil să nu se mai îndeplinească.

El a mai precizat că în perioada următoare vor avea loc negocieri bilaterale pentru încheierea unor acorduri necesare, urmînd ca acestea să fie ratificate de Parlamentul României.

Cel mai interesant fapt este că Cehia şi Polonia au refuzat să instaleze aşa ceva pe propriul teritoriu. Oare de ce? Oare pentru că oamenii aia chiar au şira spinării intactă şi nu se încovoaie în faţa oricărui individ sau putere mondială? Oare pentru că ştiu care e valoarea demnităţii şi a suveranităţii naţionale?

Concluzia zilei este că polonezii şi cehii sînt MULT mai inteligenţi decît politicienii noştri. Cît de tîmpit ( = lingău american) trebuie să fii ca să accepţi aşa ceva? Adică un scut antirachetă. Într-o ţară normală o asemenea aberaţie nici nu ar fi fost pusă pe lista de discuţii a CSAT-ului (Consiliu Suprem de Apărare a Ţării), cu atît mai mult nu ar fi pusă în practică. Într-o ţară normală opinia publică ar descuraja orice aplicare a unui asemenea proiect, chiar dacă unora dintre politicieni le-ar veni ideea unei asemenea sinucideri politice. Dar noi trăim în România, ţara fraierilor şi a celor care acceptă multe (cam orice) fără să crîcnească şi fără să reacţioneze prea mult. Deocamdată.

Articol preluat de aici.

Atentie la urs, s-au găsit urme de labă!

Mai demult am fost întrebat de ce nu scriu despre amintirile din armată. La momentul acela eram preocupat de alte chestii, aşa ca am amînat. Şi acum am destule de făcut, dar ar fi bine ca măcar să încep despre asta. Voi continua în măsura timpului disponibil şi a amintirilor pe care le voi recupera din perioada aia.

Pentru cei care nu ştiu: da, am făcut şi eu armata. 6 luni de serviciu militar, în anul 2003. Deşi termenul normal de recrutare era de o lună (adică te anunţau că luna următoare trebuia să te prezinţi la unitate), pe noi ne-au luat în numai 3 zile. Îmi aduc aminte şi acum: era sfîrşitul lunii iunie cînd am primit înştiinţarea să mă prezint la CMZ (Centrul Militar Zonal) pentru “lămurirea situaţiei”. Singurul lucru memorabil în ziua aia (adică miercuri) a fost furtuna care a răvăşit oraşul (una din aia de vară, cu gheaţă şi toate cele) şi care a inundat bine destule străzi din Oradea.

Nouă ni s-a spus la CMZ (nu eram singurul în situaţia aia) că cei din judeţele Cluj şi Maramureş nu şi-au îndeplinit numărul de recruţi şi că trebuiau să trimită şi ei, rapid, cîţiva. O parte dintre cei prezenţi au refuzat să meargă… motivele au variat. Aş fi putut refuza şi eu, dar eram curios (ca întotdeauna) şi mă gîndeam că, mai devreme sau mai tîrziu, tot aş fi făcut-o. Cu mintea de acum aş fi refuzat fără nici o ezitare să merg, cel puţin atunci (nu mă plîng de stagiul militar, ci de ce-am pierdut că m-am dus).

Cum spuneam, marţi am fost chemat pentru a doua zi şi am spus că vineri trebuie să fim în unitate. Adică tocmai în Brăila, în celălalt capăt al ţării (sau pe acolo pe undeva). Din grupul în care eram la CMZ doar 3 indivizi ne-am pus pe tren joi seara cu direcţia Brăila, am ajuns a doua zi dimineaţă. Am pierdut cîteva ore prin oraş şi ne-am îndreptat spre unitate cu genţile în spate. Prima oară ni s-a părut cam lung drumul, dar ne-am obişnuit cu el în cele două luni pe care le-am petrecut în oraşul de pe malurile Dunării.

Unul dintre primele lucruri pe care le-am reţinut în Brăila a fost mesajul de pe una dintre uşile de la toalete: “Atenţie la urs, s-au găsit urme de labă!”. N-am idee cine l-a lăsat, eu n-am văzut nici urşi, nici urme ale… trecerii lor. Oricum, a dispărut pînă la urmă pentru că l-a văzut şi Ibănescu (adică locotenentul care se “ocupa” de noi, pentru că alfel nu-i prea pot spune puştiului –  nu prea l-a considerat nimeni şef) şi a cerut să fie şters. Era cu vreo 3 ani mai tînăr decît noi, făcuse liceul militar şi terminase ceva şcoală pentru a deveni ofiţer, cred.

Despre restul, altă dată. Mai am destule de scris şi nu este nici o grabă.

Articol preluat de aici.

Mihai Eminescu cel sfint

Mai zilele trecute am scos un “aoleu” cînd am citit despre melodiile pe care Florin Salam le-a înscris pentru Eurovision (evident, nu s-au calificat, dar asta este altă poveste). Ieri am scos alt “aoleu” şi am început să rîd. N-am abordat subiectul pentru că mi s-a părut o glumă proastă, una dintre acele aberaţii cu care nu prea are rost să-ţi pierzi timpul.

Şi totuşi, se pare că nu e tocmai glumă, cel puţin din punctul de vedere al unora. Cică, spun ziarele pe care le-am parcurs, poetul Mihai Eminescu a fost propus pentru canonizare. Aoleu, a înnebunit lupul! (mai ştiţi reclama, nu?). Ba mai mult, într-o scrisoare adresată marţi patriarhului Daniel s-a susţinut de către Liga Scriitorilor din România ca ei speră că propunerea “va găsi ecoul cuvenit la Sinodul Bisericii Ortodoxe Române pentru a-l aşeza pe Mihai Eminescu la locul cuvenit în calendarul Sfintilor Ortodocşi Români”.

Potrivit reprezentanţilor Ligii poetul ar merita canonizat din mai multe motive, inclusiv pentru faptul că dintre cele 46 de volume cu aproximativ 14.000 de file scrise de poet şi aflate la Academia Română “răzbate spiritul naţional-ortodox”. S-a mai precizat că Mihai Eminescu a urmat între anii 1858 şi 1860 şcoala primară National Hauptschule (scoala primară ortodoxă orientală) din Cernăuţi şi că în poeziile şi articolele de presă, în căutari ştiinţifice şi studii filosofice “Eminescu reaminteşte mereu de prima imagine văzută la naşterea sa, un Hristos blînd si iubitor, luminat la chip de o lumină de candelă”.

Zău? Pe bune? Eu mă întreb, aşa, retoric, ce droguri prizau cei din liga scriitorilor cînd au redactat mesajul în cauză. Pentru că dacă, cumva, nu au fost drogaţi cînd au scris aberaţia aia eu i-aş trimite direct la ospiciu, bine izolaţi de lumea exterioară şi îmbracaţi într-o cămaşă de forţă ca să nu-şi facă şi mai mult rău.

Ca să completez abordarea indivizilor de la liga scriitorilor trebuie să menţionez că în scrisoarea adresată patriarhului Daniel ei afirmă ca Mihai Eminescu se trage dintr-o familie ortodoxa, caminarul Gheorghe Eminovici. Tatăl poetului provenea dintr-o familie de ţărani români-ortodocşi din nordul Moldovei, iar Raluca Eminovici, mama poetului, născuta Jurascu, era ortodoxă. Ei, şi? Faptul că părinţii săi erau ortodocşi nu garantează în nici un fel faptul că şi el era ortodox. Credinţa este în întregime personală.

Nu pot spune că l-am studiat pe Mihai Eminescu (ce-am învăţat în şcoală nu este tocmai studiu, nu la nivelul la care îl înţeleg eu)… dar, din ceea ce ştiu despre el abordez o perspectivă mai apropiată de a lui Cristian Tudor Popescu. Acesta nu crede în teza unui om profund aplecat asupra religiei prtodoxe: “Mihai Eminescu, pentru cine l-a citit, este este nu un naţionlist, înainte de a fi naţionalist ortodox, este  un raţionalist şi e ortodox numai în sensul literal al cuvântului ortodox, care înseamnă dreaptă gîndire. Este cel mai mare raţionalist român, un om foarte exact în gîndire. Eminescu era cunoscător şi al altor religii decît religia ortodoxă, avea cunoştinţe de islam, de budism, de hinduism”.

“Poate că ar trebui să fie considerat sfînt, dar nu printre preoţi, ci printre scriitorii români, pentru că a fost un om rar prin caracterul lui. La noi, la scriitorii români, talent avem, geniu, se întîmplă destul de des, dar în ceea ce priveşte caracterul, scriitorii români au stat foarte prost”, spune CTP despre locul pe care ar trebui să-l ocupe Mihai Eminescu în ierarhia poeţilor români. Articolul întreg este aici.

Articol preluat de aici.