Folosirea de programe cu licenţă

Spuneţi cinstit: cîţi dintre voi mai folosesc programe fără licenţă? La un moment dat folosirea de programe fără să dai un ban pe ele era o modă prin România, iar statisticile erau înfiorătoare pentru dezvoltatorii de programe de calculator (adică software pe englezeşte). Nu mai ţin minte statisticile, dar sînt sigur că se pot găsi cu uşurinţă. Mi-e lene să le caut la ora asta, dar ele vă vor spune că majoritatea românilor nu dădeau nici un ban pe progamele folosite, deşi ar fi trebuit. Mă gîndesc că se poate aplica la asta aceeaşi vorbă care se spune(a) despre sexul oral: că există doar oameni care îl fac şi oameni care nu recunosc că îl fac.

În numai cîţiva ani procentele s-au mai schimbat, dar există în continuare destui care mai practică aşa ceva… fie că este vorba de un program sau altul care este prea scump pentru buzunarul lor, fie că este vorba de majoritatea programelor folosite, începînd cu sistemul de operare (în cazul în care este vorba de vreunul care trebuie plătit). Nu pot spune cu siguranţă dacă a fost vorba de educaţie, folosirea programelor cu distribuţie gratuită (gen Linux pentru sistemele de operare şi Open Office, de exemplu, pentru software de birou) sau de frică (de frica amenzilor, fie aşa sporadice şi prea puţin puţin făcute publice), dar schimbarea a fost remarcată. Între noi fie vorba, sîntem încă foarte departe de a elimina moda folosirii programelor fără licenţă (mă refer doar la acelea pentru care trebuie să plăteşti aşa ceva), dar asta e altă poveste.

Am deschis acest subiect pentru că cineva a început să mă bîzîie aseară să îi fac rost de un cod pentru unul dintre programele pe care le foloseşte. Îşi instalase o versiune mai nouă şi nu avea codul de deblocare, urma ca versiunea de test a programului să îi expire în cîteva zile şi vroia să-l folosească mai departe fără să plătească. A trebuit să-l refuz pînă la urmă, dacă tot vrea aşa ceva mai bine să se descurce singur.

De-a lungul timpului am fost în ambele tabere. Cum spuneam: există doar români care au folosit la un moment sau altul din trecut programe fără licenţă şi români care nu recunosc acest lucru. Dar am ajuns să fac programe pentru clienţi şi nu mi-ar place deloc să fiu în poziţia celor care se văd obligaţi să apeleze la lege ca să-şi vadă recunoscută munca. Pentru că pînă la urmă la asta se reduce totul: la bani (probabil că mai sînt o mulţime de oameni care nu-şi permit să dea bani pe toate programele de care au nevoie) şi la respectul muncii altuia.

 

 

Articol preluat de aici.

Mass-media interactivă

Este la mintea cocoşului modul în care calculatoarele şi apoi internetul au schimbat această lume în ultimii ani. Generaţiile mai tinere, care le-au perceput încă de la primii paşi în viaţă, nu sînt în întregime conştiente de schimbarea provocată de apariţia circuitelor integrate şi de informaţia care circulă la nivel mondial sub formă virtuală (electronică). Nu sînt mulţi care şi-ar imagina o lume fără telefoane mobile, fără calculatoare şi fără internet.

În ultimul timp am observat pe la unele televiziuni româneşti o formă de interacţiune care era de neconceput acum 10-15 ani. Existenţa paginilor web este deja veche, existînd pe reţeaua mondială în paralel cu difuzarea pe undele radio a programului zilnic, dar acestea au început să intre tot mai mult în cadrul emisiunilor zilnice. Dacă în urmă cu cîteva decenii toate transmisiile mass-media erau unidirecţionale (nu mă refer la cele prin undele radio ci la informaţia din cadrul emisiunilor), în ultimul timp bidirecţionalitatea informaţiei nu mai poate fi ignorată. Moderatorii preiau mesajele sau le răspund celor de pe forumuri, discută prin telefon cu cei aflaţi (de exemplu) în trafic iar răspunsul şi conversaţia este ascultată de toţi, prezintă ştiri aşteptînd reacţiile ascultătorilor (sau telespectatorilor, în funcţie de caz) pentru a fi prezentate cîteva minute mai tîrziu, în aceeaşi emisiune. Radiourile şi televiziunile au spart o parte dintre barierele (sau, cel puţin, au reuşit să le împingă tot mai departe) fizice care le limitau difuzarea la un spaţiu restrîns ce depindea în întregime de puterea aparatelor care (re)transmiteau semnalele… acum emit online, pe internet, şi pot fi ascultaţi de o lume întreagă.

Toate acestea nu sînt decît cîteva exemple ale modului în care mass-media a trebuit să se adapteze pentru a supravieţui, şi nu sînt decît o etapă intermediară spre un alt fel de viitor.

Articol preluat de pe Dan-Marius.ro, dar poate fi găsit şi pe Supravirtual.ro.

Vietile publice

Sînt prezent de ceva vreme pe twitter şi pe facebook iar unul dintre aspectele pe care le-am întîlnit acolo mi-a atras atenţia întotdeauna. Este arhicunoscut faptul că cele două reţele de socializare au preluat tot felul de obiceiuri care au ajuns treptat din real în virtual: discuţiile dintre prieteni, flirtul, schimbul de imagini şi de filmuleţe, schimbul de informaţii de tot felul. Unii chiar le folosesc la promovarea online.

Ce n-am să înţeleg probabil niciodată este obiceiul unora de a-şi etala viaţa pe reţea folosndu-se de aceste reţele. Oare contează atît de mult că te duci la duş sau ca ai uitat să mănînci? Oare trebuie să ştie toată lumea că eşti bucuroasă sau tristă sau că te simţi naşpa? Evident, nu mă refer la o persoană anume, mai ales că am văzut la mai mulţi aşa ceva… în acest moment este ceva pur general. Mi se pare absolut normal ca între prieteni să faci aşa ceva, dar cel puţin twitter-ul este o reţea deschisă şi poţi să vezi ce se întîmplă acolo fără să fie nevoie să fii conectat.

Din punctul meu de vedere obiceiul de a-şi împătăşi în asemenea fel evenimentele zilnice este perfect normal între prieteni, dar a extinde asta la toată reţeaua mondială mi se pare un pic mai mult. Poate se va găsi cineva care îşi va lăsa aici punctul de vedere.

Articol preluat de aici.

Dan Puric: mitocanul international si-a dat mina cu mitocanul national

Unul dintre articolele cele mai interesante peste care am dat pe reţea în ultimul timp este un interviu al lui Dan Puric. Subiectul este starea de acum a României şi promovarea culturii şi a artei pe la noi. Că nu se promovează aşa cum ar trebui se ştie, e clar şi arhicunoscut. Trebuie să fii piţipoancă, manelist sau trebuie să ai bani ca să ajungi să fii cunoscut. Sau să fi comis ceva şocant… o crimă, un furt, o chestie urîtă. Iar asta nu e deloc cultură, criteriile de judecare a multora fiind pe măsură.

Dar mai bine citiţi articolul, locaţia lui este aici. Merită citit.

Articol preluat de aici.

Someni pacaliti cu sms-ul

Sînt momente în care îmi vine să cred că sîntem o naţie de proşti. Adică mai mult decît de obicei. Nu mă refer la acceptarea cotidană a rahaturilor politice care ne sînt vîrîte pe gît pentru că asta este un alt fel de prostie, mă refer la anumite acţiuni ale oamenilor “de rînd”. Ieri am scris despre cei 15 elevi care au scris pe foaia de examen de la bacalaureat acelaşi nume, cel furnizat ca exemplu de profesori. Azi scriu despre altceva, o ştire peste care am dat pe reţea. O altă dovadă de prostie.

Ştiţi numerele scurte din reţelele de telefonie, nu? S-au tot folosit de-a lungul timpului pentru diverse chestii, de la votare a melodiilor pe la diverse concursuril pînă la donaţii prin sms şi tot felul de alte lucruri. Lista este cam lungă. Majoritatea sms-urilor trimise la aceste numere sînt cu suprataxă, prea puţine costă cît un sms normal, în reţea. Oricum, cineva s-a gîndit să profite de prostia şi disperarea unora dintre români şi într-o oarecare măsură i-a mers. Nu complet, pentru că s-au trezit unii să blocheze accesul la numărul respectiv (cel puţin în Orange) şi probabil vor mai urma şi alte măsuri.

Pe scurt, cineva a venit cu ideea să pună anunţuri pe internet prin care le spunea oamenilor să trimită sms-uri la numărul scurt 1277 cu diverse mesaje. Oamenii respectivi credeau că trimiţînd sms-uri urmau să fie angajaţi pe posturi oarecare dar care le garanta cîştiguri de pînă 1200 de euro. În perioada asta de criză în care pentru mulţi fiecare ban este important, mă gîndesc că mulţi au dat năvală fără să raţioneze prea mult. De fapt, fără să raţioneze cam deloc. Aşa că, pe lîngă faptul că nu au fost angajaţi, au trebuit să plătească şi costul sms-urilor cu suprataxă.

Ştirea de pe hotnews este aici. Totuşi, cît de prost trebuie să fii încît să crezi că poţi fi angajat pentru ceva anume doar dacă trimiţi un sms la un număr? Răspunsul este la fel ca şi ieri: foarte prost. Mulţi sînt disperaţi, dar asta nu le scuză prostia. Mă gîndesc că nu au ajuns degeaba şomeri. Chiar, ar fi interesant de aflat cîţi au trimis sms-uri acolo. Nu cred că au fost prea mulţi, însî cu siguranţă au fost suficienţi pentru a ajunge în mass-media.

Articol preluat de aici.

Twitter: follow vs unfollow vs block

Înainte să plec cu ceva treabă prin oraş am intrat un pic pe twitter şi am lăsat doar două mesaje: unul ca răspuns cuiva şi altul prin care le uram tuturor bună dimineaţa şi durere de cap cît mai uşoară celor care au petrecut azi noapte şi-ş încă mahmuri (sau cel puţin erau la momentul potrivit). A doua parte era dedicat unor persoane anume, se ştiu ei. Dar, aparent, nu toţi s-au simţit prea bine din cauza asta… mi-am luat un unfollow şi un block.

Nu ştiu cine a comis cele două fapte, am lucruri mult mai importante de făcut decît să caut să aflu, dar din punctul meu de vedere nu e nici o problemă. Ba chiar, dintr-un anume punct de vedere chiar mă bucur. În viaţă am învăţat două lucruri esenţiale (de fapt sînt mai multe, dar astea două sînt pe subiect): nu poţi să-i mulţumeşti pe toţi (de fapt, una dintre cele mai rapide căi spre autodistrugere este să-i mulţumeşti pe toţi) şi că trebuie să te bucuri de viaţă. Faptul că glumesc foarte mult şi că fac mişte cam de toate şi de toţi (atunci cînd se poate şi cînd este cazul) este un lucru comun. Cui nu-i place să stea deoparte. Interenetul ăsta e mare şi nu-i obligă nimeni să stea prin preajma mea.

Dacă tot veni vorba de asta… mi-am adus aminte că cineva s-a apucat să comenteze zilele trecute (un tip cu care nu prea avea multe în comun pe facebook, doar nişte prieteni în comun şi atît, şi de aceea nici nu prea am interacţionat cu el) s-a scriu prostii fără conţinut. Şi, deşi l-am ignorat în cea mai mare parte a timpului, m-am trezit că mă blochează de zor… şi pe facebook şi pe twitter (că are cont şi acolo). El se laudă că are simţul umorului, dar eu nu-l cred. Sau poate că-l are, dar nu are prea multă inteligenţă… nu s-a ostenit să afle cum stă treaba şi a luat o decizie pur emoţională, fără urmă de raţiune.

Foarte probabil nu voi afla niciodată cum stă treaba cu el şi nici nu mă interesează să aflu. Motivul e simplu: comentariile cuiva care se comportă ca ăla sînt frecţie la picior de lemn. Dacă te interesează o persoană caută să afli cît mai multe despre ea. Dacă nu, măcar ţine-ţi gura.

Articol preluat de aici.

Ilegalitatea injuraturilor de pe retea

Una dintre ştirile de ieri peste care am dat pe reţea în dimineaţa asta m-a făcut să zîmbesc, aproape să rîd. Astfel, senatoarea social-democrată Lia Olguţa Vasilesc vrea să iniţieze un proiect de lege prin care înjurăturile şi limbajul obscen de pe paginile web ale agenţiilor de ştiri, ale televiziunilor şi ziarelor, dar şi pe paginile personale şi pe jurnale (aşa zisele bloguri), să fie sancţionate sau eliminate prin moderare. Din ce-am citit pe reţea, senatoarea în cauză dorea să pună misiunea de sancţionare pe umerii CNA, dar în momentul declaraţiilor nu era încă fermă asupra acestui aspect.

Ideea asta mă amuză pentru că încă mi-e foarte neclar cum vor ei să sancţioneze acel limbaj. Evident, pot da amenzi usturătoare persoanelor fizice şi juridice care se află în ţară, sau chiar pot să îi ameninţe pe oameni cu închisoare. Dar, de exemplu, dacă aş emigra din ţară (ipotetic vorbind), dacă mi-aş rezerva un domeniu .com sau .eu (sau oricare alta extensie în afară de .ro) şi mi-aş lua, de exemplu, o găzduire pe un server din SUA mi-ar putea face ceva? Dacă aş începe să-i bag în pizda mamei lor de proşti pe politicienii ăia labagii, dacă aş începe să mă leg de muiştii de manelişti, dacă mi-aş băga pula în oricine se nimereşte (nu că n-aş face-o deja), dacă aş desconsidera toate pizdele şi pulele ratate din România oare CNA-ul ar mi-ar face ceva? S-ar oftica, evident, doar mulţi dintre eie se simt deja cu musca pe căciulă şi ar începe să mi-o sugă la greu, dar în mod normal aşa ceva este în afara jurisdiscţiei lor.

Evident, situaţia descrisă mai sus este o pur ipotetică, am spus-o deja, aşa că nu văd ce ar avea de comentat vreunul mai “deştept”.

În mod natural, ca orice ecosistem, internetul se autoreglează. Are ajutor şi din partea legislaţiilor majorităţilor ţărilor, chiar şi dacă unele legi (sau proiecte de legi) sînt aberante şi fără sens. Dar îţi trebuie puţin mai multă educaţie decît un simplu abecedar de internaut ca să ştii aşa ceva. Nu mă miră faptul că politicienilor români le lipseşte aşa ceva.

Aaaa. Încă ceva: dacă vreţi mai multe informaţii despre ştirea care mi-a atras atenţia puteţi citi aici şi aici.

Articol preluat de aici.

Google renunta la dezvoltarea Google Wave

În cursul zilei de ieri cei de la Google au anunţat pe jurnalul lor oficial (aici) că renunţă să dezvolte mai departe produsul lor denumit Wave pentru că nu a fost prea bine primit de către utilizatori. Vor mai furniza suport pînă la finalul anului, poate şi după aceea, şi atît.

Google Wave este o aplicaţie pentru comuncaţia şi colaborarea în timp real, integrat în navigator, şi se dorea să îmbunătăţească modul de utilizare al acestuia.

Articolul poate fi gasit aici si aici.

Firefox 4 Beta 2 si tranzitiile din CSS3

Mozilla a lansat recent Firefox 4 Beta 2 la numai 3 săptămîni după Beta 1. Conform obcieiului lor, fiecare versiune a adus noi facilităţi şi îmbunătăţiri. Această versiune a adus o mai bună performanţă şi tranziţii în CSS3 aplicate pe transformările din CSS3 (adică se văd paşii intermediari în cadrul unei transformări în loc să apară direct efectul final).

Ca îmbunătăţire a performanţei, Firefox a introdus un nou mecanism de construire a paginii: straturile memorate (Retained Layers). Acest mecanism oferă încărcare mai rapidă a paginilor cu conţinut dinamic şi mişcare mai uşoară în interiorul ei.

Mai multe informaţii şi un exemplu de CSS3 aici.

Articolul poate fi gasit aici si aici.

Adresele de internet sint pe terminate

În momentul de faţă reţeaua mondială de calculatoare, sau World Wide Web / Internet cum i se mai spune în mod curent, foloseşte protocolul de comunicaţie (Interne Protocol) versiunea 4 (IPv4 prescurtat). Fiecare adresă IPv4 este limitată la un număr de 32 de biţi, ceea ce înseamnă că există un maxim de (un puic peste) 4 miliarde de adrese unice ce pot fi alocate. John Curran de la ARIN (societatea non-profit care este responsabilă de administrarea adreselor de internet în regiunea Americii de Nord) a susţinut că doar 6% din acest maxim de adrese alocabile mai este liber, restul fiind deja alocate. Conform declaraţiei, Curran se aşteaptă ca aceste adrese libere să fie alocate în următorul an.

Versiunea a şasea a protocolului de comunicaţie (IPv6) este următoarea generaţie şi foloseşte adrese pe 128 de biţi şi de aceea poate aloca un număr mai mare de adrese, mult mai mare decît al persoanelor existente acum în viaţă.

Rămîne de văzut în ce măsură către furnizorii de acces la internet (ISP – Internet Service Providers), transportatorii de semnal, dar şi unii furnizori de servicii precum Google sau Facebook, pentru a implementa noul protocol de comuncaţie. Este o tranziţie lentă care are loc treptat.

Mai multe informaţii se pot găsi aici.

De asemenea, articolul ăsta poate fi găsit aici şi aici.