Guardians of the Galaxy (2014) official extended trailer

Îmi place cum arată filmulețul, are de toate (aventură, efecte speciale, 3D, fete faine, deși costumate), abia aștept ca Gardienii galaxiei să apară și-n cinematografe. Păcat că va fi doar în august… Mai multe informații despre film găsiți aici… pentru moment poate ar trebui să menționez prezența unor actor precum Chris Pratt, Bradley Cooper, Vin Diesel, Zoe Saldana, Lee Pace, Karen Gillan, Benicio Del Toro și Djimon Hounsou.

Dumt & Farligt – Phantom Flex Highlights

Secvențele alăturate fac parte din spectacolul danez Dumt & Farligt, au fost derulate cu încetinitorul pentru a putea fi urmărite de toată lumea. A nu se încerca asta acasă, mai ales partea cu artficiile, pentru că aveți toate șansele să vă pice lumea în cap. La propriu.

Momente amuzante din sezonul 1, Continuum

https://www.youtube.com/watch?v=1uF6TbMeixc

Despre Continuum am scris de cîteva ori pe dan-marius.ro, e unul dintre cele mai bine seriale științifico-fantastice pe care am avut prilejul să le urmăresc în ultimii ani. Acum aveți prilejul să urmăriți cîteva dintre momentele sale ceva mai amuzante, din sezonul 1. Probabil că restul (acum e difuzat cel de-al treilea sezon) vor fi încărcate pe youtube altă dată.

Documentarul Lupi şi oameni, crearea cîinilor

Prezenţa cîinilor alături de oameni este foarte veche, iar istoria comună se întinde pe cîteva milenii. Dar cum şi de ce lupii, rudele sălbatice ale celor mai buni prieteni ai omului, au ajuns să trăiască alături de o altă specie? Documentarul alăturat încearcă să explice cum au fost domesticiţi unii lupi, creîndu-se astfel o specie nouă.

Inteligenţa celor două specii este, însă, o altă problemă. Unele teste sugerează că în anumite situaţii lupii sînt mai inteligenţi decît cîini. Dar, pînă la urmă, totul se reduce la adaptare.

10 chestii interesante despre Robocop

Zilele astea am avut prilejul să văd primele reclame la noul film Robocop… mîine va avea loc lansarea în cinematografele americane, iar pe la noi va ajunge nu peste mult timp. Îmi plac filmele originale, de acum aproape 3 decenii, sper că ăsta nu mă va dezamăgi prea tare… Pînă atunci însă (adică pînă cînd vom afla cu toţii cum e noul film) vă recomand să urmăriţi 10 chestii interesante despre Robocop.

Sticla Egiptului antic provenită din spaţiul extraterestru

Mai ţineţi minte articolul despre bijuteriile Egiptului antic care conţineau fragmente de meteoriţi?

În documentarul de mai sus echipa organizatoare a programului Horizon de la BBC se alătură unei echipe de cercetători care încearcă să soluţioneze misterul unor bucăţi de sticlă antică împrăştiate într-o zonă înderpărtată a deşertului Sahara. Căutarea lor se transformă într-oaventură riscantă în marea de nisip, ţinuturile pustii ale Siberiei şi la zona de test a primei bombe atomice din New Mexico… iar ceea ce descoperă pare să fie un nou fenomen natural.

În anul 1996 la muzeul egiptean din Cairo minerologul italian Vincenzo de Michele a descoperit o piatră strălucitoare într-o nuanţă galben-verde ataşată unuia dintre colierele lui Tutankamon. În urma efectuării unor teste s-a dovedit că era vorba de sticlă, una mult mai veche decît civilizaţiile egiptene.

Lucrînd împreuă cu geologul egiptean Aly Barakat echipa a urmărit să descopere originea bucăţilor de sticlă împrăştiate în deşert. Sticla era o enigmă ştiinţifică, iar teoria prezentată în documentar o leagă de prăbuşirea unui meteorit pe Terra.

Astrochimistul austriac Christian Koeberl a stabilit că sticla s-a format la o temperatură atît de mare încît nu putea fi decît o singură cauză: topirea nisipului la impactul cu un meteorit arzînd în atmosferă. Dar nu s-a observat nici un crater de impact, nici măcar pe imaginile luate de sateliţi.

Geofizicianul american John Wasson a sugerat o soluţie care “provine” din pădurile siberiene: în 1908 o explozie imensă a doborît 80 de milioane de copaci în Tunguska, Siberia. Nici acolo nu a fost descoperit un crater de impact, iar oamenii de ştiinţă consideră că un obiect extraterestru de formă şi origine incertă a explodat în atmosferă. John Wasson susţine ca ceva asemănător s-ar fi putut întîmpla şi deasupra deşertului egiptean, şi că ar fi putut genera o căldură suficientă pentru a topi nisipul şi a-l transforma în sticlă.