Tinerii si gramatica

Poate ați remarcat greșelile frecvente de gramatică în ultimul timp, mai ales printre tineri și nu numai… Acum cîțiva ani academicienii români au preferat să “legifereze” una dintre aceste greșeli comune, iar acum (cel puțin oficial) “nici un” și “nici o” se scriu împreună. La fel este și cazul lui “într-un” și “într-una”, dar nu-s sigur în ce măsură sînt niște greșeli legiferate sau pur și simplu erori.

Una dintre greșelile pe care le observ constant pe internet este modificarea numărului de i de la finalul cuvintelor (în primul rînd a verbelor, dar nu numai). Adică în loc de doi de i, cum ar fi o conjugare corectă, este pus unul singur și invers, adică în loc de un singur i sînt puși doi.

Ceva mai devreme am văzut o asemenea greșeală în starea de pe messenger la o puștoaică de liceu… i-am atras atenția asupra ei și, în loc să se corecteze, a intrat în defensivă și a îmceput să mă întrebe de ce o corectez (o mai corectasem de vreo două sau trei ori în ultimele luni)… o atitudine interesantă, dar destul de comună. Lăsînd la o parte asta, atitudinea de delăsare în jurul corectitudinii cu care scriem și cum vorbim se regăsește aproape peste tot în jurul nostru… nu este cel mai important lucru, dar este unul dintre cele esențiale.

Nu știu ce măsură această greșeală va fi transformată într-o regulă, dar am observat că academienii români au preferat să aleagă calea ce simplă (să scrie o regulă nou – ceea ce nu e deloc greu) decît calea mai grea și mai bună de a-i educa pe oameni să scrie corect.

Loteria prostilor, 6 din 49

Ieri, în prima zi a paștelui creștin, au avut două extrageri la loto 6 din 49 și, așa cum era de așteptat, s-a cîștigat premiul cel mare. Numerele cîștigătoare sînt 40, 8, 39, 26, 15 și 7, iar suma cîștigată este 41.997.089,75 lei. Nu știu în ce zonă a țării a fost completat biletul cîștigător, dar mă gîndesc că vînătorii de subiecte tari din mass-media se vor grăbi să urle informația pe toate posturile (dacă nu cumva au început deja să o facă).

Nu este prima oară cînd se cîștigă cu ocazia marelor sărbători religioase creștine… iar zvonurile despre faptul că loteria este aranjată circulă de ani buni… Eu îi spun taxa prostului pentru că trebuie să fii prost ca să te apuci să joci la așa ceva.

I-aș ura felicitări cîștigătorului, dar nu cred că se va bucura prea mult de banii ăia. De obicei nu se întîmplă așa ceva, mai ales cînd e vorba de sume de milioane de euroi.

Sursa este aici.

Donatori de singe tigani

Acum vreun an am avut ultima tentativă de a dona sînge, eşuată din cauza incapacităţii asistentului de a-m găsi o venă potrivită pentru a băga acul. Atunci am aflat ceva interesant: foarte mulţi dintre donatori sînt ţigani. Foarte puţini români merg să doneze sînge din proprie iniţiativă, dintr-un aşa zis simţ civic, şi poate tocmai de aceea sînt priviţi cu un anume scepticism, iar principalele categorii de donatori rămîn oamenii săraci şi ţiganii care dau năvală înaintea fiecărie sărbători mai importante ca să obţină nişte bonuri de masă. Este clar că există şi unii “abonaţi” permanenţi la acţiunea de donare, care au un simţ civic ieşit din comun sau caută să facă rost de mîncare.

Din ce mi s-a spus, perioada optimă care trebuie să treacă între transfuzii este de 6 săptămîni, tîmp în care sîngele se reface ca şi conţinut (ca volum se reface mult mai repede, dar numărul de globule roşii şi alte elemente importante revin la un nivel normal mai greu).

Nu am date statistice, dar mă interesează să aflu cîţi dintre voi (cei care au beneficiat de transfuzii) au sînge de ţigan în vene şi, mai ales, cum vi se pare ideea.

Articol preluat de aici.

Dinamica sociala si haitele de ciini

Cît de bine cunoaşteţi cîinii? Nu mă refer doar la acele creaturi jucăuşe şi pline de energie cînd sînt pui, ci la experienţa propriu zisă cu un cîine de-a lungul unei perioade de timp mai lungi de cîteva luni. Nu am avut niciodată un cîine care să fie doar al meu, dar am avut contact cu ei de-a lungul întregii vieţi. Am scăpat încă nemuşcat, deşi unii dintre ei s-au arătat foarte doritori să se înfrupte cu vreo halcă sau două din mine.

Am avut contacte destul de intense şi cu oamenii din jurul meu… şi apar mereu cîte un moment sau altul în care nu pot să nu observ o asemănare aproape stranie între comportamentul uman şi cel al unei haite de cîini. Evident, între cele două specii există diferenţe care nu pot scăpa chiar şi unei priviri complet neavizate (mersul biped şi o inteligenţă ceva mai mare din partea majorităţii oamenilor, dar nu cu mult, nişte simţuri mult mai bune şi colţi mai adaptaţi pentru a muşca din partea cîinilor), dar la nivel de comportament de grup cele două specii se aseamănă mai mult decît le place multora.

Într-un articol pe care l-am scris mai demult despre ciobăneştii mioritici spuneam că oamenii şi cîinii s-au dezvoltat împreună şi s-au influenţat reciproc… doar că influenţa asta nu a fost doar genetică şi legată de supravieţuirea într-o colectivitate ci şi comportamentală. Atunci cînd emoţiile sînt cele care conduc exponenţii majorităţii unei specii este imposibil să nu găseşti asemănări cu alte specii care au emoţii asemănătoare.

Fie că vrem sau nu, ambele specii au în comun o structură ierarhică foarte bine definită: şefi (puţini) şi subalterni (mulţi, claie peste grămadă). Se mai schimbă între ei, dar structura rămîne mereu aceeaşi, fără a fi schimbată cu adevărat nicăieri în lume. Toate structurile de organizare umane sînt doar variaţiuni pe aceeaşi temă, adaptări spaţiale şi istorice locale ale unei structuri fundamentale: şef-subaltern, conducător-supuşi. În foarte puţin situaţii funcţionează cu adevărat relaţia de colegi-organizator într-o echipă, cel puţin prin părţile noastre de lume.

Diferenţa principală este că la cîini modul de contestare a şefiei este foarte clar: de la provocare se ajunge la luptă, uneori chiar pe viaţă şi pe moarte, iar la oameni aceasta ia mai multe forme. De cîte ori aţi observat pe cineva “săpîndu-şi” colegii doar pentru a dobîndi un loc mai bun în cadrul unei organizaţii? Adică începînd de la zvonuri pînă la furt de idei şi de proiecte (atunci cînd acest lucru este posibil)? N-am cunoscut personal decît două persoane de acest gen în ultimii 10 ani, jeguri bipede, dar mi-a fost de-a dreptul suficient… imaginea pe care mi-am făcut-o despre ei se poate aplica cu uşurinţă asupra unui întreg segment de comportament uman. Atunci cînd oamenii sînt suficient de inteligenţi pentru a şti că o confruntare directă nu le poate fi benefică şi sînt incapabili de muncă cinstită şi trudă (de performanţă nici nu se poate pune problema) prin care să iasă în evidenţă apelează la… subterfugii.

Am avut odată prilejul să văd cîţiva paşi din educaţia căţeluşei unui prieten, avea cîteva săptămîni şi la început era încă jucăuşă şi foarte neatentă. Prietenul ăsta spunea că nici una din jucăriile pe care le folosea căţeluşa nu îi aparţin ei, nici măcar mîncarea. Totul aparţinea stăpînului lui iar ea primea obiectele doar “în folosinţă”… doar aşa putea să îl recunoască pe stăpîn ca şef al haitei şi să îl respecte ca atare. Din propriile observaţii pot spune cu siguranţă că acelaşi mod de gîndire se regăseşte şi la mulţi oameni, chiar dacă la un alt nivel. Din ceea ce văd în jurul meu guvernanţii fac acelaşi lucru la nivel macroeconomic cu un întreg popor pentru a-l transforma într-o pastă maleabilă… şi, mai mult, chiar reuşesc asta. Putem dresa (termenul este ales inteţionat) pe oricine dacă reuşim să adaptăm mecanismul la nivelul de inteligenţă şi la personalitate. De obicei se folosesc pentru aşa ceva cuvinte precum “educaţie” sau “manipulare”, dar în cazul de faţă “dresaj” este mult mai potrivit. Toate reprezintă acelaşi lucru, nuanţe ale aceluiaşi mecanism privit din perspective diferite.

Cu alte cuvinte, inteligenţa nu este întotdeauna ceva bun, atunci cînd este de un nivel cel mult mediu… Vrei să ii dresat sau manipulat? Ei bine, dacă ai de ales între cele două opţiuni, nu vei avea niciodată şansa să alegi vreuna dintre ele. Întotdeauna vor alege alţii în locul tău, alţii care au avut parte de o educaţie solidă în acest sens şi care îţi vor putea conduce emoţiile pe orice cale dorită de ei. Exact ca pe un căţeluş bine dresat.

 

Articol preluat de aici.

Cum sa (nu) comunici

De-a lungul ultimilor ani am lucrat cu mai multe persoane fizice şi juridice (firme) pe partea de IT, adică de la crearea de pagini web, întreţinerea lor şi instalări de reţele. Colaborările astea au avut o mulţime de aspecte, ca de obicei, dar am de gînd să rămîn la doar două dintre ele. Ambele au legătură cu modul în care oamenii noştri “de afaceri” comunică, se bazează atît pe propria mea experienţă. cît şi pe experienţa cuiva cu care am lucrat acum cîţiva ani.

Despre primul subiect care mă intereseată să-l dezvolt am mai scris acum un an şi jumătate aici, pe scurt este vorba de cineva care a lucrat la întreţinerea unei pagini web (magazin virtual) şi promovarea ei, la un moment dat cei doi proprietari nu au mai fost de găsit iar după ce au reapărut, o lună mai tîrziu, au început să se mire că cel în cauză lăsase totul baltă şi s-a apucat să lucreze la altceva… să lucreze pentru (alt)cineva care chiar îl plătea pentru munca făcută. Mai recent m-am apucat să fac optimizare pentru motoarele de căutare pentru un client (optimizare pe pagină şi nu numai), iar la un moment dat le-am trimis un mesaj cu situaţia proiectului şi ce mai trebuie făcut mai departe pentru a apărea printre rezultatele de pe prima pagină a motoarelor de căutare. Cu clientul nu am apucat să discut, dar secretara (mai nou li se spun “asistente”, dar este acelaşi lucru) a început să-şi scuze şeful că era ocupat şi mi-a spus că mesajul a fost retrimis fiului acestuia şi că trebuie să aştept după el (explicaţie însoţită de alte scuze referitoare la seriozitatea acestuia). După două săptămîni de aşteptare (adică discuţii cu secretara) am trimis un mesaj de întrerupere ale relaţiilor, adică să ne vedem fiecare de treburile noastre, iar secretara a început să mă ia la telefon cu chestii de neprofesionalism şi a încercat să mă facă să mă răzgîndesc. În timp ce o ascultam la căştile telefonului mă uitam la aparat ca la felul 10, mirîndu-mă că nu se stinge singur… probabil că dacă ar fi fost conştient de vorbele pe care le transmitea mai departe ar fi făcut-o.

Orice relaţie, chiar şi una de afaceri, are obligaţiile ei şi, mai ales, are momentele ei bune şi rele. Dar dacă cineva nu-şi găseşte 5 minute (hai să zicem 10) să citească şi, mai ales, să răspundă la un amărît de mesaj atunci relaţia aia scîrţîie din toţi ţîţînii şi nu ar mai trebui continuată. Nu mă prea miră multe lucruri pentru că mă aştept cam la orice, dar un pic mă uimeşte faptul că unii se aşteaptă ca oamenii să le stea tot timpul la dispoziţie şi, dacă se poate, să nu primească decît mulţumiri pentru munca lor. Acum rînjesc niţel pentru că mă amuză acest fel de visători… Nimic nu este gratuit în lumea asta, iar cine se lasă manipulat ca să facă chestii gratuite în timp ce copiii îi mor de foame atunci îşi merită din plin viaţa de rahat pe care o trăieşte.

A doilea subiect are legătură cu modul în care comunică unii oameni în viaţa reală şi în “virtual”. Am auzit de suficient de multe ori vitejia pe care îi apucă pe unii în lumea virtuală în timp ce-n viaţa reală sînt foarte diferiţi (pisicuţe blînde) ca să fiu sceptic cînd vine vorba de comportamentul pe internet, dar pînă acum nu prea am întîlnit-o… cel puţin nu într-un mod care să îmi sară în ochi atît de evident. Partea proastă este că unii nici nu sînt conştienţi de diferenţa asta, nici la alţii şi nici măcar la ei înşişi… iar asta îi poate trăda şi poate scoate la vedere aspecte pur personale ale lor.

Un caz pe care am pus mai mult accentul este al unei persoane din Bucureşti, chiar dacă rezultate nu sînt încă publice, dar nu este singular. Voi reveni la el cînd va fi cazul, este doar tangent la subiectul de acum.

Întrebare retorică: cum poate ca şeful unei echipe (n-are importanţă domeniul, oamenii rămîn cam la fel indiferent de domeniul de activitate) să se comporte colegial cu un colaborator extern atunci cînd lucrează faţă în faţă cu el, iar cînd discută prin internet (folosind aplicaţii gen yahoo messenger) să aibă accese de autoritate (adică tentative de dominare, de “şefie”) şi, uneori, chiar să facă fiţe. Este o întrebare pur retorică, nu mă aştept la un răspuns din partea nimănui pentru că mi-am făcut deja o impresie despre persoana respectivă şi nu este deloc una plăcută. O confirmare foarte întîrziată (în sensul că impresia  mea era deja veche) mi-a venit din partea unei alte persoane… nu am fost singurul faţă de care acel şef de echipă s-a trădat în momente de (hai să-i zicem) neatenţie.

Mi s-a spus mai demult că japonezii au o vorbă: cînd ai musafiri în vizită comportă-te de parcă ai fi singur, cînd eşti singur comportă-te de parcă ai avea musafiri. Acestă zicală poate fi extinsă şi la orice tip de comportament, atît profesional cît şi personal, şi la orice tip de comunicare. Adică comportă-te cu toţi la fel, indiferent dacă îţi sînt prieteni, colaboratori, şefi, colegi, clienţi, cititori, etc pentru că altfel ai doar de pierdut.

Articol preluat de aici.

Cit de proasta este o zi proasta

Starea unuia dintre prietenii mi-a atras atenţia zilele astea, se încadra perfect în ceea ce am numi o zi proastă. Este perfect normal, fiecare are asemenea zile… doar trăim într-o lume pur şi simplu “perfectă” (adică de multe ori infectă) şi avem toate motivele să ne mai enervăm din cînd în cînd. Sau poate chiar mai mult decît o simplă enervare… dar asta este altceva.

Şi, totuşi: cît de proastă este o zi proastă? În cazurile mai fericite momentele mai nasoale trec repede, iar unii oameni îşi revin rapid după evenimentele care au declanşat starea respectivă. Se spune că au tonus psihic sau bună dispoziţie debordantă… oricare variantă este bună. Ştiţi voi, genul de om optimist care găseşte soluţii diverse la probleme şi preferă să nu se lase învins de orice rahat cu care ajunge în contact (indiferent dacă are două sau patru picioare ori zace defecat pe caldarîm).

La alţii se aplică vorba cea veche care spune că lucrurile rele nu vin singure: orice chestie minoră le distruge întreaga zi şi ei devin un magnet pentru alte evenimente neplăcute. N-aş putea spune cum gîndesc cei în asemenea situaţie, dar cred că toţi şi fără excepţie am trecut măcar o dată sau de două ori în viaţă prin aşa ceva. Unii preferă să insiste asupra problemei, dar rezolvarea este al naibii de plăcută pentru că este în întregime personală… iar cînd ai prieteni care să te ajute să treci peste problemă este de-a dreptul perfect.

Ce mă interesează cel mai mult este părerea voastră asupra acestei situaţii: cît de proastă vă este o zi proastă şi cum treceţi peste ea? Pe mine mă ajută foarte mult nişte muzică bună, nişte efort fizic (antrenament de kendo sau alergare) şi un duş fierbinte… mai ales cînd nu îl fac singur.

Articol preluat de aici.

Earth Hour – un mare fis

Ieri s-a ţinut aşa zisa Oră a Pămîntului (sau Earth Hour pe engleză). Adică să stingem toate luminile în acelaşi timp vreme de o oră ca să reducem consumul şi, astfel, să ajutăm la reducerea schimbărilor climaterice şi la reechilibrarea climei. Este o idee care a prins la publicul din (cam) toată lumea tehnologizată, iar canalele media au preluat-o şi au mediatizat-o cît au reuşit.

Ideea este excelentă, dar are o problemă. Chiar una majoră aş putea spune: durează fix o oră. Îi ştiu pe români, poate chiar mai bine decît mi-ar face plăcere, şi chiar dacă o parte dintre ei vor urma indicaţiile în timpul acestei ore în restul celor 23 de ore ale zilei, celorlalte 30 zile ale lunii martie şi 11 luni ale anului majoritatea vor uita sau vor ignora ideea e economisire în scopuri climatice. Adică vor ţine luminile şi calculatoarele aprinse tot timpul, vor mînca şi vor dormi în faţa televizoarelor, vor avea probleme cu mişcatul cururilor grase de pe scaune sau din maşini în loc să o ia pe jos sau cu bicicletele.

O spun cît se poate de clar: o idee care este aplicabilă zilnic dar este urmată de către un procent mic din populaţei doar o oră sau două pe an este un mare FÎÎÎS. Nu are valoare nici măcar cît un POC apreciabil al unui foc de artificii (din ăla care aruncă în atmosferă tot felul de deşeuri produse prin ardere poluante).

Voi ce aveţi de zis despre asta?

 

Articol preluat de aici.

Diferentele ungaro-romane

Oradea (Nagyvárad), Romania - Hotel Vulturul N...
Image via Wikipedia

Unul dintre mesajele ajunse azi într-o adresă electronică personală m-a făcut să mă gîndesc un pic la diferenţele dintre România şi Ungaria. Nu am fost de prea multe ori în ţara vecină, chiar dacă Oradea este doar la cîţiva kilometri de graniţă… nu că n-aş fi vrut sau că nu mi s-a oferit prilejul, dar timpul călătoriilor la spre vest a fost destul de limitat pentru a putea “zburda” cu maşina peste tot pe unde aş vrea.

Primul lucru care mi-a sărit în ochi, de fiecare dată cînd am fost “dincolo”, a fost infrastructura. În momentul în care satele (cel puţin cele prin care am trecut, aproape de graniţă) au drumuri mai bune ca în multe dintre oraşele româneşti, au canalizare şi apă curentă cum sătenii de prin România nici nu au visat să aibă vreodată la ei prin case începi să cazi un pic pe gînduri.

Nu ştiu prea multe despre modul în care-şi administrează ungurii resursele, dar acum 21 de ani au pornit dintr-o situaţie oarecum asemănătoare cu a noastră: cea de stat comunist. Nu neg că au şi ei problemele lor, dar parcă multe chestii le fac mai bine ca noi. Unul dintre efectele cele mai vizibile este faptul că multe femei însărcinate din România merg să nască în spitalele din Ungaria aproape de graniţă şi, ca să fiu în temă cu mesajul primit azi (care este reprodus mai jos), îşi cumpără imobile prin ţara vecină din cauza preţului bun şi facilităţilor nete pe care le oferă autorităţile maghiare (comparativ cu furtul pe faţă din partea celor româneşti). Turismul pare să fie în floare pe la ei, deşi nu au atîtea forme de relief ca prin zonele pe unde este spusă povestea Mioriţei: cîmpie, pustă, vreo două dealuri, un fluviu şi ceva izvoare termale. Aaaa… şi un lac un pic mai mare ca o băltoacă: Balatonul.

Şi totuşi, dacă v-aţi gîndit să îi invadaţi (fie din invidie, fie pentru a profita de o condiţiile de acolo pentru a vă face rost de o viaţă mai bună) ar fi bine să-i studiaţi înainte de a face vreo prostie.

V-ati saturat de situatia politico-economica din Romania, de disponibilizari, lipsa de locuri de munca, scumpiri, mariri de impozite si taxe, de imposibilitatea de a trai/de a achizitiona un imobil pe teritoriul tarii? Doriti sa traiti intr-un mediu occidental, stabil cu multiple posibilitati, in zone cu statiuni balneoclimaterice, mai aproape de Europa? Doriti sa achizitionati o casa de vacanta intr-o locatie cu mult spatiu verde,infrastructura,zona cu lacuri de pescuit? Doriti sa achizitionati un imobil unde nu se achita impozit pe cladiri? Iata solutia: IMOBILIARE UNGARIA – va ofera case, apartamente, case de vacanta, pensiuni, hoteluri, proprietati industriale, terenuri situate in zona de frontiera cu Romania, in apropierea statiunilor balneoclimaterice (Hajduszoboszlo, Gyula, Berettyoujfalu, Debrecen, Komadi), cu preturi incepand de la 3000 euro in cazul caselor si de la 1euro/mp in cazul terenurilor pentru constructii! Multiple posibilitati de angajare/locuri de munca in domeniul hotelier, alimentatiei publice, etc. Peste 70% din turisti sunt din Romania. Ofertele noastre le gasiti pe site-ul nostru: www.imobiliareungaria.ro. Cu stima-Robert Lukacs Tel 0745149403. www.imobiliareungaria.ro


Articol preluat de aici.

Vertical Tabs si Firebug in Firefox 4

mozilla firefox 4În cursul zilei de azi cei de la Mozilla au trecut la Firefox 4 ca ultimă versiune a unuia dintre cele mai populare navigatoare de la ora actuală. Am mai scris despre versiunea beta pe care am instalat-o mai demult ca să testez (citeşte aici şi aici), iar principalele probleme pe care le-am avut cu versiunea intermediară au fost lipsa cîtorva dintre script-urile suplimentare (addon) pe care le folosesc pentru a-mi uşura munca.

În cele din urmă mi-am instalat şi ultima versiune de Firefox 4 (adică cea oficială), cu toată greutatea pe care a avut-o actualizarea de la 3,6 la 4. Sau mai precis, cu toată absenţa acelei actualizări automate: nu am reuşit nicicum să trec direct de la versiunea 3,6 la 4… a trebuit să o descarc şi să o instalez manual. Prima impresie, în completarea celor scrise pînă acum, este că această versiune se mişcă foarte bine.

Una dintre cele mai mari probleme pe care le am în general cu navigatoarele este că mai devreme sau mai tîrziu (dar de obicei mai devreme decît mai tîrziu ) se adună o muţime de tab-uri deschise în acelaşi timp… poate deveni dificil să tot trec de la unul la altul şi apoi la altceva, mai ales cînd am treabă iar timpul este esenţial. Nu este doar problema mea, am mai întîlnit-o şi la alţii pe reţea căutînd informaţii despre alternativele pe care le aveam la dispoziţie. Addon-ul anterior, Verttab, deşi este unul excelent şi care mi-a fost de mare ajutor în ultimele luni, nu are în acest moment versiune compatibilă cu Firefox 4, aşa că pînă la urmă am rămas la Vertical Tabs.

Cea de-a doua mare problemă, Firebug-ul (un addon realizat în javascript folosit pentru dezvoltarea de pagini web) s-a rezolvat foarte rapid: cu o căutare pe google am găsit aici versiunea compatibilă cu Firefox 4. Realizarea ei era foarte previzibilă, dar nu ştiam cînd anume va fi gata. Ei bine, este deja gata.

În completare, vă mai recomand cîteva aplicaţii pentru Firefox şi Thunderbird realizate de către Piro Sakura (le găsiţi aici), mai ales Unified Sidebar.firebug

Articol preluat de aici.