Negru cintind turistilor din New York despre Romania

Eu zic că cîntăreţul din filmuleţ (despre care se spune că le cîntă pentru bani celor care aşteaptă să ia feribotul spre Statuia Libertăţii din New York) face mai multă reclamă României într-o singură zi decît a făcut Elena Udrea în toată viaţa ei (activă sau nu) cu milioanele de euroi primite de la guvern. Mă contrazice cineva? Are cineva atîta tupeu încît să încerce măcar să mă contrazică? Aduceţi argumente.

Podurile de pe Piriul Peta din Oradea, Bihor, Romania

Nu am mai fost de ceva timp pe malurile pîrîului Peța, să tot fie cam din iarnă. Podurile cele noi care trec peste pîrîu erau deja în construcție (unul dintre ele, cel de lîngă piața de vechituri mi-a provocat o surpriză neplăcută cînd am descoperit că podul cel vechi lipsea cu desăvîrșire iar eu vroiam să trec cu mașina peste el), așa că mă așteptam deja la niște rezultate.

Azi am ajuns din nou prin zonă și aveam aparatul foto cu mine. Primul pod pe care l-am întîlnit este în continuarea străzii Vaporului., inițial era doar cel mic, metalic, pentru pietoni. Recent – nu știu exact cînd, dar în ultimele luni – a fost dat in folosinta si cel mare, pentru autovehicule. Sensul giratoriu de lîngă el este nou nouț, mai ales pentru mine, iar drumul care face legătura dintre Cantemir-pod-cimitir este de asemenea (încă) proaspăt.

Podul cel nou de lîngă piața de vechituri (bazarul de lîngă Real 1) a fost dat în folosință de numai cîteva zile, nu știu dacă au trecut încă două săptămîni. Am înțeles că alături, pe spațiul fostei unități militare (acum plin de ruine, aproape o groapă de gunoi în completarea terenurilor de sport construite de curînd) se va face un parc. Dacă proiectul ăsta se va realiza nu pot fi decît încîntat.

Personal nu pot decît să fiu mulțumit de aceste schimbări: va ajuta la fluidizarea traficului rutier din Oradea – și așa în orele de vîrf n-ai loc să treci nici măcar cu bicicleta. Albumul complet (cu imaginile cele mai reușite) este pe Picasa aici.

Articol preluat de aici.

Importanta gramaticii pe internet

Întrebarea zilei de azi are legătură cu un articol pe care-l am în lucru şi are ca subiect importanţa gramaticii pe internet. Personal sînt un pic cam drastic cînd vine vorba de modul în care scriem (am avut profesori mult prea buni în şcoală şi, mai ales, am început să o fac înainte de 1989) şi am tendinţa să corectez sau să ignor (în funcţie de caz) pe aceea care care fac foarte multe greşeli de gramatică şi ortografie în textele lor.

N-am de gînd să încep să mă plîng cu ceva de genul “nu se mai face şcoală, nu aşa cum se făcea pe vremuri”. Se ştie prea bine asta, mai ales în urma ultimelor rezultate la bacalaureat, iar subiectul acestui articol este altul: am observat că tot mai multe greşeli de gramatică şi ortografie apar pe internet (şi uneori chiar şi-n subtitrările de la tembelizor). Instinctul meu este de a corecta acele erori pe măsură ce apar şi discut cu persoana care le produce, iar dacă ele continuă ajung să blochez orice comunicare. Motivul este simplu: orice om ar trebui să înveţe să facă totul cît mai corect şi mai bine (în toate domeniile de care se apucă), dar dacă nu reuşeşte asta în cel mai de bază domeniu, cel al comunicării cu alţi oameni, nu-l vreau prin preajmă. Cu internetul e simplu: foarte multe programe de comunicare au butonul de ignorare a persoanelor nedorite, iar pentru moment o să mă rezum doar la acest aspect al vieţii.

Ca şi corolar la această situaţie: nu citesc acele jurnale (sau bloguri, dacă preferaţi englezismul) care conţin greşeli flagrante şi repetate de gramatică. Sînt unele cazuri în care mai revin pe adresa respectivă, la un articol sau altul, în funcţie de situaţie – de obicei cînd mi se atrage atenţia că TREBUIE să-l citesc, dar astea-s excepţii (şi-s rare) şi nu o regulă. Sînt sigur că nu sînt singurul care face acest lucru, chiar dacă perspectiva altora diferă asupra acestui subiect.

Care este perspectiva voastră asupra gramaticii deficitare pe internet şi a persoanelor care o folosesc aiurea?

Aberatii a la Sorin Sotoc

Aveam o bănuială că articolul pe care l-am scris despre Sorin Sotoc s-ar putea transforma într-un roman foileton… partea asta rămîne încă de dezbătut, dar ăsta este episodul 2, aşa că s-ar putea să aibă toate şansele să devină ceva de durată.

Aşa cum am scris şi data trecută, am făcut pagina celor de la Spinul Bihorean şi am rămas să fac întreţinere a paginii încă o anume perioadă de timp, conform contractului. Zilele trecute şi-au exprimat dorinţa de a folosi pe altcineva pentru întreţinere, aşa că le-am dat acces la ftp ca să-şi descarce site-ul şi să şi-l mute altundeva (pînă de curînd Spinul.ro a fost găzduit pe un server pe care l-am închiriat eu). Iniţial doreau să-l păstreze pe serverul ăla, dar să-l întreţină altcineva, dar nu pot da accesul la el cuiva în care nu am încredere (adică Sorin Sotoc) şi a unei persoane pe care nici nu o cunosc (nici măcar nu ştiu numele programatorului care se va ocupa mai departe de site). Aşa că i-am refuzat.

Transferul pe serverul cel nou a fost făcut cîndva azi noapte. Nu ştiu cînd, doar aveam lucruri mai bune de făcut decît să stau să verific. Ieri am fost la redacţie, am lăsat o copie a site-ului şi a bazei de date, iar azi dimineaţă am verificat dacă a fost făcut transferul. După ce m-am asigurat că îl puteam acces am şters copia de pe serverulul închiat de mine.

Ceva mai devreme, acum cîteva zeci de minute, s-a apucat să mă sune Sorin Sotoc să mă întrebe de ce am şters site-ul de pe serverul meu şi să se plîngă că acţiunea aia este distrugere de proprietate intelectuală şi că este faptă penală. Nu sînt avocat, dar pot spune cu siguranţă că a cam dat-o în bară cu chestia aia. Individul a început să ameninţe cu repercursiuni legale… mă întreb dacă este suficient de fraier încît să se facă de rîs cu aşa ceva în văzul întregii lumi (un proces ar deveni ceva public).

De ce nu pot avea incredere in Sorin Sotoc

De cîteva luni am avut “plăcerea” să lucrez cu Sorin Sotoc, ceva şefuleţ de la Spinul Bihorean. Am pus ghilimele intenţionat pentru că nu a fost deloc o plăcere… unii ar spune că a fost aproape un chin, dar personal am o toleranţă mult prea mare pentru a o numi astfel.

Realizarea paginii pentru Spinul a fost una memorabilă dacă aş putea s-o spun. În mod normal realizarea unei pagini durează cel mult două săptămîni de la prima întîlnire cu clientul pînă la predarea proiectului, ţinînd cont de complexitatea paginii şi de cerinţele clientului. Asta înseamnă întregul proiect, de la stabilirea specificaţiilor, la alegerea unui format al paginii şi pînă la ultimele optimizări la pagină… de obicei mai urmează şi o perioadă de întreţinere pentru eventualele completări ulterioare şi cam atît. Proiectul ăsta a durat 3 luni… la început pentru că Sorin Sotoc nu se putea decide la un singur format: a început să se inspire de la diverse pagini şi nu rămînea prea mult la o chestie clară… vedea ceva frumos la o pagină şi dorea să adauge la Spinul, mai tîrziu (cîteva ore sau zile mai tîrziu) vede altceva frumos şi vroia şi aia. Nu e rău să te inspiri de la anumite pagini, dar cînd te inspiri de prea multe ori începe să devină contraproductiv.

A fost nevoie de o întîlnire între mai multe persoane, o adevărată şedinţă, ca să ajungem la un consens. S-au luat anumite decizii, s-a trasat un anume “drum” şi am luat-o în direcţia respectivă. Problema a continuat atunci cînd Sorin Sotoc a trecut de la o indecizie de mare clasă la polul opus: a dorit să decidă locul fiecăui element din site la nivel de pixel. Nici asta nu e ceva rău, dar în momentul în care ai o pagină destul de stufoasă cu multe pagini şi secţiuni devine din nou contraproductiv.

Cei de la Spinul Bihorean şi Sorin Sotoc în mod special nu au fost singurii mei clienţi şi nu vor fi nici ultimii… Dar a fost un prilej pentru a descoperi că nu este deloc uşor să lucrezi cu un client care combină indecizia cu o încăpăţînare atipică şi o oarecare reticenţă la ce este nou: nu de puţine ori a ţinut-o pe a lui (mai ales în a doua parte a dezvoltării paginii) deşi i-am spus că nu e tocmai bine pentru rapiditatea site-ului şi modul de funcţionare a paginii.

Una dintre fazele cele mai tari care s-a întîmplat cît am fost pe la Spinul a fost cînd Sotoc a început să comenteze despre optimizarea panoului de administrare pentru Internet Explorer. Ştiam foarte bine că în redacţie era instalat Opera ca navigator principal şi că în România cel mai des folosit navigator este Firefox. I-am şi spus-o, iar Sorin a încercat să facă pe deşteptul şi i-a întrebat pe fiecare din redacţie (cel puţin aceea care se aflau în acel moment acolo) care era navigatorul folosit de ei la faţa locului şi acasă. Marea majoritate a răspuns că Opera (mai ales că era cel instalat) şi Chrome. Doar o singură persoană a răspuns că folosea Internet Explorer… acasă. Sorin Sotoc a încercat să o dreagă spunînd că persoana în cauză era cea mai harnică dintre toţi, cea care lucra cel mai mult la site. Între noi fie vorba… cine naiba lucrează de acasă la articolele încărcate pe Spinul.ro de acasă, mai ales cînd ai un soţ şi un copil minor de care trebuie să te ocupi? (e o întrebare retorică)

O altă fază tare a fost în partea de întreţinere a paginii Spinul.ro: a fost nevoie de nişte mici modificări pe pagină (introducerea unor imagini şi alte chestii minore). Cînd am fost abordat să fac astea şi i-am spus că în momentul respectiv eram la un client şi trebuia să termin ceva repede, dar că urma să mă ocup mai tîrziu despre astea (spre seară) Sorin Sotoc a început să comenteze că “ce, noi nu sîntem clienţii tăi?” şi că “de ce nu i-am spus de la bun început că aşa urmau să decurgă lucrurile?”. Dar nu este ceva singular, am mai întîlnit situaţii în care clienţii a căror site era deja la stadiul de întreţinere după lansare vroiau modificările pe loc, în următoarele cîteva minute, şi nu înţelegeau că aveam anumite termene limite şi nu puteam lăsa totul baltă şi întrerupe ce făceam în acel moment pentru că a mă ocupa imediat de ei. Este, totuşi, o problemă de educaţie… în viitor va fi corectată, dar va trebui mai întîi ca oamenii să înţeleagă care este fluxul de lucru în “lumea virtuală”.

Ar mai fi o mulţime de chestii de scris, mai mult sau mai puţin amuzante, dar deja m-am lungit prea mult cu articolul ăsta. Pînă la urmă buba s-a spart, dacă îi pot spune aşa. N-are rost să intru în detalii, dar în curînd spinul.ro va deveni temporar indisponibil cînd va fi făcut transferul domeniului pe un server nou.

Am o întrebare retorică, aşa de final: cît de prost trebuie să fii încît să porţi o conversaţie în contradictoriu cu cineva (ca să nu spun ceartă) şi apoi să-i spui că l-ai înregistrat în tot acest timp pentru a folosi înregistrarea într-un eventual proces în instanţă? Nu e nevoie să răspundeţi, am deja răspunsul… m-am lămurit mai mult decît aţi putea să mă lămuriţi voi vreodată. Partea cea mai tare a fost în final cînd l-am apostrofat cu degetul (în sensul că nu a făcut deloc bine cu înregistrarea aia şi vorbitul despre ea) individul a început să comenteze că-l ameninţ. A început să mă umfle rîsul şi m-am abţinut cu greu să nu rîd în hohote de faţă cu toată lumea: cît de prost ar trebui să fiu ca să încep să ameninţ pe cineva într-un loc public, de faţă cu toţi martorii ăia şi cu un reportofon foarte probabil pornit. Nici dacă mi-ar sta în obicei să ameninţ n-aş face vreodată aşa ceva.

Ca şi concluzie trebuie să menţionez că reacţiona mai multor dintre prietenii mei cînd le-am spus că am făcut pagina celor de la Spinul a fost: “şi Sorin Sotoc te-a plătit pentru munca ta?”. Da, m-a plătit… şi asta doar pentru că nu a fost decizia lui. Nu pot decît să mă bucur că am scăpat de colaborarea cu el şi dacă ar fi să nu-l mai întîlnesc vreodată cred că ar fi prea devreme.

Şi, ca să răspund la întrebarea din titlu: nu pot avea încredere în Sorin Sotoc pentru că îmi face impresia unui individ foarte lunecos. Am observat la el prea multe aspecte diferite, unele fără prea mare coeziune cu restul ca întreg.

Bacalaureat 2011

Nu pot spune că în ultimele săptămîni am urmărit cu atenţie progresul examenelor de bacalaureat (la nici un nivel: fie local, fie naţional) din acest an, dar s-au adunat prea multe elemente strîns legate de el ca să-l ignor. Ca să trec direct la concluzie: nu sînt singurul care zice că a fost un adevărat masacru, probabil că nu sînt singurul care spune că a fost bine.

A fost prima oară cînd s-au pus camere de filmat în interiorul sălilor de examen pentru a-i supraveghea video pe candidaţi. S-a copiat şi în anii anteriori, de asta sînt 110% sigur – este un obicei mult prea îmbibat în natura umană pentru a ne minţi în vreun fel că nu a existat mereu, dar de foarte multe ori s-a trecut cu vederea… mai ales că de multe ori rezolvările la subiecte au fost servite chiar de către profesori. Au fost unele pedepse şi elevi excluşi din examen, dar cam întotdeauna a fost cuvîntul elevilor împotriva cuvîntului profesorilor… nu că ar fi contat prea mult, dar cînd există camere video prin preajmă problema se pune altfel.

Nu este primul scandal de nivel naţional care urmează bacalaureatului, dar sper să fie un semnal (dacă mai este nevoie de aşa ceva?) că sistemul de învăţămînt este la pămînt şi că foarte multe produse pe care le scoate nu-s decît rebuturi. N-aş putea spune cum reuşesc sau cum vor reuşi aceste persoane, dar aproape sigur nu se folosesc din ceea ce ar fi trebuit să înveţe în şcoală.

O verişoară de-a mea a dat bac-ul zilele astea, iar azi, aşteptînd după rezultate, i-am auzit pe cei din jurul meu discutînd după afişarea lor: spuneau că au picat clase întregi de la liceul respectiv. Din ce-am citit pe reţea promovabilitatea în diverse licee din ţară era undeva pe la 20% sau chiar mai puţin, aşa că nu a fost un caz singular.

Concluzia o ştiţi deja. Nu ştiu cum va fi rezolvată situaţia de acum a învăţămîntului, nu ştiu nici măcar dacă va fi rezolvată în următoarele decenii, dar cu siguranţă nu ne aşteaptă un viitor bun: generaţia care termină acum liceul va avea peste cîţiva ani cîte ceva de zis în domenii importante precum economia naţională, învăţămîntul şi medicina şi, de ce nu, politicul românesc. Toate acestea sînt deja la pămînt… şi avem toate şansele ca generaţiile care ne prind acum în urmă să le îngroape bine… suficient de bine pentru a-i transforma pe strănepoţii noştri în arheologi.

Butonul Google +1 (plusone)

Recent am început să observ butonul +1 al celor de la Google, m-am “lovit” de el în cîteva locuri de pe reţea… mi-a stîrnit curiozitatea şi am aflat că creatorii lui îl consideră ca prescurtare de la “asta-i destul de mişto” sau “ar trebui să vezi asta” (referindu-se la paginile web-articolele unde apare butonul) şi este folosit pentru a face publică aprobarea noastră (al celor de pe internet) despre locaţia respectivă. Ei consideră că folosirea butonului “plusunu”, împreună cu conexiunile sociale de pe internet, ar putea schimba modul în care vedeţi căutările de pe Google.

În primul rînd, pentru a putea folosi butonul 1 aveţi nevoie de un profil de la Google (ca, de exemplu, acesta), iar ceea ce se introduce folosind acest buton este păstrat într-o zonă de la profil. Această zonă poate fi făcută publică pentru toată lumea sau poate fi folosită doar pentru uz personal, în oricare situaţii este folosită pentru a păstra locaţiile pe care le găsiţi interesante pe internet (un fel de bookmark, dacă ar fi să folosesc un englezism, o arhivă a locaţiilor de pe reţea).

Mai multe informaţii despre acest lucru se pot găsi în limba engleză aici.

Intilnirea lui Horea Vuscan cu bloggerii din Oradea

Acum cîteva zile am primit o invitaţie din partea lui Horea Vuşcan care dorea să se întîlnească cu bloggerii din zonă (am scris despre asta aici). Pe la vreo 15 şi un pic am ajuns la Schimbul de cărţi, iar după aceea mi-am mutat curul la clubul Fashion de pe strada Vasile Alecsandri.

Fără să intru în detalii, primul lucru pe care l-am observat a fost lipsa de interes pe care oamenii au acordat-o invitaţiei. A fost o întîlnire în cadru restrîns: 6 persoane. Plus restul oamenilor din club. O fi părerile pe care oamenii le au deja despre Horea? O fi invitaţia făcută pe larg, către toţi cei care ar fi interesaţi şi/sau suficient de curioşi ca să o onoreze? Motivele sînt împărţite, şi tocmai de aceea nu vreau să intru în detalii.

Nu pot spune că întîlnirea a fost un fiasco, în ciuda numărului mic de participanţi. În primul rînd, am aflat un (posibil) răspuns la distrugerea pomilor plantaţi în toamnă lîngă sensul giratoriu de la ieşirea din Oradea spre aeroport (am scris despre asta aici). Horea spune că cei de la Real au cerut de la primărie terenul ca să planeteze nişte copaci de-ai lor şi cineva (nu era sigur dacă cei de la Real sau serviciile din cadrul primăriei) au nivelat totul cu buldozerul în loc să planteze copacii în altă parte (aşa cum au promis). Tipic românesc…

N-am de gînd să parcurg aici subiectele discuţiei, printre cei 6 au fost destui care scriu să scrie şi pot să o facă în locul meu. Însă vă pot spune un lucru: din punctul meu de vedere a meritat să mă duc. Horea este decis să facă o nouă invitaţie pentru întîlnire în următoarele săptămîni. Voi scrie despre asta cînd va fi momentul potrivit, dacă veţi fi interesaţi să mergeţi duceţi-vă.

Întîlnirea de azi este un motiv suficient de bun ca să vă lansez o întrebare: în ce măsură trataţi diferit o invitaţie de întîlnire lansată în mass-media sau pe internet pentru o categorie de persoane în care vă incadraţi (de exemplu bloggerii) şi o invitaţie la aceeaşi întîlnire, dar personalizată (trimisă special pentru tine)?

 

Articol preluat de aici.

Why porn and sex are selling so good

It’s simple: we are just animals (a litter more inteligent than most animals) and we think a lot about survival. And, we accept it or not, making sex and reproducing is, basely, survival.

Even we admit it or not, the sexual part of each of us defines the most people, and the weak ones will run to get every chance they will have. It does not matter that a lot of this chances are not realistic, they will just go for it… the mind is a very good trickster and it can convince the humans to do almost anything.

You want to make some money? Get some chicks to get undressed, make some videos with a couple or some treesome getting wild and they will come. Do you know the motto from some Kevin Costner movie, don’t you? “Build it and they will come”. That’s very true when dealing with porn: you just need some picture and every stupid will come licking his dick.

This opinion can be also found here.